Michael Baldwin din Tânăr şi neliniştit: „Rămân uluit de ceea ce mi-a oferit acest serial“

Actualizat:

Nu l-am avut mereu la inimă pe avocatul Michael Baldwin din Tânăr şi neliniştit, dar trebuie să recunoaştem că ăsta e meritul celui care îl interpretează, talentatul actor Christian LeBlanc. L-am văzut, pe rând, la braţul lui Christine Blair (Lauralee Bell),

Nu l-am avut mereu la inimă pe avocatul Michael Baldwin din Tânăr şi neliniştit, dar trebuie să recunoaştem că ăsta e meritul celui care îl interpretează, talentatul actor Christian LeBlanc. L-am văzut, pe rând, la braţul lui Christine Blair (Lauralee Bell), al lui Phyllis Summers (Michelle Stafford) şi, mai nou, al lui Lauren Fenmore (Tracey E. Bregman). A fost când şarmant, când viclean şi enervant – un rol negativ ofertant şi provocator, care l-a păstrat pe LeBlanc în distribuţia serialului din 1991 şi până acum, cu o pauză de patru ani (1993-1997), când personajul său era după gratii. Acum, la 53 de ani, actorul spune că acest rol i-a schimbat radical viaţa şi i-a adus o recunoaştere nesperată pe plan profesional: trei premii şi alte şase nominalizări la Daytime Emmy.

Cum ai obţinut rolul din

?

A fost ca la un joc de bingo, iar eu am primit întrebarea încuietoare. De fapt, de-abia mă întorsesem din Egipt şi le experimentasem pe toate, captiv în deşertul nubian, pierdut şi în expectativă, într-un tren în mijlocul pustietăţii. Când te întorci în State, nu poţi decât să te gândeşti: „Ce bine e aici!“. Aşa că m-am dus la acest casting. Când am intrat la audiţie, am dat peste Bill Bell şi Ed Scott, producătorii noştri la momentul respectiv. Am primit rolul în următoarea zi, aşa mi s-a spus. Nici măcar nu am dat probă în faţa camerei pentru rolul avocatului Michael Baldwin. A fost unul dintre acele momente norocoase când te ia valul, ca actor. Pur şi simplu, am intrat acolo şi totul a venit de la sine. A fost minunat şi toţi au avut încredere în mine.

Ce îţi mai aminteşti din prima zi pe platou?

(râde) În prima mea zi pe platou se făceau fotografiile cu întreaga echipă de actori, iar eu mă entuziasmez foarte tare la aceste ocazii. Era şi Lauralee Bell, care avea să fie o parte foarte importantă din povestea personajului meu. Cred că am pălăvrăgit toată ziua, pentru că, la un moment dat, am auzit o voce drăguţă din spate care îmi spunea: „Mamă, da’ mult mai vorbeşti!“. De-ar fi ştiut ea! Am făcut cunoştinţă cu absolut toţi actorii, am intrat în atmosferă...

Anul acesta, show-ul împlineşte 40 de ani şi este foarte special pentru multă lume. Poţi să ne spui ce înseamnă Tânăr şi neliniştit pentru tine?

O slujbă.

a însemnat să fiu angajat de foarte mult timp, iar, ca actor, trebuie să spun că aceasta nu este o situaţie foarte des întâlnită. Am început în medicină, dar acest serial mi-a dat o viaţă cu mult diferită faţă de cea pe care mi-o imaginam, în modul cel mai frumos cu putinţă. Mereu rămân uluit de această carieră şi de ceea ce mi-a oferit acest serial. Fac parte din echipă din 1991, cu excepţia unei scurte perioade petrecute în închisoare. De către personaj, nu de către mine! Am avut ocazia de-a deveni cu adevărat actor, pe parcursul show-ului. M-am apucat târziu, aşa că

mi-a oferit tot ce îmi puteam dori. E o postură privilegiată. Sunt plătit ca să joc alături de unii dintre cei mai talentaţi oameni, aşa că este extraordinar.

Plănuieşti să mergi iar la Monte Carlo ca să reprezinţi serialul şi să te întâlneşti cu fanii?

Sunt mândru să reprezint serialul la Festivalul producţiilor TV şi am înţeles că fanii mei sunt foarte entuziasmaţi să mă vadă acolo. Şi eu aş fi entuziasmat să mă întâlnesc cu mine în Monte Carlo. (

) Serios acum, Monte Carlo e un loc magic şi am petrecut momente minunate acolo. Am fost de trei ori şi de fiecare dată a fost o experienţă diferită. Suntem cu toţii nerăbdători să vedem ce fel de franceză voi bălmăji acolo. (

) Trebuie să spun că au fost toţi incredibil de binevoitori cu mine, inclusiv Prinţul Albert. De-abia aştept următoarea ediţie a festivalului.

Interviu: protv; foto: pro tv



Recente pe Ok! Magazine

Risvan Vlad Rusu jpg
David și Victoria Beckham, foto Instagram jpg
Daciana Sârbu povestind la Sinteza Zilei cu Mihai Gâdea la Antena 3 despre Irina Ponta   captură de ecran (8) png
FotoJet (61) jpg
Giulia Nahmany Eurovision 2026 (1) jpg
Alexandra Căpitănescu, de la Vocea României 2023 la Eurovision 2026 jpg
Selena Gomez îi sărută piciorul lui Benny Blanco, profimedia 1080031164 jpg
jeffrey epstein jpg
Charlize Theron,  GettyImages 2264685649 jpg
Donald Trump FPOTO Profimedia
FotoJet Horia jpg
Visuri la cheie (1) JPG
Charlotte Lawrence,  GettyImages (2) jpg
FotoJet (60) jpg
Simona Pătruleasa, Diana Bart, Andreea Berecleanu, Ana Bitu, Ileana Badiu, Elvira Deatcu, Amalia Enache și Ionela Năstase la Palatul Parlamentului   FOTO PR (15) jpeg
Kelly Osbourne, GettyImages (2) jpg
FotoJet (58) jpg
Sydney Sweeney colaj jpg