Nicoleta & Zsolt „Actele nu contează!“

11 ianuarie, 2011

Se iubesc de cinci ani. Iar de doi ani au un fiu, Zsolt jr, care a transformat-o pe „cea mai dorită femeie din România“ în cea mai griju­lie mamă. Pe senior e greu de spus cum l-a transformat, fiindcă în cuplul lor el e cel care stă în um­bră. Dar rolul de tată de băiat îl prin­de de minune. Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo vorbesc destul de puţin, dar par hotărâţi. Ea s-a (re)profilat pe ac­torie (pentru cei care o urmăresc în „Iubire şi onoa­re“,

Se iubesc de cinci ani. Iar de doi ani au un fiu, Zsolt jr, care a transformat-o pe „cea mai dorită femeie din România“ în cea mai griju­lie mamă. Pe senior e greu de spus cum l-a transformat, fiindcă în cuplul lor el e cel care stă în um­bră. Dar rolul de tată de băiat îl prin­de de minune. Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo vorbesc destul de puţin, dar par hotărâţi. Ea s-a (re)profilat pe ac­torie (pentru cei care o urmăresc în „Iubire şi onoa­re“, sezonul 2 al serialului revine la Acasă TV de luna aceasta). El se ocupă de afa­ceri imobiliare şi în domeniul cazinour i lor. Dacă majorita­tea cuplurilor se căsătoresc pen­tru a-şi înteme­ia o familie şi a fi împliniţi, ei au luat lucrurile în altă ordine. E şi ăsta un pariu cu fericirea, cum ar zice Zsolt!

OK! Iubitul tău e plecat cu afacerile în ţară. Tu eşti prinsă cu filmările aici. Cât timp apucaţi să petreceţi împreună, ca familie, alături de cel mic?

Nicoleta Sunt perioade când ne ve­dem mai mult în weekenduri şi mai rar în timpul săptămânii. Cel mic are şi el programul lui de la grădini­ţă, dar în ultimul timp ne vedem mai mult seara şi dimineaţa. Însă, indife­rent dacă suntem sau nu în formulă completă, juniorul are un program diversificat. Când vremea e frumoa­să, mergem la echitaţie sau în parc, unde lui Zsolt îi place să-şi plimbe singur căruţul (râde).

Cum se descurcă Zsolt cel mare în rolul de tătic?

Foarte bine! În cursul săp­tămânii, dacă se află în Bucureşti, îl aduce de la grădiniţă. Uneori se tre­zeşte mai devreme şi stă cu el, iar pe mine mă lasă sa dorm mai mult. Se joacă împreună prin casă fotbal, ho­chei, fac puzzle-uri...

Zsolt, tu ai jucat hochei de performanţă. Vrei să-l faci hocheist pe junior?

Zsolt O să-i arătăm mai multe căi, dar singur îşi va alege drumul în via­ţă. Va face câte puţin din toate: înot, hochei, cursuri de limbi străine, de actorie... E curios să descopere şi îi place să înveţe. Iar eu îmi doresc să fie descurcăreţ în orice situaţie.

Cu atât timp petrecut departe unul de altul, sigur există motive de gelozie. Măcar pentru scenele fierbinţi filmate de Nicoleta...

Nu sunt un tip gelos. Şi nici nu mi-a dat motive de gelozie. Am încredere în Nicoleta şi vreau să am întotdeauna. Iar la filmări face ce are de făcut, deja e profesionistă, după atâţia ani în domeniu.

Nicoleta Nici eu nu sunt geloasă şi nu am de ce.

Cum te înţelegi cu soacra ta, Nicoleta? Mamele de băieţi sunt destul de critice cu nurorile...

Mă înţeleg foarte bine. Mama lui Zsolt petrece cel puţin două săptămâni pe lună alături de noi, în Bucureşti. Ea şi cu mama se înţeleg la fel de bine. Tot ele au grijă de cel mic când noi suntem plecaţi.

Cel mic ştie cuvinte şi în maghiară?

A început sa vorbească mai mult, dar numai în română. Cuvinte în maghiară încă n-a pronunţat.

Ai spus că ţi s-ar părea ciudat să ţi se spună „doamna Luciu“. Dar „doamna Csergo“ cum sună?

Ciudat, dar nu m-ar de­ranja. Însă, chiar dacă într-o zi mă voi căsători, la numele meu nu aş renunţa, pentru că aşa mă ştiu oa­menii, drept Nicoleta Luciu.

Ştii unde vreau să ajung: ce veşti ai mai primit despre nunta ta, la care vei fi invitată?

Am spus că mi-ar plăcea să fiu anunţată cu câteva zile înain­te. Să mi se spună: „Totul e gata, tu pregăteşte doar rochia!“.

Păi nu aşteptăm o nuntă în 2011? Se tot vorbeşte despre asta.

Nu.

Şi, totuşi, voi tot vorbiţi despre căsătorie de ceva vreme...

Nu am avut discuţii seri­oase legate de asta.

Din afară, pare că dintre voi doi Zsolt e cel care trage de timp. Ideea de căsătorie te sperie?

Nu m-a speriat niciodată, dar ne concentrăm mai mult asupra lui Zsolt jr. Şi nu e uşor să fii departe 4-5 zile, aproape în fiecare săptă­mână. Dar trebuie să mă ocup şi de afacerile mele.

Ştii însă sigur că Nicoleta îţi va deveni soţie la un moment dat. Când ţi-ai dat seama de asta?

Încă nu e soţia mea, dar nu văd nicio diferenţă. Actele nu con­tează într-o familie unită. Asta este cel mai important: că suntem cu adevărat o familie.

Iar tu, Nicoleta, când ai ştiut că el e jumătatea ta?

Mi-am dat seama că el e bărbatul cu care vreau să am un copil la puţin timp după ce ne-am cunoscut. Cred că ne-am întâlnit la momentul potrivit. Mă simt în siguranţă cu el din toate punctele de vedere.

Merg afacerile cu cazinouri?

Zsolt Destul de greu. Taxele sunt foarte mari, iar clienţii sunt puţini.

Dar cele imobiliare? Astea ştim că merg mai greu.

Afacerile mele imobiliare chiar merg bine în Miercurea Ciuc. Acolo nu prea sunt alte proiecte re­zidenţiale. Cel dezvoltat de mine, Fortuna Park, s-a dovedit a fi un succes, având în vedere că, din cele 264 de apartamente, în blocuri de opt etaje, am finalizat 50 %, din care am vândut deja 70 %. Asta şi cu aju­torul programului „Prima Casă“.

Ai declarat că nu joci jocuri de noroc. Dar n-ai provocat-o niciodată pe Nicoleta la un poker? Sau n-aţi pus vreun pariu niciodată?

Da, e adevărat, nu prea am jucat, dar nici nu am pus pariu cu Nicoleta

.

Eu joc rar în localurile lui Zsolt. Joc la cazinou mai mult când sunt în străinătate, când am fost în Las Vegas, de exemplu. Risc maxim 50 sau 100 dolari şi doar la sloturi. Îmi imaginez cum ar fi să câştig potul cel mare

.

Tu ai notorietatea, Zsolt e un om de afaceri puternic. Cine conduce la voi în familie?

Discutăm, ne consultăm şi luăm hotărâri împreună. Avem o relaţie de egalitate.

Fiecare are rolul lui. Impor­tant e că ne înţelegem bine.

Dacă ar fi să te lansezi în showbizul de azi, aşa cum e el, altul decât cum l-ai cunoscut când te-ai lansat tu, pe ce drum ai lua-o? Acelaşi?

Primul lucru pe care l-aş face ar fi să merg la castinguri pen­tru filme. Dar dacă azi aş avea 16 ani şi aş primi din nou oferte pen­tru şedinţe foto, m-aş duce ime­diat, aş lăsa orice altceva deopar­te. Aş mai poza şi nud. De ce nu? Aş urma şi cursuri de actorie, de make-up, câte puţin din toate. Nu ştii ce oportunităţi îţi aduce viaţa. E bine să fii pregătit pentru orice.

Pentru la anul, înţeleg că nunta nu intră în plan. Dar tu ai declarat că vrei încă trei copii. Vei lăsa actoria pe planul doi?

Niciodată n-am lăsat actoria pe planul doi, nici atunci când am fost însărcinată cu Zsolt jr. Dacă o treceam pe locul secund, aş fi stat acasă cu cel mic pentru doi ani, poate. Am ales să lucrez în paralel şi, după ce-am născut, m-am întors repede la filmări.

Zsolt, aţi ajuns la un consens în privinţa numărului copiilor, bănuiesc...

Deocamdată ne gândim la următorul copil. După aceea, mai vedem.

Şi, până la urmă, ce crezi, căsnicia e o ruletă?

Da, asta aşa e (

).

Foto: Alex Ranta



Recente pe Ok! Magazine

Nadia Comăneci  GettyImages jpg
Klaus Iohannis si Carmen Iohannis la Palatul Elysee inaintea ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris   Administratia Prezidentiala (1) jpg
FotoJet Theron (1) jpg
Elisabeta Lipa, Klaus Iohannis si Carmen Iohannis la Paris la Ambasada la inaugurare Casa Romaniei  Administratia Prezidentiala (22) jpg
Emmanuel și Brigitte Macron, Profimedia (2) jpg
Nadia Comaneci la Paris la dineul de la Luvru   Instagram (12) jpg
Anya Taylor Joy, GettyImages (7) jpg
jennifer aniston instagram jpg
Celine Dion iulie 2024   Instagram jpg
FotoJet J Lo jpg
FotoJet Gala Summer jpg
Familia Beckham, vacanță în Sardinia, Instagram (7) (1) jpg
Jennifer Lopez Ben Affleck, Profimedia (3) jpg
FotoJet Simona jpg
Elon Musk FOTO Profimedia
Blake Lively și Ryan Reynolds, Getty (1) jpg
Michael Douglas, Foto Getty (4) jpg
Kamala Harris, vicepreședinte SUA, Profimedia (3) jpg