OK! Special. Dani Oţil: „Eva Mendes e o femeie completă“

18 februarie, 2016
special 1 jpg jpeg

Răzvan Simion, Diana Dumitrescu, Claudia Pavel, Cristina Cioran, Dani Oţil şi Petre Fumuru

Pentru a celebra cea de-a 88-a ediţie a premiilor Oscar, OK! a invitat şase vedete autohtone să intre în pielea actorilor hollywoodieni cu care seamănă. Un joc plin de glamour şi de umor, aşa cum o dovedesc imaginile de mai jos, de la şedinţa foto. Aşadar, recunoaşteţi starurile din Cetatea Filmului?

Dani Oţil, în pielea şi atitudinea lui Ryan Gosling

Dani Oţil alias Ryan Gosling

Dacă vi se pare că asemănarea dintre Dani şi Ryan nu e chiar izbitoare, asta e doar fiindcă Dani ţinteşte sus. El ar putea fi trei actori într-unul. Şi un pic din Bradley Cooper, dar şi din Matthew McConau­ghey. Iar mai nou, şi din Tom Hardy. Lista fiind lungă, am ales starul hollywoodian care a întru­nit cele mai multe voturi în cazul lui. Şi ne-am dat seama că Gosling de România este, de fapt, mult mai ocupat decât originalul: realizează, de opt ani, împreună cu Răzvan, un matinal reuşit, face enduro, are şi o echipă de mini-fotbal, dar şi o mică agenţie de publicitate. Mai ţineţi pasul? Şi dacă tot continuă să nege, mai în glumă, mai în serios, atât el, cât şi colega Flavia, că au o relaţie, noi i-am propus spre discuţie trei stiluri de sex-appeal feminin complet diferite, dar irezistibile. Să vedem ce-a ales...

Te onorează asemănarea cu Ryan Gosling?

Am avut dubii până la episodul în care am aflat că face dra­goste adesea cu o doamnă pe care o apreciez de mult. Vorbim de cubaneza Eva.

Chiar voiam să te întreb: ce părere ai despre Eva Mendes?

Hai s-o luăm întâi cu Ryan Gosling! (râde) Când eu am început să port părul într-o parte, frizura asta de om cuminte nu se prea purta. Şi oamenii, în loc să zică: „Wow, ai un nou stil?“, mă întrebau cu cine vreau să semăn. La fel s-a întâmplat şi cu barba. Am fost printre primii băieţi din Bucureşti care purtau barbă de-adevăratelea în mod public. Aranjată, că bărbi nearanjate se mai purtau. De-acolo asemănarea cu Ryan Gosling.

Azi-dimineaţă am văzut că voiai să aduci puţin şi cu Tom Hardy.

Bine, acolo am forţat-o. Când faci televiziune, ar trebui să poţi să semeni cu mai mulţi oameni. Ca atunci când eşti actor. Şi fiindcă mă întrebai... Eva Mendes e o femeie complexă şi completă. Mi-au plăcut întotdeauna fetele latina. Şi cred că e pe drumul acela pe care încercăm să-l găsim cu toţii ca bărbaţi: drumul sau potecuţa dintre amantă şi nevastă. Cu toţii ne-am dori ca femeile să fie aşa: în mare parte amantă, în mare parte nevastă.

Dacă te compari cu Ryan la capitolul abdomen, cum stai?

Eu nu-mi întreţin abdomenul pentru a-l pune pe social media. Am un singur „topless“ în Men’s Health şi a fost un troc: ca eu să pot vorbi despre sportul meu, enduro, am acceptat să fac această fotografie. Abdomenul meu trebuie să-mi dea echilibru pe diversele motociclete pe care le folosesc la curse şi mă ajută să fiu puternic la întoarceri la fotbal, fiindcă am propria mea echipă în campionatul de minifotbal. Nu mă interesează numărul de pătrăţele, dar nativ recunosc că am un plus faţă de alţi băieţi.

Dacă facem un top al celor mai sexy bărbaţi de aici – Ryan, Johnny şi Adrien – în viziunea ta cum ar fi?

Mie Gosling nu mi se pare un bărbat sexy. L-aş pune pe ultimul loc. Mai ales că el are alura asta de băieţel abuzabil. Nici eu nu mă văd un tip sexy, ca să fiu sincer. Îl punem pe Johnny Depp pe primul loc, fiindcă el reuşeşte să transmită şi fără să se dezbrace. Nu ştiu dacă există trei poze cu Johnny Depp dezbrăcat.

Răzvan şi Dani

Iar dintre doamne? Avem Marilyn Monroe, Cher şi Cameron Diaz...

Pe Marilyn o văd sexy ca atitudine, ca privire, pisiceală... Eu cred că dintre ele trei, ea era femeia care umplea cel mai bine camera.

Însă nu e genul tău de frumuseţe.

Nu. Vorbesc strict comercial. Pe Cher o pun pe ultimul loc, acum are atâtea operaţii încât n-o mai recunoaştem, dar ea a fost un animal interesant. Oricum, clipul cu Cher pe portavion mi-a uşurat mult pubertatea, cred că m-a scăpat şi de nişte coşuri. Cameron Diaz este „the girl next door“, o altă formă de feminitate. E foarte greu să le compari. Cameron este şi femeia care se dă cu placa. Dacă ne gândim la o pereche de chiloţei pe o jumătate de bucă, dar puneţi ghili­melele aici, vă rog, să nu par un obsedat sexual, cred că ea ştie să-i poarte cel mai bine.

Ea e femeia cel mai aproape de idealul tău?

Dacă vorbim de ideea de sexy, da.

Mai departe, nu le cunoaştem personal.

Nu, dar putem să ne gândim sexual, pornografic... Pe cine ai vrea să ai alături într-o vacanţă de trei luni? Uite, într-o croazieră cu alţi pensionari, eu aş vrea cu Cher, de exemplu, dacă m-ai întreba, fiindcă Cher e pensionara perfectă! (

)

Şi la tine acasă pe cine ai lua?

Pe niciuna, pentru că toate sunt femei cu probleme, dar cred că dacă ar sta peste drum de mine Cameron Diaz nu m-aş supăra.

Voi aţi dublat recent vocile a două personaje din animaţia Mune: Gardianul Lunii. Mai aproape de-atât te vezi în lumea filmului?

În mare parte, noi tot jucăm pe la emisiune. Răzvan e mai actor, el fiind şi Leu e mai artist. Eu pot să fiu un personaj negativ reuşit şi pot să mă joc pe mine. Dar cred că sunt un actor de tip praf. Nu mă cred nici eu pe mine când mă uit în oglindă. Însă pot să fiu bossy, dictator, schingiuitor, pot să fiu Alteţă. Într-o altă eră, aş fi putut să trag oameni în ţeapă, sunt convins. Dar doar atât. Mai mult nu pot.

Ryan a fost nominalizat la Oscar, deşi puţină lume ştie, în 2007, pentru Half Nelson. Pentru tine contează premiile?

Da! Pe linie sportivă, mi se pare că suntem mai corecţi aşa. Nouă, oamenilor, ne place să ne aşezăm pe podium. Altfel, ne-am elimina trei sferturi din obiective. Eu fac publicitate. Am o mică agenţie. Şi fiecare client mă-ntreabă: dar ce premiu luăm cu campania asta?

Ca să revenim la Ryan...

Da, amândoi o iubim pe Eva Mendes.

Da. Numai că el a şi făcut un copil cu ea. Cât de aproape te simţi tu de momentul ăsta? Sau îţi doreşti asta?

Eu pregătit sunt. Mai am nevoie de două-trei elemente în ecuaţie.

Printre elementele lipsă se numără şi mama copilului?

Da.

Când se va întâmpla să devii tătic, vei fi la fel de discret ca Ryan?

Cred că viaţa mea personală aşa ar trebui să rămână, pentru că nu sunt genul care se afişează. Eu merg în şcoli, în campanii, mă întâlnesc cu tineri, vorbim despre ce înseamnă să trăieşti, să faci sport, să iubeşti, să faci sex. Şi nu vreau, când ajung acolo şi încep să vorbesc cu ei, să fiu băiatul care are 60 de selfie-uri cu dinţi albi pe Facebook şi atât. Prefer să zică: „A, tu eşti omul care a fost la munte, la alergarea aia!“.

Mai multe despre şedinţa foto specială, realizată cu prilejul Premiilor Oscar, şi restul interviurilor găsiţi în noul număr OK!, de astăzi la chioşcuri!

Foto: Sorin Stana. Stilist: Madena Pasăre. Hairstyle: Gabriel Ilie (FHT by Radu Şerban), Ana Herghelegiu (Salon Ana/Ploieşti), Ligia Lăscuş (Salon Londra 17), Iulia Braharu (Bella Salon). Make-up: Roxana Minea (Make–up Artist AVON). mulţumim showroom domicilio, şoseaua pipera nr. 59



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg