Primele fotografii cu fetiţa Analiei Selis

9 aprilie, 2011

Am reuşit cu greu s-o conving pe proaspăta mămică să iasă din casă cu odorul ei preţ de o şedinţă foto şi un scurt interviu. Însă Noa n-a avut la fel de multe emoţii ca pă­rinţii ei. Dimpotrivă, a pozat cu degajarea unui model versat şi s-a bucurat din plin de atenţia pe care i-am dat-o. Se întrevede, oare, o carieră de

Am reuşit cu greu s-o conving pe proaspăta mămică să iasă din casă cu odorul ei preţ de o şedinţă foto şi un scurt interviu. Însă Noa n-a avut la fel de multe emoţii ca pă­rinţii ei. Dimpotrivă, a pozat cu degajarea unui model versat şi s-a bucurat din plin de atenţia pe care i-am dat-o. Se întrevede, oare, o carieră de manechin în viitorul micuţei? Am primit răspuns pentru toate curiozităţile noastre: cum se va desfăşura viaţa micuţei pe mai departe şi ce le rezervă prezentul celebrilor ei părinţi, Analia Selis (33) şi violoncelistul Răzvan Suma (33).

OK! Cum ţi-a schimbat maternitatea viaţa?

Analia Selis Noa mi-a schimbat sensul vieţii! Îna­inte nu aveam pentru cine să-mi asum răspunderea, acum un copil depinde numai de mine şi de tati. Ea este prioritatea noastră. Până acum o săptămână, când am început să lucrez, doar am avut grijă de Noa. Cam de vreo lună, a început să doarmă toată noaptea în camera ei. Şi tot de-atunci m-am întors eu în dormitorul conjugal. Am reuşit să facem şi o călătorie cu avionul, am mers în vizită în Spania, la familia mea, şi totul a fost OK. Atât Răzvan, cât şi eu îi dăm siguranţă şi din acest motiv nu se sperie uşor. Vorbim mult cu ea şi e liniştită, nu e deloc fricoasă. Mi s-a schimbat viaţa 100%, pentru că acum mi-o plănuiesc în funcţie de nevoile copilului. Dar nu mă plâng. Oricum eu nu mai alăptez acum - am alăptat cât am putut, dar puţin, pentru că n-am avut lapte – şi mi-e mai uşor. E însă complicat să împac viaţa cea nouă cu vechile mele obiceiuri şi activităţi.

Soţul tău te sprijină în creşterea fetiţei?

Ştiam că Răzvan va fi un tată bun, dar nu mi-am închipuit că va fi atât de grijuliu! El e pur şi simplu dependent de copil! A fost plecat 10 zile din oraş şi Noa i-a lipsit foarte mult. Răzvan mă ajută enorm, chiar am mare noroc cu el. Mai avem şi ajutorul bo­nei Corina, care e de fapt sora colegului meu.

Cum a decurs naşterea?

Naşterea a fost cel mai frumos mo­ment din viaţa mea! Noa e importan­tă pentru mine nu numai pentru că e copilul meu, ci şi pentru că e rodul dragostei mele cu Răzvan. Şi el sim­te la fel. Timp de nouă luni, te tot gândeşti la cum va arăta copilul, iar în ultimele zile de sarcină, chiar am visat-o, şi eu, şi Răzvan. În momentul în care am văzut-o pentru prima dată, am simţit că m-a atins Dumnezeu! Voiam foarte mult să trec prin această experienţă şi a fost atât de frumoasă, încât îmi do­resc să se repete!

Tăticul a participat la naştere?

Răzvan a fost cu mine aproape tot timpul. Am stat amândoi trei zile ca la hotel. Condiţii­le de la maternitatea Regina Maria sunt foarte bune! El a fost prezent în sala de naşteri până în momentul în care am început să împing, pentru că n-a vrut să fie de faţă atunci.

Cât timp a durat travaliul?

Am început travaliul în seara de 2 ianuarie şi am născut a doua zi, la 8 seara. A durat ceva, dar n-a fost greu. Mă gândeam că fiecare con­tracţie mă aduce mai aproape de naştere, de copil, de fapt. Recomand din suflet femeilor să nască natural! Eu de-abia acum mă simt feme­ie în adevăratul sens al cuvântului!

Nu ţi-a fost teamă de durere?

A existat şi durere, dar nu mai contează, din moment ce aduci pe lume un copil. Oricum, de multe ori femeile exagerează când povestesc prin ce au trecut ele. În ţara mea natală, fe­meile se pregătesc toată viaţa pentru naştere, acolo nu e la modă cezariana.

Cum i-aţi ales numele?

Este un nume biblic, des întâlnit în Israel. E vehiculat şi-n Spania, unde l-am auzit noi. Lui Răzvan i-a plăcut încă din primele luni de sarcină. Numele mele preferate nu sună bine în româneşte: Malèna rimează cu balena, Camila reprezintă un animal în limba română, iar Candelaria se confundă cu candelabru. Am fost de acord ca fetiţa mea să se numească Noa, datorită dragostei pe care i-o port tatălui ei.

Cum s-a desfăşurat botezul?

A fost restrâns, precum ne-am dorit. Naşii lui Noa sunt o pereche de prieteni din Iaşi dragi nouă. Am ales data de 20 martie şi ne-am invitat rudele şi pe cei mai apropiaţi prieteni, în jur de 45 de persoane. Ceremo­nia a avut loc la o biserică catolică, eu fiind catoli­că. A cântat o soprană din Spania, prietenă de-ale noastre. După ceremo­nie, ne-am dus la bistroul unei prietene. A fost o zi superbă, copilul a stat cu noi până seara, iar noi am petrecut până la 1 noaptea.

Arăţi foarte bine! Cum ai reuşit să slăbeşti atât de repede?

După naştere, am rămas cu cinci kilograme în plus. Pe timpul sarcinii, luasem în total 11 kilograme. Acum mai am doar trei kilograme de dat jos. Am început să mă duc la sală şi pro­babil că la vară voi avea silueta mea obişnuită.

Pe când următorul copil?

Mi-aş dori să mai am un copil foarte curând, ca să-i creştem împreună. Vom vedea cum de­curge anul acesta pentru noi, pentru că e nevo­ie de o situaţie financiară bună şi stabilă atunci când ai copii. Între timp, îmi doresc să-i dau aripi fetiţei mele să zboare cât mai sus posibil. Vreau să-i pun la dispoziţie toate mijloacele necesare pentru a realiza ce vrea. Ideal ar fi ca viitorul copil să fie băieţel! Noi credeam că şi acesta avea să fie băiat. Răzvan îşi făcea deja planuri că va merge la fotbal cu fiul lui, iar, când a aflat sexul copilului, a fost copleşit de veste. Iar acum e fetiţa lui tati! Ea face orice cu el! Deja! Probabil că eu voi fi mămica cea rea, pentru că voi impune nişte limite, iar el va fi tăticul cel bun.

Foto: Bogdan Botofei



Recente pe Ok! Magazine

The Pussycat Dolls, Profimedia jpg
Angie, Angelina Jolie, Profimedia (1) jpg
Dr  Gabor Maté, Profimedia jpg
Transilvanian Ninja cu Alin Panc, Varul Sandel, Sandu Lungu, Diana Matei, Cornel Palade (3) JPG
alexia eram mario fresh jpg
Millie si Jake PNG
FotoJet Presedinti jpg
Angelina Jolie și Akala, Profimedia (2) jpg
Nicole Kidman si fiica sa Sunday Rose, Profimedia (6) jpg
George Soare și Andreea Esca jpg
Chef Joseph Hadad 2024   instagram (4) jpg
Prezentare Catalin Botezatu la Paris Fashion Week la hotelul Ritz   PR (33) JPG
Fiica lui Michael Schumacher, Gina Schumacher, s a casatorit cu Iain Bethke   Instagram jpg
Pamela Anderson, Profimedia (5) jpg
FotoJet Nicole jpg
Roxana Ciuhulescu nasa de casatorie    FOTO Stefan Marin (28) jpeg
Rebel Wilson și Ramona Agruma, Profimedia (6) jpg
Angelina Jolie premiera Maria, GettyImages (4) jpg