Primul interviu despre sarcină al Andreei Răducan: "Suntem foarte fericiţi!"
Prima aniversare a căsniciei cu Daniel Tandreu o va prinde cu primul lor bebeluş în braţe.
A demonstrat tot ce avea de demonstrat. Şi în gimnastică, şi în viaţă. Chiar şi atunci când sistemul a vrut s-o îngenuncheze, luându-i pe nedrept medalia la Sydney, ea a mers mai departe. Iar campioana noastră a ajuns, între timp, şefa Federaţiei Române de Gimnastică, soţie şi, în curând, mamă. Despre travaliul din lumea sportivă, dar şi din viaţa personală, în cele ce urmează.
Andreea Răducan şi soţul ei
Nu te-a schimbat sarcina prea mult.
Andreea Fizic poate că nu. Emoţional, da. A fost un an destul de agitat şi parcă nu-mi vine să cred că într-un singur an mi se pot întâmpla atât de multe lucruri frumoase, şi pe plan profesional, dar mai ales pe plan personal. Şi eu, şi soţul meu suntem foarte fericiţi că urmează să avem un bebeluş!
Şi vine ca un cadou frumos pentru primul an de mariaj.
Aşa este. Pe 12 iunie anul trecut a fost cererea în căsătorie, iar pe 15 octombrie nunta, aşa că prima aniversare o vom sărbători în trei. (zâmbeşte)
Cererea în căsătorie a fost inedită, la Caraiman. Aţi mai ajuns acolo, dată fiind noua ta stare?
Sus la cruce n-am mai reuşit să urcăm, însă atunci când avem drumuri de făcut, preferăm să alegem ruta pe Valea Prahovei, doar ca să trecem prin faţa crucii şi întotdeauna ne strângem de mână şi retrăim acel moment. Sunt recunoscătoare pentru tot ce ni se întâmplă.
Şi s-au întâmplat multe deodată! Tu, la aproape 34 de ani, ai făcut mai multe decât un om într-o viaţă.
Cred că Dumnezeu nu-ţi dă mai mult decât poţi duce. Important e să ai curajul să fructifici talentul şi toate calităţile cu care te-a înzestrat universul, atât spre binele tău, cât şi al celorlalţi.
Fosta gimnastă va deveni mamă luna această
Progresul tău e uimitor. Putem spune că eşti cel mai tânăr şef de federaţie?
În momentul acesta, da. Sigur că este o responsabilitate uriaşă şi din cauza situaţiei pe care gimnastica românească o traversează şi pentru că e un sport pe care românii îl iubesc atât de mult – ei, care s-au bucurat de atâtea performanţe, acum refuză să creadă că sportivii nu mai pot aduce aceleaşi rezultate.
Să fie şi pentru că cineva nu mai crede la fel de mult în gimnastică?
Cred că modul celor care lucrează în şi pentru gimnastică este uşor diferit. Este, cumva, şi o radiografie a societăţii, că nu întâmplător lucrurile în sport nu mai merg la fel de bine sau nu mai au aceeaşi constanţă. Înainte oamenii aveau altă pasiune, altă implicare, altfel îşi asumau nişte responsabilităţi...
Dar poate puţină lume crede cum crezi tu.
Dacă n-aş fi crezut, Ana, crede-mă că n-aş fi ales să fac pasul ăsta. Şi, în general, în proiectele în care mă implic, încerc să am în jurul meu oameni care au aceeaşi inconştienţă să creadă că lucrurile chiar se pot face.
Când ai simţit că-ţi poţi asuma responsabilitatea de-a fi şef de federaţie?
N-aş putea spune că a fost neapărat scopul meu pe anul acesta, deşi ştiam că vor fi alegeri şi am şi avut parte de întrebări din partea unor antrenori din gimnastică.
Deci te-au dorit.
Absolut! Altfel chiar nu m-aş fi băgat. Ei ştiu că eu n-am apărut acum în gimnastică, că organizez de şapte ani încoace Cupa „Andreea Răducan“ fără vreun suport din partea federaţiei, apoi bursele pe care le acordăm prin intermediul Fundaţiei Olimpice Române, modul în care am promovat gimnastica în emisiuni ca Fabrica de medalii, dedicată exclusiv gimnasticii... Dacă chiar vrei să faci lucruri într-un domeniu, le poţi face şi fără să ai o funcţie. Acum, însă, depind şi de alţi oameni, nu mai e ca atunci când urcam pe bârnă şi depindeam numai de mine. Coechipierii sunt importanţi!
Cât de cooperantă e mica ta „coechipieră“?
(râde) Este atât de cuminte şi a auzit atâta despre gimnastică în acest an, pentru că a fost prezentă şi la Campionatul European de Gimnastică! Mi-a permis să-mi pot urma programul peste ceea ce mă aşteptam iniţial. La un moment dat, pe la cinci luni, m-am simţit uşor mai împrăştiată, dar am rezistat destul de bine. Mă mai întrebau fetele dacă nu mi-a fost rău, dacă n-am avut stări de somnoleţă... Păi, oi fi avut, dar cine a mai avut timp să le bage în seamă? Aşa că i-am mulţumit celei mici, şi eu, şi tati îi spunem în fiecare seară cât de mult o iubim şi cât de mult o aşteptăm, doar că să stea acolo în burtică să crească frumos, să aibă răbdare şi să vină la timp. Având şi o sarcină fără probleme, nici nu-mi propusesem să stau acasă. Acum, poate am exagerat, mai ales în ultima perioadă, dar vreau să ştiu că las lucrurile în ordine.
Ceva îmi spune că o să naşti, o să stai un pic şi o vei lua repede de la capăt.
Da, nu sunt genul de femeie care să stea doi ani acasă şi să împingă la căruţ. (zâmbeşte)
OK, nu doi ani, dar cam cât?
Nu vreau să-mi fac planuri, pentru că vreau ca ea să se nască sănătoasă şi să ştie că e prioritatea nr. 1, doar că voi încerca, în măsura în care se va putea, să o iau cu mine la birou. Nu voi sta de la început opt ore şi nici nu vreau să încurc, dar vreau să fiu prezentă lângă echipa de la federaţie şi oamenii să ştie că avem aici un susţinător în plus.
O viitoare mamă foarte fit
Şi o să fie o mică plimbăreaţă, ca voi.
Exact. Tati circulă cel mai mult. Aşa a fost de mic. Când avea şase luni, părinţii lui s-au mutat în Germania, aşa că a crescut acolo. După ce a terminat şcoala, a mers pentru un an în Anglia, s-a întors în Germania, a plecat la facultate în SUA, apoi a mers doi ani şi jumătate în Franţa la Master, a fost plecat alţi şase ani la Viena să lucreze la o firmă de fonduri de investiţii, după care a venit s-o caute pe mami în România. (zâmbeşte) Şi n-a rămas la Cluj, de unde este bunica lui, ci a venit la Bucureşti.
Nu e de mirare că sunteţi mereu pe drumuri.
Da, să ştii că sunt destul de des la aeroport, mă duc să-l duc, să-l iau... Având firma proprie de produse bio la Cluj, cu depozit, cu birou, şi neavând deocamdată posibilitatea să o mute la Bucureşti, el e cel care face naveta. Pe urmă, el lucrează şi la Ambasada Germaniei şi are deplasări. Este un an plin şi obositor, dar nu ne plângem.
Oricum, mi-este clar că n-o să fie un tată care o să aibă timp de schimbat scutece.
El spune că-şi doreşte foarte mult să se implice în toate activităţile, vom vedea dacă după naştere lucrurile vor rămâne la fel. Însă, când conduce, îşi ţine mereu mâna pe burtica mea şi spune că nu ştie ce-o să se facă când nu va mai fi burtica, pentru că e sursa lui de energie. I-am spus că nu-i nimic, că ne va auzi din spate cum scâncim.
El îi vorbeşte celei mici în germană... Eu, nevorbind limba, sper s-o învăţ odată cu ea, măcar strictul necesar – aşa că vor putea avea şi mici secrete. Iar pentru ambele familii e o bucurie imensă, pentru că la ei sunt mai mulţi băieţi în familie, din opt veri şapte sunt băieţi şi o singură fată.
V-aţi gândit şi la un nume?
Aici avem o mică dilemă, pentru că oricât ne-am gândit şi am analizat ce sărbători sunt în luna septembrie, Sf. Maria, Sf. Ana, nu ştim ce nume să alegem. În schimb, i-am spus celei mici că, dacă vrea să-şi aleagă singură numele, să vină să-mi dea un semn, un vis...
Cine te va ajuta după naştere?
Ce ne-am face fără mame? Mama o să vină, dar ea fiind încă la serviciu şi fiind în provincie, nu va putea sta prea mult şi nici nu cred că ar fi bine să se rupă de viaţa ei de la Bârlad ca să stea cu noi. A anunţat, însă, deja la serviciu că în prima lună de la naşterea fetiţei va fi la Bucureşti. Dar va trebui, la un moment dat, să găsim pe cineva, nu neapărat o bonă, care să ajute la menaj, la călcatul cămăşilor, la gătit...
Zi-mi dacă ai avut întrebări pentru fostele tale colege care sunt deja mame.
Ştiu că e important să afli prin ce a trecut altă mămică, că sunt lucruri de care trebuie să ţii cont, dar mi se pare că este atât de individuală experienţa asta pe care o trăieşte fiecare în propriul corp, cu propria minte! Nici de citit nu am citit prea multe, unele nici nu s-au potrivit şi sunt convinsă că dacă va fi să am şi alte sarcini nu vor semăna între ele. Cred că pur şi simplu trebuie să laşi lucrurile să se întâmple şi să te bucuri de această perioadă. Mi se pare un aşa privilegiu să poţi da viaţă şi să poţi trăi nouă luni cu două inimi! E-adevărat că mi-aş fi dorit poate să am mai mult timp liber, să mă plimb mai mult prin parc sau să mă gândesc cum va arăta fetiţa. Dar ne-am făcut întotdeauna timp seara să povestim, să citim poveşti, tati ne-a pus muzică de care ne place să ascultăm...
Şi ceva îmi spune că veţi fi nişte părinţi relaxaţi.
Eu aşa sper. Am tendinţa să fiu prea protectoare, dar vreau să nu exagerez, tocmai pentru că văd ce se întâmplă cu părinţii din ziua de azi, care cred că ştiu totul. Aş vrea să-i permitem să se dezvolte aşa cum va simţi ea şi, ghidată de noi, să aleagă ce este bun pentru ea.
Foto: Sorin Stana
