Prinţul Paul şi Prinţesa Lia: dezvăluiri în exclusivitate despre nunta regală
Conform aşteptărilor, ceremonia din Monte Carlo a rivalizat ca fast şi importanţă cu nunta britanică a Prinţului William cu Kate Middleton, din 29 aprilie. Însă surprinzător a fost că
Conform aşteptărilor, ceremonia din Monte Carlo a rivalizat ca fast şi importanţă cu nunta britanică a Prinţului William cu Kate Middleton, din 29 aprilie. Însă surprinzător a fost că evenimentului de 82 de milioane de dolari i-a lipsit strălucirea, din cauza acuzelor care s-au abătut asupra mirilor, în ajunul nunţii: Prinţul Albert al II-lea (53) a fost învinovăţit de infidelitate şi de conceperea celui de-al treilea copil din flori, iar Charlene Wittstock (33), îndurerată la aflarea cumplitei veşti, a încercat să-şi lase baltă logodnicul cu numai câteva zile înaintea cununiei civile.
A fost ulterior convinsă să rămână în Monaco şi să accepte un stil de viaţă regal alături de Albert şi de viitorii lor urmaşi. Aceasta e varianta oferită de tabloidele europene. Iar gurile rele monegasce adaugă titlurilor neiertătoare din presă că Charlene a acceptat să semneze un contract pe cinci ani cu conducătorul principatului, care-o obligă să-i ofere prinţului mult doritul moştenitor de sex masculin, în schimbul unui trai lipsit de griji. Dacă e sau nu adevărată această ipoteză ne spun Prinţul Paul şi Prinţesa Lia, invitaţi la oficierea căsătoriei şi martori ai unui eveniment unic.
OK! În toate imaginile de la nuntă, mireasa este tristă. Cum era atmosfera acolo, cum vi s-a părut Charlene?
Prinţesa Lia Nu am cunoscut nicio mireasă care să nu aibă emoţii! Dar nici nu mi-a fost dat să văd la nicio nuntă ca mireasa să fie îmbrăţişată şi întrebată constant de invitaţi: „Şi când o să faci un băiat?“. I-am spus lui Charlene că nu era cu certitudine singura prinţesă din acea încăpere care să simtă presiunea de-a aduce pe lume un băiat şi i-am urat să se bucure de acestă perioadă şi să se distreze încercând să devină mamă. Charlene s-a amuzat copios.
Prinţul Paul Cât am stat noi cu ea, la bal, era foarte fericită.
E adevărat că a încercat să fugă înainte de ceremonie?
P.P. Nu credem că e adevărat ce a scris presa. Ea are o inimă de aur şi o puritate aparte. Şi atenţia pe care i-a acordat-o brusc presa, emoţiile pregătirii au copleşit-o. Albert a încercat s-o protejeze într-un mod cât mai drăgăstos cu putinţă de toată nebunia declanşată. Dar o duce bine, nu trebuie să-şi facă nimeni griji pentru ea. Isabel Kristensen, o prietenă de-ale ei şi naşa lor onorifică, zicea că, deşi Charlene are o disciplină de sportiv, e foarte emotivă.
P.P. Charlene s-a simţit mai bine după ce tatăl ei a ţinut un discurs foarte frumos la nuntă. El a spus că nici prin gând nu-i trecea că fiica lui va ajunge aleasa unui prinţ.
De ce credeţi că a izbucnit mireasa în plâns?
P.L. Poate pentru că a impresionat-o corul bisericii, poate pentru că simţea prezenţa socrilor ei, care-şi uniseră, cu zeci de ani în urmă, destinele în acelaşi loc. A fost un moment foarte emoţionant!
Când a început să cânte copilul, atunci a început să verse câteva lacrimi...
Poate pentru că micuţa îi amintea de copilul pe care soţul ei e posibil să-l fi conceput cu altă femeie...
Ooo, n-am zis eu asta!
Ceea ce trebuie să ştie toată lumea e că ea este capabilă să-şi asume rolul de prinţesă. Are o distincţie anume. Chiar şi atunci când plângea, ai observat că machiajul i-a rămas intact?
Dar ăsta nu e atât meritul ei, cât mai ales al make-up artistului!
P.L. Poate că ai dreptate, dar, oricum, a fost o mireasă care nu şi-a ascuns sentimentele. Ea e frumoasă nu numai la exterior, ci are şi un suflet minunat. Cei care o ştiu de dinainte de a-şi începe relaţia cu actualul ei soţ susţin că este un atlet disciplinat, cu o determinare incredibilă de a-şi ţine promisiunile făcute.
Dacă spuneţi că nu e adevărat că ea a încercat să scape de nuntă, de ce credeţi că ar inventa cineva asemenea ştire?
Poate că nu e o coincidenţă că a izbucnit scandalul tocmai în preajma nunţii! Poate că cineva a vrut să le strice momentul! Oricum, nu ştiu de ce ar face cineva una ca asta, pentru că toată lumea are numai cuvinte de laudă la adresa lui.
Ei, poate că nu chiar toată lumea, având în vedere că are cel puţin doi copii ilegitimi...
El are o reputaţie bună aproape în totalitate.
Ce v-au spus mirii: ei îşi doresc moştenitori?
Bineînţeles că da! Albert ne-a spus înainte de nuntă că trebuie să aibă un băiat. În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, Regatul poate ajunge în stăpânirea Franţei. Independenţa principatului e în pericol dacă el nu are un moştenitor de sex masculin. Şi Charlene iubeşte copiii, deci totul va fi în regulă.
Evenimentul a avut cumva şi lipsuri?
Singura problemă întâmpinată de noi doi a fost că staff-ul Prinţului Albert a descoperit o încercare de-a ne ţine pe noi doi departe de acest eveniment. Cei care s-au dedat la un astfel de gest nu au făcut o impresie favorabilă României.
Dar ce s-a întâmplat mai exact?
Nu e cazul să detaliem. Acest eveniment ne-a dat ocazia să le explicăm celor prezenţi ce se întâmplă la noi în familie. Şi poate că acesta a fost unul dintre motivele pentru care Prinţul Albert şi-a dorit să fim acolo.
Revenind la miri, v-au dezvăluit planurile lor ulterioare nunţii?
Se pregăteau pentru o nuntă simbolică în Africa de Sud. Mi-aduc aminte când îl întrebam în trecut pe Albert, pe care-l cunosc de 20 de ani, dacă are de gând să se însoare, iar el îmi răspundea: „Ei, mai vedem noi“. Iată că a venit şi ziua când a făcut marele pas!
Foto: guliver/getty images/wireimage, hepta, arhiva personală