Radu şi fratele lui, Cristi Vâlcan Amintiri din copilărie

Actualizat:

Fratele mai mic al lui Radu este editor de imagine la o casă de producţie, iar în trecut a lucrat şi în televiziune – desigur, vedeta familiei fiind cea care

Fratele mai mic al lui Radu este editor de imagine la o casă de producţie, iar în trecut a lucrat şi în televiziune – desigur, vedeta familiei fiind cea care l-a ghidat spre acest domeniu.

Cristi Radu este o persoană ambiţioasă, plină de optimism, care a ştiut să mă îndrume de fi­ecare dată când am avut nevoie de un sfat. Şi pot spune că şi-a îndeplinit cu succes „slujba“ de frate mai mare.

Radu Cristi este un copil cuminte, câteodată. Câteodată nu, dar este absolut normal pentru această perioadă a vieţii. El, fiind mult mai mic decât mine, încerc tot timpul să-i dau cele mai bune sfaturi şi asta prin prisma experienţei în plus.

Care este cea mai haioasă amintire pe care o păstraţi, ca fraţi?

Fiind o diferenţă destul de mare de vârstă, am avut parte de multe momente de genul acesta. Când am realizat această poză, i-am citit emoţiile şi, mai mult decât atât, se înroşise, el nefiind obişnuit cu domeniul în care activez eu.

Care dintre voi a fost mai neastâmpărat în copilărie?

De obicei, fraţii mai mici sunt cei mai ne­astâmpăraţi. Aşa este şi în cazul nostru, iar Radu mereu mi-a ţinut partea şi a încercat să mă corec­teze, indiferent de prostiile pe care le făceam.

V-aţi simţit vreodată în competiţie unul faţă de celălalt?

Nu ştiu, ar trebui să-l întrebaţi pe el.

De obicei, fraţii se întrec între ei, am­biţionându-se să devină un exemplu unul pentru celălalt. Astfel, competitivitatea din­tre noi a fost una pozitivă, întru maturizarea mea.

Dar ţi s-a întâmplat vreodată să fii invidios pe Radu?

Chiar dacă între fraţi poate exista rivalita­te, m-am bucurat pentru succesul lui şi l-am pri­vit întotdeauna ca pe un model demn de urmat.

Când i-ai cerut ajutorul sau sfatul, cel mai recent?

Lucrurile acestea se întâmplă destul de des. Vorbim despre orice, ne cerem sfatul reciproc.

Mereu există situaţii în care fiecare avem nevoie de-o părere, iar noi ştim că ne putem baza unul pe celălalt, indiferent de problemele care apar.



Recente pe Ok! Magazine

Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg