Războinicul Ştefan Floroaica: "Îmi doresc să cunosc o fată care nu mă ştie de la Exatlon!"

7 iunie, 2018
stefan ok jpeg

Revista OK! a stat de vorbă cu Stefan Floroaica, semifinalist Exatlon Romania, despre experienţa trăită în concurs, dar şi despre cum arată viaţa după incheierea show-ului şi cum face faţă notorietăţii. Fanele şi fetele din viaţa lui au fost cel mai arzător subiect al conversaţiei noastre!

Ştefan, în studioul nostru

Cum stai cu fetele? Bănuiesc că primeşti tot felul de mesaje, ai tot felul de pagini de fan. Nu este ciudat să te vezi tăguit în tot felul de poze cu inimioare, eu ştiu?

Ştefan Să fiu sincer, îmi place. N-are cum să nu-ţi placă să fii pus în poziţia asta. Dar, în acelaşi timp, îmi doresc să cunosc o fată care nu mă cunoaşte dinainte. Şi îmi doresc foarte mult s-o cuceresc şi să nu aibă nicio importanţă ce s-a întâmplat la Exatlon în părerea ei vizavi de mine. Vreau să mă cunoască aşa, de la zero. Mi-e foarte greu să leg un dialog cu o persoană care mă cunoaşte deja. Cu un fan, deşi nu-mi place cuvântul fan. Mai bine zis susţinător.

O astfel de fată ar trebui să nu se fi uitat la Exatlon. Că bănuiesc că cine nu s-a uitat la emisiune nu te cunoaşte. E atât de simplu. 

Da, aşa e. Deşi, vrei sau nu vrei, Exatlon a fost cam peste tot.

Ce vei face cu viaţa ta de-acum încolo? Ce planuri au alţii cu tine? Asta dacă ne poţi spune...

Sunt nişte propuneri, recunosc. Dar încă îmi doresc să mă gândesc, să mă aşez şi să-mi dau seama ce vreau eu să fac cu viaţa mea. Până la vârsta asta, de 24 de ani, mi-am dat seama că trebuie să continui să fiu copil şi să nu mă responsabilizez cu nişte lucruri. Aşa că, de doi ani şi jumătate, tot călătoresc în fel şi fel de ţări, cu fel şi fel de proiecte. Poposesc acolo, câteva luni, învăţ cultura, oamenii, mă bucur de mâncărurile lor ş.a.m.d, apoi mă întorc şi caut următoarea aventură. Cam aşa a fost şi cu Exatlonul. Am văzut undeva scris Republica Dominicană şi apoi caracterul sportiv. Se îmbinau ambele şi am zis: gata, asta e! Nu prea îmi doresc nici acum să mă responsabilizez, dar trebuie să mă aşez cu gândurile, căci îmi dau seama că trebuie să trec şi pragul ăsta de a fi copil.

Este posibil, totuşi, să te vedem iar plecat?

Da, dacă se iveşte ceva, da! Este felul meu de-a fi.

Cum te descurci în lumea asta mondenă? Te-am văzut la ceva petreceri.

Doar la una am fost. M-am simţit foarte stângaci, cu atâţia oameni pe care îi ştiam de la televizor. Este o discrepanţă între viaţa mea de student, viaţa mea normală, şi cea mondenă.

Apropo de viaţa de student. În ce an eşti, cum stai cu sesiunea, cu examenele?

Ştefan, în concurs

Sunt student la ASE, la Marketing, în anul III. Interesant este că, de cum am venit din Republica Domnicană, m-am dus, a doua zi, la un examen. Am intrat direct în brânză. Nu m-am descurcat foarte bine la primul examen. Dar da, sunt în plină sesiune şi mi-e foate greu să fac faţă, dar trebuie.

Cum ai de gând să gestionezi capitalul acesta de imagine? Pe Instagram am văzut că ai circa 140 de mii de urmăritori... Câţi aveai când ai plecat?

Aveam 4.000. Am câştigat foarte mulţi, şi nu datorită mie, ci datorită prietenului meu, Dan, care s-a ocupat de paginile mele de Facebook şi Instagram. S-a ocupat de pagini mai bine decât mă ocup eu acum.

Ar trebui să postezi mai des.

Da, sunt cam zgârcit cu treaba asta. Nici înainte nu postam foarte des. Dar trebui să accept lucru acesta, că nu trebuie să fac nişte lucruri doar pentru mine, ci trebuie să le fac şi pentru alţii.

Vladimir Drăghia spunea că se câştigă bine din plasarea de produse pe reţelele sociale. Te-ai gândit la asta?

Am vorbit cu Vladimir şi m-a sfătuit în anumite direcţii. Îi mulţumesc pentru asta. Eu încă sunt cumva în concurs, încă nu percep realitatea asta exact cum este. Ştiu că am nişte lucruri de făcut pe aici. E nevoie de un pic de readaptare. Se pare că sunt cel mai neadaptat dintre cei care au venit de la Exatlon.

Şi cel mai popular. Eşti conştient de asta?

Vladimir e cel mai popular, nu eu.

Vladimir a plecat cu un capital de imagine deja construit. Tu ai plecat de la zero. Trebuie să te gândeşti şi aşa.

Da, corect.

Urmăriţi mai jos întreg interviul cu Ştefan Floroaica, războinicul de la Exatlon!



Recente pe Ok! Magazine

Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg
Donald Trump și Jill Biden, GettyImages (4) jpg
Donald Trump și Prințul William la Paris, GettyImages (1) jpg
Andreea Bălan și Victor Cornea s au logodit în Laponia6 jpg
Thalia la Rockefeller Center   Thalia Facebook (28) jpg
Nicolas Sarkozy și Carla Bruni alături de Emmanuel Macron și Brigitte Macron la Notre Dame   profimedia 0944240368 jpg
 Jennifer Lopez gătind în ținută de seară, Profimedia (3) jpg
Garner Affleck jpg
Andreea Marin la protestul pro democrație jpg
Elena Lasconi și Maia Sandu Foto Maia Sandu Facebook jpg