Şerban Pavlu, Relu din serialul "Umbre": "Reacţia oamenilor faţă de mine s-a schimbat"

Este efectul serialului Umbre, în care interpretează rolul principal, un personaj încărcat de violenţă. Actorul ne-a povestit despre sezonul 2 al producţiei, dar şi despre viaţa de dincolo de serial.

Am stat de vorbă cu Şerban aşa, ca de la om la actor, în sediul HBO. Ca de la un om care a văzut prima serie din Umbre, la actor care joacă rolul violentului Relu. Că ţi-e şi frică să vorbeşti cu el. Dar Şerban Pavlu nu e aşa. E un om bun. Face glume. E un om cumsecade. Cu doi copii şi o soţie acasă. Genul acela de om cu o viaţă frumoasă.

Şerban, în sfârşit, am învins. Avem sezonul doi, A durat mult. Şerban A durat cât trebuia să dureze. Lucrurile astea sunt predestinate. Premiera, da, a durat mult. Cred că a fost o săritură de-asta, greşită, din punctul meu de vedere. Nu vrei să jigneşti pe nimeni. Da, nu vreau să jignesc pe nimeni. Eu eram supraîncălzit în rolul din Umbre şi speram să continuăm anul următor. De fapt, regizorul serialului, Bogdan Mirică, şi-a „pierdut“ vremea un an cu un film excelent, Câini, aşa că nu pot să deschid gura. În meseria de actor, nu ai foarte multe puncte fixe. Nu, nu. Acum am început să gust şi din beneficiile ei, dar şi din supărările liber profesionismului. Sunt în continuare angajat la Teatrul Bulandra, adică am şi un salariu fix, dar, din ce în ce mai mult, mai ales tot ce se filmează se filmează într-un regim liberal, adică nu poţi fi angajat ca actor de film. Eşti chemat la un casting şi viaţa trebuie să se aşeze pe alte chestii decât suntem obişnuiţi să gândim: „Domnule, asta e slujba mea“. Eu nu ştiu când şi ce mi se oferă. Copiilor le-ai recomanda meseria asta? Nu, nu. Am doi copii, o fată şi un băiat: Natalia, de şase ani, şi Nicolae, de trei. N-aş recomanda aşa ceva. Dar nu pentru că am o părere proastă despre meseria asta, ci pentru că e loc de foarte multă întâmplare în povestea asta. Tu ai recomanda cuiva să facă ceva care 90% atârnă de întâmplare sau, ştiu eu, 70%? Despre asta e vorba. Meseria asta mi-a oferit multe, dar este o chestiune de şansă, din multe puncte de vedere. Ştiu că vorbisem noi asta, mi-a rămas în minte. Ziceai că faci filmele şi în ideea că poate se vor uita şi ei. N-ai cum să nu te gândeşti la chestia asta. Dar să ştii că Natalia m-a mai văzut aşa, ici-colo şi nu e foarte impresionată de treaba asta. Nu e aşa atinsă. Eu fac şi dublaje de desene animate şi, când i-am spus, n-a fost aşa de… Nici măcar de asta?! Nici măcar de asta. Ştie că fac, m-a auzit, dar nu e aşa dată pe spate cum ţi-ai putea imagina, că, vaaai, e tata, e tata! Dar cu ce o impresionezi, dacă nici cu asta?! Dacă stau şi mă joc cu ei. Asta-i nenorocirea. Da, asta-i nenorocirea. Asta-i atinge unde îi doare pe ei. Eşti genul care face... şi care se coboră la nivelul acesta? Da. Nici nu cred că am trecut de nivelul acesta. Asta-i impresioneză pe ei cel mai mult. Şi dacă le arăţi cine ştie ce trăsnaie. Am făcut un avion de hârtie şi au înlemnit amândoi. Chestii din acestea despre care nici nu îţi trece prin cap că ar avea succes. S-au blocat când au văzut că şi zboară şmecheria asta. Şerban, soţia ta se uită la filme, în schimb? Da, e obligată, îţi dai seama. Săraca. Are reacţii după sau...?! Are, are, dar în general critice, că aşa am stabilit, să nu ne felicităm fără motiv. Ea ce lucrează? Ea acum lucreză şi în producţie de film. Purtăm discuţiile astea. Ea are studii juridice, este o persoană mult mai raţională decât mine. Există, însă, un schimb de opinii foarte aprig şi după spectacole, şi după filme. Nu te enervează când te critică? Uneori mă enervează, dar mi-am dat seama că, în realitate, am o chestie foarte valoroasă la îndemână, pentru că, în general, sunt puţini oamenii cu care eşti în situaţia de a vorbi la modul ăsta, despre care presupui că îţi vorbesc cu sinceritate şi obiectivitate. Pentru mine ăsta a ajuns un instrument de lucru, adică pur şi simplu îmi fac anumite corecţii. La teatru, mai ales, pentru că acolo se poate. Şi ne întoarcem la Umbre, cumva. Ce ţi s-a părut cel mai greu de filmat în sezonul 2? Sunt mai grele secvenţele de bătaie, pentru că trebuie să iasă cap-coadă OK. Şi tu nu ştii să te baţi. Da, eu nici nu mă bat, dar nu e vorba doar despre asta. Este vorba despre o întreagă treabă care trebuie să iasă cap-coadă bine. Degeaba faci 95% din ea bine, dacă la un moment dat greşeşti, pentru că după aia trebuie luat de la capăt. Nu eşti singur în partea asta şi, na, nu-i uşor. Şi dacă iese bine, apar idei noi: „Băi, hai să mai facem şi aşa...“. Şerban, dintre lucrurile care te-au mirat în serial, în scenariu, poţi să-mi zici ceva? Mă gândeam că nu se poate merge într-o zonă mai dark, dar s-a mers. Zona întunecoasă. Deci, aşa va fi sezonul 2, foarte întunecos. Da. Şi mult mai dur, cred. Ce m-a impresionat cu adevărat, ca să nu vorbesc despre mine, este felul în care s-au dezvoltat celelalte personaje, pentru că, în sezonul 2, celelalte personaje importante se dezvoltă la modul serios, Dacă mi s-ar fi povestit asta, mi s-ar fi părut artificial. Şi, totuşi, s-a întâmplat foarte mişto. Păi, dacă e mai dark, ce-o să faci, Pavlu, când s-or uita copiii tăi? Păi, nu-s foarte fericit. N-aş vrea să se uite acum. În niciun caz. Simţi că s-a schimbat ceva în reacţia oamenilor faţă de tine, de când cu rolul ăsta? Da, păi am fost uimit să remarc asta. Dar, da, s-a schimbat. E un rol foarte dur cel pe care îl joci. În primul rând că există oameni care au urmărit şi care te opresc pe stradă şi îţi spun. Şi e amuzant pentru mine să constat că sunt perceput de unii ca fiind un tip mai violent decât sunt eu, mai pregătit pentru violenţă decât sunt eu, mai... mai... mai, care, na, era o chestiune pe care nu o cunoşteam până acum. Această senzaţie că se uită lumea la tine ca la un personaj. Dar vacanţe aveţi? Mai pleci? Eu acum nu am, dar nu sunt supărat. Ar trebui să-mi fac mai mult timp. Vara pleci în vacanţe cu copiii? Eşti genul acela? Nu, ultimele trei vacanţe nu le-am avut. Nici de vară, nici de iarnă. Şerbane, cum poţi să trăieşti aşa? Băi, uite, pot. E un moment mai special în viaţa mea şi... Bănuiesc că soţia ta nu e de acord. Nu, nu e de acord, dar îndură cu stoicism. Pentru casă, până la urmă. Pentru casă. E un moment. Astea-s chestiile mai puţin plăcute ale vieţii de actor. Sacrificii?! Le faci pentru că aşa vrei şi că aşa alegi tu. Pe mine nu mă obligă nimeni să fac ceea ce fac. Dar la sfârşitul verii, când aş fi putut să fiu liber, am făcut un spectacol pe care nu l-a produs teatrul în care sunt angajat. În încheiere, Şerban, trăgând o linie, eşti într-un moment bun al carierei tale. Da, sper să fie şi altele mai bune, dar da! Nu mă plâng. Ai mai şi pierdut castinguri? Da. Am vrea să ştim că ai şi lucruri care nu îţi ies. E bine de ştiut. Ooo....e imposibil să-ţi iasă toate. Absolut imposibil. E o prostie. Unul dintre castingurile pe care le-am pierdut a fost la Aurora a lui Cristi Puiu. Îmi doream mai mult decât orice să îl iau şi nu l-am luat. Şerban, dar mai ia-ţi şi un concediu! Da, sper să-mi iau acum. De iarnă. Sper să ningă. Vreau să schiez. Sunt turbat după asta.