Special Valentine's Day: Oana Ioniţă şi Florin Budnaru

În cazul lor, treaba lui Cupidon a fost atât de uşoară. Nu e nevoie de multe săgeţi pentru ca un băiat să se îndrăgostească de „Bebeluşă“ şi nici pentru ca frumoasa blondă să-l remarce pe tenorul cu voce de aur. Într-o şedinţă foto exclusivă pentru revista OK!, cei doi ne-au amintit

În cazul lor, treaba lui Cupidon a fost atât de uşoară. Nu e nevoie de multe săgeţi pentru ca un băiat să se îndrăgostească de „Bebeluşă“ şi nici pentru ca frumoasa blondă să-l remarce pe tenorul cu voce de aur. Într-o şedinţă foto exclusivă pentru revista OK!, cei doi ne-au amintit, celor care am uitat, cât de frumoasă-i arta.

Vă ştiţi de pe scena Operei, de foarte mulţi ani.

Oana: Da. Dar n-am vorbit niciodată unul cu celălalt, iar atunci când ne-am intersectat, m-a văzut de fapt el pe mine. Şi apoi, mai târziu, l-am văzut şi eu în musicalul „Rebecca“. Are o voce foarte frumoasă.

Florin: Ea n-avea ochi pentru mine. De fapt, ne-am întâlnit la Operă, unde ea era balerină. Acum zece ani. Am trecut pe lângă ea şi am privit-o cu admiraţie: pe lângă cât este de frumoasă şi de talentată, o văzusem şi la televizor, la „Cronica Cârcotaşilor“.

Din partea ta a fost, deci, dragoste la prima vedere?

Florin: A fost admiraţie. Eram doi străini care se întâlnesc şi unul îl remarcă pe celălalt. Peste ani m-a întâlnit ea pe mine, eu eram pe scenă şi ea în sală, la Operetă.

Apoi, la un an de zile, ne-am întâlnit la un botez al unei pritene comune. Nu intrasem în restaurant, eram în maşină, conduceam, cu Isabel, fetiţa mea, în spate. Şi l-am văzut în faţa respectivei locaţii. Am zis ceva de genul: „El este bărbatul vieţii mele. El o să fie soţul meu.“ Nu l-am recunoscut ca fiind cel de pe scena Operetei. Pur şi simplu am avut o emoţie puternică, îmi doream să-l cunosc, să mă cunoască. Am intrat şi, culmea, ironia sorţii a făcut să stăm la aceeaşi masă, unul lângă celălalt, masa fiind aproape goală. Eram doar noi doi şi Isabel, fetiţa mea.

Fetiţa noastră.

Da. Eram foarte emoţionaţi amândoi. El o privea pe Isabel şi printre primele lucruri pe care mi le-a spus, după ce s-a prezentat, a fost: „Mi-aş dori foarte tare o familie.“

Când se întâmpla asta?

Acum şase luni. M-a întrebat în glumă dacă n-aş vrea să fiu soţia lui şi i-am răspuns: „Ba da! Când?“

Dar n-aţi luat decizia să vă căsătoriţi cam repede, după doar şase luni?

Sunt oameni care se căsătoresc după o săptămână.

Timpul se comprimă. De ce să mai aştepţi, când ştii ce-ţi doreşti? N-am nevoie de trei ani, de cinci ani, de zece ani, ca să-mi dau seama că ea este persoana cu care vreau să trăiesc toată viaţa. De fapt, îţi dai seama într-o clipă lângă cine vrei să îmbătrâneşti. Este de ajuns să cunoşti persoana, să interacţionezi, să vibrezi, să ai aceleaşi idealuri. Şi eu zic că-n şase luni ne-am cunoscut foarte bine, nu destul de bine. Toţi avem un trecut, avem un prezent şi cu siguranţă ne dorim un viitor împreună.

Şi viitorul acesta se va oficializa în vară? Aţi stabilit data nunţii?

Eu aştept nişte date astrologice. Şi mama la fel. Pentru că s-a spus că Andreea Marin şi Ştefan Bănică s-au despărţit pentru că data căsătoriei n-a fost favorabilă decât pentru o perioadă de şapte ani. Va fi în Bucureşti, într-un loc cu o grădină, cu flori... Muzica şi dansul vor fi la înălţime. Şi Isabel va fi domnişoara de onoare. Mai avem de rezolvat detaliile. Rochia de mireasă... Până să-l cunosc pe Florin nu m-am visat niciodată în rochie de mireasă. Sunt pretenţioasă, după o anumită vârstă devii şi mai pretenţioasă.

Această pregătire trebuie să fie o joacă. Cam toată lumea se stresează, până vine momentul, cu ce-i de cumpărat, cu preparaţia, cu naşii. E o întreagă babilonie. Trebuie să fie voie bună. Eu, cel puţin, îmi doresc să mă căsătoresc doar o dată. Nu, glumesc, chiar ne dorim să fie pentru totdeauna.

Florin, de când ai această relaţie cu Oana, eşti mai expus presei. Este bine, este rău? Mai ales că un artist are, până la urmă, nevoie de promovare.

Fiecare devine expus atât cât îşi doreşte să devină. Eu cred că sunt suficient de expus. Eu prefer scena de la teatru pentru că este mai selectivă decât cea a televiziunii. Iar publicul de la Operă mă cunoaşte. Prefer să las lucrurile să vină de la sine şi dacă lumea va dori să mă cunoască prin intermediul televiziunii, al relaţiei mele cu Oana sau al teatrului, sunt deschis. Dar căutăm să fie totul cu clasă.

Cum te-ai prezenta celor care nu te ştiu din musicaluri?

Sunt un băiat simplu din Suceava. Am o soră pe care o iubesc foarte mult. Am doi părinţi pe care-i iubesc foarte mult şi cărora le datorez ascensiunea mea artistică. M-am apucat de muzică de la patru ani.

Atunci când m-am apucat şi eu de balet.

Am făcut de-a lungul timpului vioară, violoncel, pian. Chitară am învăţat singur. Am cântat şi muzică rock cu formaţia, am cântat în cor, în orchestră. Şi în clasa a XI-a, la liceul Dinu Lipatti, am descoperit a doua mea mare iubire (prima e Oana), canto-ul. De la prima vocaliză, m-am îndrăgostit de muzica de operă. Şi destinul a făcut ca în anul IV de facultate să ajung la Teatrul de Operetă, cu care să colaborez timp de 11 ani cu mare plăcere. Şi colaborăm în continuare.

Oana, mai sperai să-l întâlneşti pe „El“? Alesul.

Nu. M-am focusat foarte mult pe businessul meu, pe dans, pe pedagogie. Nu-mi mai doream, nu mai ieşeam, pentru că mi-am spus că Isabel este cel mai important lucru din viaţa mea... Şi mama mi-a insuflat puţin lucrul acesta, îmi spunea să mă resemnez că sunt o femeie singură şi că trebuie să mă gândesc doar la copilul meu şi la ce am de făcut pe plan profesional. Asta m-a ajutat până la urmă să merg mai departe şi să fiu mai puternică. Dar când a apărut Florin, toate aceste lucruri s-au schimbat.

Florin pare aşa ca un Făt-Frumos, intrat pe neaşteptate în viaţa ta. N-are chiar niciun defect? Florin, nu ne spui mai bine tu?

Uneori, arăt prea mult c-o iubesc şi asta poate sufoca o persoană la un moment dat. Dar aşa sunt eu, nu pot să iubesc cu jumătate de măsură.

Oana, te deranjează asta?

Nu!

Foto: Sorin Stana; Machiaj: Maria el Dani; Mulţumim Le Boutique Hotel Moxa; Calea Victoriei, nr. 129, Bucureşti