Theo Rose, surpriza din distribuţia noului film de la ProTV, "Clanul": "Am descoperit ceva extraordinar despre mine"

6 iulie, 2022

Are doar 24 de ani, dar e implicată deja în cele mai importante proiecte derulate de Pro TV. Iar noul serial ce va fi difuzat din toamnă la Pro TV marchează şi debutul său ca actriţă.

Theo Rose in distributia filmului Clanul de la Pro TV (7) jpg

Am fost surprinşi s-o vedem printre actorii din distribuţia noii producţii "Clanul", dar am vrut să vedem cum se simte la primul său rol şi ce detalii de culise ne poate oferi.

OK!: Eşti şi în juriul de la "Vocea României", unde împarţi scaunul cu Smiley, iar acum eşti şi în distribuţia noului film de la ProTV, "Clanul". Cum o să faci faţă, pentru că pare că s-a aglomerat totul?
Theo Rose: Da, s-a aglomerat totul, dar reuşesc să fac faţă. E o chestie care ţine de organizarea programului. Există şi un băiat, pe care îl cheamă Alex Gospodin, care este peste tot cu mine şi el îmi organizează programul. El vorbeşte cu toţi oamenii de la toate proiectele în care sunt angajată şi îmi organizează timpul astfel încât să ajung să am timp şi între activităţi să mănânc ceva, să ajung acasă să şi dorm.

Chiar atât de detaliat?
Da. Adică îmi spune şi când e momentul să dorm. Aşa s-a ajuns. (zâmbeşte) Nu glumesc deloc.

Şi câte ore ajungi să dormi?
Încerc să dorm 9 ore, dar nu-mi iese de fiecare dată, mai ales când sunt cântările în weekend. Astăzi, de exemplu, sunt aici, după ce am dormit trei ore.

Cum te-ai redescoperit ca actriţă?
Să ştii că e revelatoare activitate asta. Am descoperit ceva extraordinar despre mine. Cei care s-au ocupat de casting au avut grijă ca eu să mă descopăr. Nu ştiam exact cât de bine pot să fac chestia asta. Ştiam că există nişte veleităţi. Când mă mai uit eu în oglindă, când mă mai joc eu pe-acasă şi mai repet eu tot felul de chestii, îmi dau seama că ceva înclinaţii în zona asta există, dar nu ştiam că pot eu să joc alături de actori mari sau că aş face faţă unui asemenea proiect.

Ei s-au gândit la tine sau ai dat un casting?
S-au gândit la mine şi m-au chemat la casting. S-au gândit la mine, printre multe alte nume sonore din showbiz şi actorie. Şi cred că, la casting, a fost un şoc pentru toată lumea, a fost un şoc şi pentru mine! Fără niciun fel de aşteptare, eu am venit direct de la munte la acest casting. Mă sunase cineva să-mi spună: "Se dă casting la Pro TV. Vrei să mergi?". Şi eu, dacă tot am spus "Da" la tot, în ultima perioadă, am spus "Da" şi acum. Am zis că dacă îmi reuşeşte şi asta, leşin. (râde) Şi uite că mi-a ieşit.

Theo Rose in distributia filmului Clanul de la Pro TV (5) jpg

Şi ce replică ai avut la casting?
Am avut o secvenţă cu Denis Hanganu - pe care am şi jucat-o ulterior -, trebuia să scuip nişte supă pe el, pentru că greşisem reţeta şi pusesem sare de lămâie şi el se tot strâmba şi eu, ca să-mi dau seama despre ce e vorba, a trebuit să gust şi am scuipat totul pe el.

Reuşeşti să ţii minte replicile perfect sau mai şi improvizezi?
Nu prea îmi permit eu improvizaţie, la nivelul la care mă aflu acum. (zâmbeşte)

Mă gândeam că poate mai adaugi tu ceva de la tine, un oftat, un râs, o glumă...
Într-adevăr, chiar am fost încurajată să fac asta. Mi s-a spus că dacă simt că e ceva ce nu mi se potriveşte sau că nu sună bine din gura mea, să merg şi să anunţ dinainte, ca să fie modificat în text. Doar că am făcut să sune bine totul, că nu am vrut să schimb nimic. Încerc să fiu foarte spăşită aici, pentru că, nefiind un actor profesionist...

Încă baţi la uşă...
Da. Oamenii ăştia vin cu toţii foarte bine pregătiţi şi încerc şi eu să vin şi eu la fel, tot timpul cu textul învăţat, pregătită, fără să fac prea multe bâlbe, fără să-i încurc prea mult. Încerc să fiu cuminte şi să-mi văd de treabă, pentru că joc cu actori mari sau cu actori foarte buni ai generaţiei mele şi atunci nu pot să fiu eu aia care încurcă, chiar nu-mi permit poziţia asta şi nici nu vreau. Plus că-mi place foarte mult ce fac.

Filmezi în fiecare zi?
Nu. Am filmat şi aproape în fiecare zi, dar diferă de la o săptămână la alta, în funcţie de programul tuturor, pentru că trebuie să ne sincronizeze cumva programul, ca să putem filma secvenţe împreună.

Câte ore stai la filmările pentru "Vocea României"?
La "Vocea României" se stau cam zece ore sau mai mult. Dar, la fel, e o fluctuaţie de stări, n-ai cum să oboseşti. Când simţi că ai obosit, pac, bagă producţia un concurent care cântă de ne stă inima. Şi atunci nu ai cum, pentru că trebuie să-ţi revii să te lupţi pentru el. Şi simţi s-o faci, dacă intri în jocul ăsta e foarte mişto. Eu n-am ştiut asta şi, iniţial, am pus o presiune pe mine la "Vocea României", pentru că m-am gândit că trebuie să mă lupt cumva într-un fel foarte cuminte, să am grijă să nu deranjez pe nimeni, fiind la 24 de ani mai puţin experimentată decât colegii mei.

Eu nu-mi dau seama cum ai doar 24 de ani, pentru că te ştim de atâta timp şi ai făcut multe lucruri. Şi pare că anul acesta este un an karmic, în care pare că ţi s-au deschis chakrele, cum ar spune Loredana Groza.
(râde) Da, chiar!

Simţeai, intuiai că se va întâmpla ceva de genul ăsta, după apariţia ta la "SuperStar"?
O să ţi se pară ciudat, dar eu am intuit de mică asta. Pentru că mă uitam la televizor şi mă regăseam în tot ce se întâmpla acolo, ca spectacol. Era exact cum îmi doream să fiu şi eu. Mă uitam la vedetele mari de-atunci şi de-acum şi repetam în oglindă, după ce vedeam ce fac ele acolo, şi-mi imaginam aceeaşi ipostază, dar cu mine în ea! Şi atunci am tot repetat lucruri pe care acum chiar am motive să le spun. E ciudat cumva, dar cred că primim nişte semnale de când suntem mici, cred că doar trebuie să avem ochii deschişi şi să le putem vedea.

Povesteai că sora ta e cea care te-a format, te-a îndrumat, te-a motivat. Ce spune acum despre evoluţia ta?
Toţi ai mei sunt foarte mândri de mine. Mă văd foarte rar, într-adevăr, şi suferă un pic din cauza asta, dar nu mă sună,nu mă deranjează, numai ca să nu mă încurce cu ceva. Sun foarte drăguţi şi sunt foarte mândri, îmi poartă de grijă, dar sunt speriaţi în acelaşi timp.

Pentru că e prea mult?
Pentru că nu ştiu ce presupune totul. Au venit la un concert de-ale mele şi tata, pe care nu l-am văzut plângând niciodată, a început să plângă şi mi-a şi spus de ce s-a întâmplat asta, deşi e un bărbat puternic. Mi-a spus: "Am simţit că mi-au luat copilul!". A fost de-o profunzime... M-a emoţionat tare. Cred că se simte "piele de găină" să fii părinte şi să asişti la o schimbare de felul ăsta. Ei acum lucrează să mă integreze în noua mea formă.

Dar, până la urmă, au lucrat cu tine atâţia ani ca să ajungi la stadiul ăsta.
Da, într-adevăr. Acum stau la distanţă şi se bucură de ce se întâmplă.

Şi acum te vor vedea şi pe ecran!
Da, sunt tare bucuroşi. Şi eu de-abia aştept să văd rezultatul!

Theo Rose in distributia filmului Clanul de la Pro TV (6) jpg

Serialul "Clanul" este în plină producție, iar din distribuție fac parte: George Mihăiță, Șerban Pavlu, Carmen Tănase, Denis Hanganu, Marian Olteanu, Cătălina Grama, Theo Rose, Mădălina Craiu, George Ivașcu, Codin Maticiuc, Cătălin Nicolau, Constantin Dogioiu, Sergiu Costache,  Vladimir Drăghia, Silviu Mircescu, Eduard Trifa, Alice Halpert, Bogdan Farcaș.

FOTO: Instagram, Ana Șimon/OK! România



Recente pe Ok! Magazine

Lucien Laviscount și Shakira, Profimedia (3) jpg
FotoJetGillian jpg
Paris Prince și Blanket Jackson GettyImages 2117918841 jpg
Salma Hayek și Valentina Paloma Pinault la Oscaruri, Getty (3) jpg
4 arnold schwarzenegger jpg jpeg
Shakira, GettyImages 2103262299 jpg
cameron diaz mama 51  jpg
FotoJetKateșiCatherine jpg
Shannen Doherty Kate Middleton jpg
Ben Affleck și Jennifer Lopez, Getty Images (4) jpg
Dan Negru, Florin Piersic, Leon Dănăilă jpg
Michelle Pfeiffer, Getty jpg
Kathy Hilton Paris și Nicky (2) png
FotoJetKate Piers jpg
supermodele de altădată jpg
Andra și invitații săi în concertul Tradițional, Arhivă personală jpg
Emmanuel Macron   Soazig de la Moissonniere (2) jpg
andreea marin 1024x567 1 jpg