Who’s your daddy?
Ai lor ca ai lor, dar şi-ai noştri sunt mândri, nu-i aşa? De 1 iunie, OK! a convocat la raport câţiva dintre tăticii celebri, ca să le facem un altfel de test de paternitate… Unul din care să ne convingem cât de mult le place şi cât de mult li se potriveşte acest rol
Lucian Viziru: “Abia acum înţeleg ce înseamnă să iubeşti”
Cântăreţul are un băieţel după chipul şi asemănarea lui. Iar Mihăiţă (2 ani) este captivat în egală măsură de cele două iubiri ale tăticului său: tenisul şi muzica. Sau trei: să n-o uităm pe soţia Ema!
Ce a adus nou copilul tău în viaţa ta?
Am primit ceea ce nu aveam, sentimentul acela de care am dus lipsă atâta vreme. De iubire, până la urmă. Şi mă simt împlinit. Am ocazia să spun cu mâna pe inimă că iubesc în adevăratul sens al cuvântului. Pot să zic că înţeleg ce înseamnă să iubeşti. Abia acum.
Când ţi-a fost mai greu: când Mihăiţă era bebeluş sau acum, când e plin de energie?
Când era mai mic. E mai grea trecerea de la viaţa de burlac sau de nefamilist, mai degrabă, la cea de tată. Dacă până la un moment eram obişnuit să mă pun pe mine pe primul loc, în momentul în care m-am însurat şi am devenit şi tată, deja am trecut pe locurile 2-3. Pentru mine, acum e mai uşor pentru că interacţionăm. Când era mic, trebuia schimbat, spălat şi cam atât. Nu aveam feedback de la el. Acum înţeleg tot ce vrea. Într-adevăr, trebuie să şi alerg de zece ori mai mult, dar asta nu mă deranjează.
Cât de mult seamănă Mihăiţă cu copilul Lucian Viziru?
Mi-au povestit ai mei că, din punct de vedere al comportamentului, suntem foarte asemănători. Nici eu nu stăteam nicio secundă. Am nişte înregistrări cu mine de când eram mic şi am văzut că semănăm şi la felul în care râdem. Suntem şi la fel de mofturoşi. Dar cred că ţipă mai mult decât ţipam eu.
Ştiu că ai trecut, de curând, printr-o pierdere importantă, decesul tatălui tău. Ce apreciai cel mai mult la el, ca tată?
Sunt o grămadă de amintiri plăcute vizavi de tata, dar eu o să fac lucrurile un pic altfel decât le-au făcut părinţii mei. Eu am fost un copil răsfăţat, din nefericire pentru mine, şi vreau să-l învăţ faptul că, dacă vrei să obţii ceva în viaţă, chiar trebuie să munceşti şi să transpiri mult. Nu vreau să se obişnuiască să primească totul de-a gata, aşa cum am primit eu, ajungând să-mi dau seama că ce-am avut, când eram mic, din partea părinţilor şi-a bunicilor mei, era mare lucru.
Să înţeleg că vei fi un tată sever?
Nu, asta e normalitatea. Dacă te uiţi la americani sau la alte popoare mai evaluate decât noi, părinţii le spun clar copiilor: la 18 ani ori începi să plăteşti chirie, ori… Îi pregătesc deja pentru viaţă. Dacă tatăl îi cumpără o maşină scumpă, copilul n-o să-l iubească pentru ceea ce e el şi, automat, nu va fi fericit. Momentele de fericire din viaţa mea au fost alea în care am ştiut că am reuşit prin propriile-mi forţe. Trebuie să înveţi să te descurci singur în viaţă. Dacă, Doamne fereşte, ni se întâmplă nouă ceva, ce face? Noi nu facem altceva decât să-l pregătim pentru viaţă. Tot timpul mă gândesc că mi-a plăcut să joc tenis, dar n-am avut niciodată o motivaţie... asta mi-au reproşat-o ai mei. Bunicul meu, care era de la ţară şi juca tenis cu cartofi pe câmp, a ajuns campion naţional şi o celebritate în sport tocmai pentru că îi era foame şi nu voia să mai sufere. Eu, în schimb, n-am avut nicio motivaţie, căci am avut de toate. Despre asta este vorba, dacă-ţi doreşti o viaţă bună, trebuie să te lupţi.
Pe cine îl place mai mult Mihăiţă, pe Lucian Viziru muzicianul sau pe Lucian Viziru tenismanul?
Nu m-a văzut jucând tenis decât la televizor, dar cu siguranţă este fanul meu nr.1. În ceea ce priveşte muzica mea, am observat că-i place mai mult rockul decât dance-ul. LV Project este un proiect dance-pop. Dar ce făceam acum doi ani, proiectul meu rock, îi place mai mult. Am o înregistrare de la TVR, pe care mă pune tot timpul să i-o arăt.
Ce-ai învăţat de la copilul tău?
Mihai m-a învăţat să nu mai judec oamenii. Prejudecăţile şi rasismul, din păcate, se dobândesc prin educaţie. Copiii nu cunosc ura. Mihai vorbeşte cu „doamna“ cu cerşetoarea din colţ. Se joacă deopotrivă cu rromi, englezi, francezi, chinezi etc. În schimb, nu suportă prefăcătoria, simte imediat falsitatea în orice.
Foto: Sorin Stana
