Jojo, totul despre relaţia cu soţul său: ''Omul ăsta mi-a schimbat viaţa''

Actualizat:
2 jojo11 jpg jpeg

Jojo şi Paul Ipate au reuşit să treacă peste multe obstacole împreună. Pentru prima oară, actriţa povesteşte care au fost lucrurile ce le-au sudat relaţia şi cum partenerul ei de viaţă nu a abandonat-o niciodată la greu.

"Când vine vorba despre noi, sunt atât de multe lucruri de spus încât nu mi-ar ajunge nici “paginile” facebook-ului, aşa de generoase cum sunt ele. Omul ăsta mi-a schimbat viaţa. Am trecut împreună prin suişuri şi coborâşuri care ne-au făcut mai puternici şi mai conştienţi de ceea ce însemnăm unul pentru celălalt. Nu ştiu ce va aduce viitorul. Ştiu doar că el este singurul bărbat din lumea asta căruia nu i-aş ascunde vulnerabilităţile mele şi orice ar presupune anii ce urmează şi bătrâneţea mea. Paul Ipate m-a văzut şi frumoasă şi urâta, şi slabă şi cu kilograme în plus, supărată şi fericită, exuberantă şi de o tristete teribilă, exagerată şi echilibrată, copil şi femeie, luminoasă şi întunecată. Şi după toate astea mă face mereu să râd în hohote. Şi eu pe el. M-a ţinut de mână şi când am câştigat şi când am pierdut, şi nu i-a fost teamă nicio secundă să investeasca totul, absolut totul, în noi şi familia noastra. Aşa că... pe vârf de munte sau în cea mai adâncă vale ştiu că el va fi aici. Zâmbind, râzând, spunându-mi ceva cu talc sau scoţându-mă frumos din minţi cu spiritul lui critic. Din toate aceste motive şi multe, multe altele, o să-l privesc mereu în ochi zambind. Pentru că ştiu că îmi va da mereu un motiv în plus să fiu fericită şi liniştită", a scris Jojo pe Facebook.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp