Julia Roberts: Cum a ajuns de la sexy la scary skinny?

28 septembrie, 2018
1 gettyimages 1029442992 jpg jpeg

„N-o să arăt niciodată ca o scobitoare“, ne asigura Frumuşica prin 2011, după ce luase în greutate. Dar iată că ne contrazice chiar ea cu noua ei siluetă filiformă, care a născut îngrijorare şi numeroase semne de întrebare.

Are 50 de ani şi nu-i dai mai mult de 35!“, „Ni­ciodată n-a arătat mai bine ca acum!“. Starul hollywoodian primeşte, zilele acestea, mai mul­te complimente chiar decât atunci când a câştigat Oscarul, în 2001, cu Erin Brockovich. Apariţia ei spectaculoasă de la Toronto Film Festival, pe 8 septembrie, a lăsat pe toată lumea cu gura căscată, atât de bine arăta în rochia neagră, de-un rafinament absolut, în stilul celor purtate de Joan Crawford, starul cinematografiei anilor ’40.

image

Dar e de-ajuns să analizăm puţin cea mai recentă apariţie a Juliei – de pe 14 septembrie, când a ieşit la cumpărături prin Malibu – ca să constatăm că realitatea e cu totul alta când specialiştii nu mai erau prin preajmă ca să-i dicteze vedetei unghiul favorabil sau să-i retuşeze imperfecţiunile fizice.

image

Pentru că genunchii osoşi, picioarele scheletice şi obrajii scobiţi ai actriţei numai atuuri fizice nu sunt. Nu mai putem ignora „elefantul“ din încăpere şi atra­gem atenţia asupra faptului că starul din Not­ting Hill este mai slab ca niciodată, iar acest lucru ne îngrijorează. Tabloidele de peste Ocean au sesizat şi ele diferenţa dintre greutatea de-acum şi cea de anul trecut. Ba chiar susţin că Julia a slăbit de la 65 kg - cât ar fi, de altfel, recomandat unei persoane de 1,75 m, ca ea - la 48 kg, cât ar cântări în prezent. Iar motivul, spun tot ele, ar fi iminenţa divorţului dintre actriţă şi ope­ratorul Danny Moder (49). După 16 ani de ma­riaj şi trei copii, or mai apărea ceva divergenţe între ei, însă presa de scandal americană îi „divorţează“ din trei în trei luni, motiv pentru care nu mai putem pune mare bază în „brea­king news-urile“ lor. Până la proba contra­rie, o credem pe Julia când spune că e de-a dreptul obsedată de soţul ei, care a adus-o pe calea cea bună după un eşec marital (cu Lyle Lovett) şi ruperea logodnei cu Keifer Su­therland chiar în pragul nunţii.

Foto: Julia, pe când avea o greutate încă normală

image

Şi-atunci ce-i cauzează Juliei pierderea excesivă în greutate? Rămân două posibilităţi – una este perfecţionismul ei devenit, pe an ce trece, autodistructiv, şi alta ar fi boala rară şi gravă de care se zvoneşte, încă din 2002, că ar suferi. Să le luăm pe rând! Julia susţine sus şi tare că nu e genul de femeie care să se uite tot timpul în oglindă. Şi o credem parţial, având în vedere că are trei copii pe care nu i-a ignorat deloc în primii lor ani de viaţă. Cu toate astea, în 2011, s-a ambiţionat să-l ajungă din urmă pe soţul ei, care de-abia îşi încheiase triatlonul Malibu şi era numai fi­bră: „Nu sunt obsedată de greutate, aşa cum sunt alţii la Hollywood, dar pe bune dacă nu vreau să mă iau la întrecere cu Danny şi să-i demonstrez că pot reveni în formă!“ Zis şi slăbit! S-a apucat serios de yoga şi a abor­dat o dietă lipsită de gluten şi bogată numai în alimente sănătoase şi organice. Şi, pe ne­pusă masă, surplusul de kilograme s-a şi to­pit! Exact ca în 2009, când luase proporţii în timpul filmărilor la Eat, Pray, Love, din cauza tentaţiilor gastronomice întâlnite la tot pa­sul în Italia şi s-a trezit, post-producţie, mai durdulie decât şi-ar fi dorit. Noroc că a ştiut de fiecare dată cum să revină la formele ideale, etalate, spre în­cântarea noastră, în blockbuste­re precum Pretty Woman (1990) şi Erin Brockovich (2000)!

Foto: Julia, în 2015, cu 15 kg în plus

image

De fapt, adulaţia ei pentru un trup bine proporţionat poate fi o ob­sesie bine mascată până recent. Altfel nu ne explicăm presiunea la care a supus-o chiar pe sora ei vitregă, Nancy Motes, ca să slăbească. După ce s-a chinuit toată viaţa cu surplusul de greutate, Nancy a căzut pradă depresiei şi s-a sinucis în 2014, lăsând un bilet în care a învinuit-o chiar pe celebra ei soră. „Julia o critica întruna pe Nancy în legătură cu greutatea ei şi o numea o ratată grăsană“, a divulgat John Dilbeck, fostul logodnic al lui Nancy. Ce tragedie, ce latură nemaivăzută a vedetei americane... Şi asta nu e tot. Nu de­geaba a fost denumită Tinker Hell de întrea­ga echipă a filmului Hook (1991), în frunte cu regizorul Steven Spielberg, care s-a jurat că n-o să mai lucreze niciodată cu ea, sau a fost pusă la zid de Nick Nolte, colegul ei din I Love Trouble (1994)! 

Foto: Nancy, sora Juliei

image

Cel de-al doilea posibil motiv al schim­bărilor evidente suferite de actriţă nu e deloc unul frivol. Tulburarea autoimună cu care ar fi fost diagnosticată încă din 2002 se numeşte Werlhoff sau boala vânătăilor apă­rute din senin şi afectează capacitatea or­ganismului de a opri sângerările, punându-i astfel chiar viaţa în pericol. Discretă cu viaţa personală, actriţa n-a confirmat sau infirmat niciodată diagnosticul, însă a recunoscut, la un moment dat, că a fost cândva grav bolna­vă. Şi, dacă ne mai luăm şi după fotografiile realizate de paparazzi, anul acesta, în luna mai, în timp ce actriţa ieşea dintr-o clinică medicală, e posibil ca Julia să fi reuşit să ţină boala sub control în tot acest timp. Iar acum ies, din păcate, la iveală semnele surmenaju­lui fizic şi emoţional, venit la pachet cu reve­nirea ei spectaculoasă în lumina refletoarelor şi pe ecrane, după ani întregi de pus pe pri­mul loc familia. Rămâne de văzut care dintre supoziţii stă în picioare.

Foto: Guliver/Getty Images, Hepta



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg