Kourtney Kardashian a purtat cea mai scurtă rochie. Atât de îndrăzneaţă!

Actualizat:
GettyImages 866486030 jpeg

Ea a devenit tot mai apreciată pentru stilul său vestimentar. Este cea mai mare dintre surorile Kardashian, are 3 copii şi, cu toate acestea, arată atât de bine! Kourtney Kardashain a făcut furori la un eveniment la care a participat miercuri seara în Los Angeles.

A purtat cea mai scurtă rochie.

Vedeta TV în vârstă de 38 de ani a arătat senzaţional într-o rochie mini cu decolteu şi spatele gol, una dintre cele mai curajoase ţinute pe care le-a purtat vreodată. A pus imaginaţia bărbaţilor la încercare în rochia atât de scurtă în care aproape că i se vedea posteriorul, dar iubitul tinerel, Younes Bendjima, a stat alături de ea toată noptea. Cei doi au fost fotografiaţi împreună şi păreau foarte relaxaţi, bucurându-se de moment.

Kourtney Kardashian a fost strălucitoare la un eveniment monden.

A vrut să atragă atenţia cu orice preţ şi a reuşit. De altfel, are un corp intens lucrat la sala de fitness şi ar fi păcat să nu-şi etaleze fiecare centimetru de piele. La acest eveniment, Kourtney a venit însoţită de iubitul de 24 de ani cu care se tot distrează prin vacanţe de câteva luni.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg