Leo Messi: Totul despre viaţa legendei care a schimbat Barca

10 septembrie, 2021
1 gettyimages 1170685693 jpg jpeg

După transferul istoric din campionatul spaniol în cel francez, unul dintre cei mai mari fotbalişti din lume îşi continuă cariera la cote maxime, la pol opus cu viaţa lui privată, care este contrastant de discretă şi de liniştită

Cu toţii am privit emoţionaţi, pe 8 august, despărţirea unuia dintre cei mai mari fotbalişti din istorie de al doilea cel mai mare club de fotbal din lume, FC Barcelona. „După 21 de ani petrecuţi aici, nu sunt pregătit să plec...”, a spus argentinianul, printre lacrimi, la conferinţa de presă. „Mi-a îngheţat sângele în vine când am aflat vestea...”, a continuat Messi (34) să dea explicaţii presei despre acel moment istoric din cariera sa şi-al fotbalului mondial. „Plec după un an şi jumătate de jucat fără public, din cauza pandemiei, fără să-mi aud numele strigat pe stadion...” Nicio grijă, pentru că fanii clubului cu care a semnat după numai două zile, Paris Saint Germaine, l-au întâmpinat cu uralele şi fumigenele unei galerii pregătite să-l încurajeze la fiecare mişcare. Pe 11 august, Lionel a făcut dovada capacităţii sale fizice, la probele medicale efectuate în faţa camerelor de filmat, şi-a cunoscut noii colegi, clubul, fanii francezi şi noua sa casă, Parisul. La 34 de ani, nu dă semne de oboseală, dimpotrivă. Promite noi victorii spectaculoase şi ani buni de show adevărat pe terenul de fotbal. Ceea ce părea o înfrângere a lui s-a transformat, peste noapte, într-o mişcare profesională extrem de benefică. Cele 41 de milioane de dolari pe care le ia pe sezon, la noua lui echipă, plus bonusul de instalare de 40 de milioane fac să pălească durerea cauzată de separarea de unicul club sportiv unde a performat încă de la 13 ani. În plus, PSG a devenit, odată cu preluarea Puricelui atomic (cum îi spuneau, până mai ieri, spaniolii lui Messi, pentru că e mic şi-şi enervează adversarii cu driblingurile lui fenomenale), clubul care acordă cel mai mare cumul de salarii din lume, din toate sporturile, nu numai din fotbal, în timp ce brandul FC Barcelona a încasat o lovitură de 160 de milioane de dolari imediat ce şi-a pierdut fotbalistul-vedetă. De fapt, de pe-o zi pe alta, s-a şi creat „efectul Messi” - tricourile cu numele lui s-au epuizat, din magazinul oficial PSG, în numai 7 minute de când fuseseră scoase la vânzare, iar pagina de Instagram a  echipei din Parc des Princes şi-a dublat numărul de fani în numai 24 de ore de la cooptarea superstarului argentinian. Ce să mai, francezii sunt în delir, fotbalistul-vedetă e păzit ca un şef de stat la primul lui antrenament de pe 12 august, iar, în tot acest timp, oficialii FC Barcelona organizează de urgenţă şedinţe de control al daunelor incomensurabile pe care le înregistrează, înapoiază tricourile cu fostul lor atacant sponsorului Nike şi aduc clubul aproape de colaps. Şi nu numai La Liga are de pierdut, ci şi trezoreria spaniolă, având în vedere că Lionel era cel mai mare plătitor de taxe şi impozite din Spania, la salariul lui anual de 71 de milioane de dolari cedând statului aproape jumătate, adică echivalentul taxelor plătite de 120.000 de spanioli de rând. Pfff, şi când te gândeşti că a existat o perioadă în care Messi nici măcar nu-şi permitea un biet tratament lunar, pentru o problemă medicală apărută din senin în adolescenţă şi care-i punea sub semnul întrebării întreaga sa carieră sportivă! Noroc cu îngerii lui păzitori, care au făcut posibil visul minunat pe care-l trăieşte astăzi Lionel Messi!  

7 gettyimages 1234577406 jpg jpeg

Bunica Celia Oliveira Cuccittini a fost cea care i-a descoperit talentul la numai 4 ani şi l-a dus de mânuţă la primul lui antrenament profesionist, prevăzând un viitor de excepţie micuţului: “Lionel, într-o bună zi, o să fii cel mai bun fotbalist din lume!” Tot ea a reuşit să-i convingă pe părinţii băiatului să se concentreze şi pe mezinul familiei, nu numai pe cei doi băieţi mai mari, care jucau deja fotbal la clubul local Grandoli, şi să-i cumpere acestuia prima lui pereche de încălţări de fotbal. După care doňa Celia l-a convins şi pe antrenor să-l bage în echipă, în ciuda vârstei lui mici. Din păcate, bunica lui Leo a murit înainte ca acesta să-şi serbeze împlinirea a 11 ani, însă este nelipsită din preajma lui la fiecare gol înscris. Atunci când marchează, fotbalistul se uită în sus şi arată spre cer, în semn de recunoştinţă pentru cea care l-a descoperit. Însă, tocmai pentru că relaţia dintre bunică şi nepoţel era atât de apropiată, Messi a suferit îngrozitor atunci când a pierdut-o pe Celia. Şi, drept urmare, a încetat să mai crească în înălţime. Ciudata lui problemă, apărută din senin, îi punea în pericol întreaga sa carieră sportivă. Dar tot bunicii au fost cei care au găsit o soluţie pentru deficienţa lui hormonală de creştere. Incapabili să mai plătească mia de dolari lunară pentru tratamentul băiatului, părinţii lui erau tot mai disperaţi, şi, în acelaşi timp, dispuşi să accepte ajutor de oriunde, motiv pentru care au primit bucuroşi propunerea bunicilor Eusebio Messi şi Rosa Maria Pérez. Stabiliţi în Catalonia, aceştia au reuşit să-i convingă pe şefii clubului sportiv FC Barcelona să-l accepte pe „noul Maradona” în echipa lor de juniori şi să achite ei tratamentul costisitor al copilului. Astfel, la 13 ani, Lionel a ajuns la FC Barça, şi-a părăsit oraşul natal din Argentina şi s-a mutat, în februarie 2001, cu întreaga familie într-un apartament de lângă Camp Nou. Pe 14 decembrie 2000, clubul argentinian Newell's Old Boys, de unde plecase Lionel, le-a dat un ultimatum celor din Barcelona – ori semnează cu Messi, ori îl păstrează ei pe băiat. Strâns cu uşa şi de teamă să nu depăşească termenul limită dat de argentinieni, Carles Rexach, de la FC Barcelona, a căutat repede în preajma lui o coală de hârtie ca să redacteze contracul cu Lionel Messi, însă n-a găsit decât o şerveţel, pe care a semnat rapid primul contract din viaţa marelui fotbalist.

8 profimedia 0627125963 jpg jpeg

Însă ceea ce părea un viitor luminos pentru extrem de talentatul adolescent şi îndeplinirea celui mai mare vis al său s-a dovedit a fi un traseu profesional chinuitor şi destul de incert. În primul rând, băiatul le ducea dorul mamei şi fraţilor lui, care au fost nevoiţi să se întoarcă acasă, în Argentina, pentru că viza lor de şedere în Spania expirase. Apoi nu reuşea să se împrietenească cu noii lui colegi, care-l priveau cu o evidentă curiozitate şi chiar invidie pe băiatul tratat preferenţial la club. Şi, nu în ultimul rând, Leo nu reuşea să-şi demonstreze talentul din simplul motiv că stătea mai mult pe bară şi nu juca. Câteva neînţelegeri între cluburile argentinian şi spaniol, privind transferul lui, nu i-au permis lui Messi să arate ce putea în primul lui an petrecut la FC Barcelona. Leo avea mari probleme de acomodare şi devenea, pe măsură ce trecea timpul, tot mai retras şi mai timid, de-abia dacă mai scotea un cuvânt. Era atât de tăcut şi de stângaci, încât colegii lui începuseră să-l considere înapoiat mintal şi-n tachinau constant. Abia în februarie 2002, situaţia lui a început să se îmbunătăţească. Messi a fost admis în Federaţia Spaniolă de Fotbal şi a început, în sfârşit, să joace fotbal. Şi-a încheiat tratamentul hormonal de creştere şi, în 2005, a terminat Campionatul mondial de tineret FIFA cu un Balon de Aur, o Gheată de Aur şi o medalie olimpică tot de aur. Era, în sfârşit, începutul unei cariere fulminante!

6 gettyimages 1192537076 jpg jpeg

În momentul în care a părăsit FC Barcelona, The GOAT – acronimul pentru The Greatest of All Time (adică Cel mai bun din toate timpurile), cum îi spun fanii – avea deja un palmares de invidiat. Recordurile lui constau în cele şase premii Balonul de Aur, 6 Ghete de Aur, cele mai multe goluri marcate într-un singur an (91, pentru clubul de care tocmai s-a despărţit şi echipa naţională a Argentinei) şi cele mai multe goluri înscrise pentru un singur club – 672. Messi mai are un singur gol până să-l egaleze pe legendarul Pelé la cele mai multe goluri marcate în Cupa Americii de Sud. Îi suflă constant în ceafă eternului său rival, Cristiano Ronaldo, şi este adesea lăudat pentru tehnica sa fără cusur. O schimbare uimitoare de la copilul tăcut şi extrem de retras, neinteresat de şcoală şi socializare, la sportivul valoros şi ambiţios care este acum! Doar perseverenţa, dublată de un talent colosal, l-a adus unde este astăzi. La fel ca-n viaţa lui sentimentală. Familist convins, Leo nu ţine prima pagină a tabloidelor cu petreceri răsunătoare şi cuceriri amoroase scandaloase. Însurat cu prima lui iubire, Messi a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca să n-o piardă definitiv pe Antonela Roccuzzo, cea de care se înamorase încă de la 5 ani. În 1992, când niciunul dintre ei nici măcar nu intrase la şcoală, Leo şi Antonella erau de nedespărţit. La 9 ani, el i-a scris fetei de 8 ani prima scrisoare de dragoste, în care i-a făcut o promisiune de care a reuşit să se ţină ani mai târziu: „Într-o bună zi, tu şi cum mine vom fi iubiţi.” Cei doi tineri s-au despărţit când Lionel a plecat în Spania, iar ea s-a împăcat cu ideea că fotbalul e prioritar în viaţa lui şi şi-a găsit alt prieten. După şapte ani petrecuţi departe de casă şi de marea lui iubire, Messi şi-a luat inima-n dinţi şi a reluat legătura cu frumoasa şatenă. Abia în 2007 au reuşit să fie din nou împreună. Convinsă că locul ei este lângă fotbalist, Antonella s-a despărţit de iubitul care n-a pierdut ocazia de-a încerca să devină cunoscut: „Antonella Roccuzzo m-a părăsit. Dar mă bucur că nu m-a părăsit pentru vreun amărât, ci pentru nimeni altul decât Lionel Messi”, a declarat acesta pentru orice ziar argentinian care i-a cerut părerea. Întocmai cum îi promisese încă de la 9 ani, La Pugla (n.r. Puricele) i-a devenit iubit. Doi ani mai târziu, cei doi amorezi şi-au făcut relaţia publică şi, după alţi trei ani, s-au căsătorit. Pe 30 iunie 2017, şi-au unit destinele în cadrul unei frumoase ceremonii organizate într-un hotel de lux din Rosario, orăşelul lor natal, în prezenţa a 260 de invitaţi. Şi de-atunci sunt din nou de nedespărţit.

4 gettyimages 1143289490 jpg jpeg

În ciuda succesului colosal avut pe plan profesional, fotbalistul de numai 1,70m a rămas un tip extrem de discret şi de retras. Până zilele trecute, când încă locuia în Barcelona, trăia într-o vilă superbă de la marginea oraşului, într-o linişte deplină. Sportivul e atât de deranjat de zgomot, încât a cumpărat toate casele vecinilor, pentru a nu fi decât el şi ai lui prin zonă. Mai mult, n-a permis nici măcar avioanelor să treacă deasupra casei sale, lucru nemaiîntâlnit niciunde în lume. Argentinianul a dat în judecată aeroportul El Prat, pentru că-i tulbura siesta cu avioanele care survolau deasupra lui, şi, culmea, a câştigat procesul! Astfel, toate aeronavele au fost nevoite să-şi schimbe traseul pentru a nu-l deranja pe

. Să vedem cum va pune problema în Paris, unde s-a mutat de curând, ce condiţii va avea pentru a-şi asigura liniştea mult dorită. Dar ce nu cumpără banii pe lumea asta, nu-i aşa? Cu o avere actuală de 400 de milioane de dolari, Leo îşi poate satisface toate mofturile, oricât de stranii ar fi ele. După cum spuneam, el n-a aruncat niciodată cu banii pe bijuterii extravagante, amante pretenţioase şi petreceri costisitoare. Nu. Omul colecţionează maşini, având în garaj ultimele tipuri de Ferrari, Audi şi Maserati, ce se ridică toate la peste 3 milioane de dolari, şi clădiri. A achiziţionat toate casele în care a stat vreodată familia lui, în ciuda stării şi a valorii lor deloc îmbucurătoare, şi cumpără hoteluri pe bandă rulantă. Are deja astfel de proprietăţi în Majorca şi Ibiza, un parc de distracţii chinezesc şi un apartament cu şase piscine în Miami. Nimic ieşit din comun pentru cel care semnase cel mai mare contract sportiv din istorie – cu FC Barcelona – şi care şi-a propus să-şi investeacă averea cât mai profitabil cu putinţă! Conform celor 80 de pagini de contract cu Barça, făcute acum publice în ciuda confidenţialităţii lor, Messi câştiga nu mai puţin de 337.000 de lire sterline pe zi, dar, în schimbul acestei sume impresionante, era şi nevoit să sprijine cultura locală, să înveţe limba şi să promoveze tradiţiile catalane. Leo a respectat termenii contractului aşa cum a găsit el de cuviinţă – a deschis un restaurant în Barcelona, dar cu specialităţi argentiniene, şi a creat locuri de muncă în capitala catalană, conducând un hotel, doar că profitul tot lui îi revine. Cum spuneam, nimic scandalos, doar buniness-urile de zi cu zi ale unui multimilionar obişnuit. Singurul scandal în care a fost implicat marele Messi a fost cel din iulie 2016, când a fost condamnat la închisoare pentru fraudă fiscală. Primind 21 de luni după gratii, a fost o pedeapsă cu suspendare, deoarece legea spaniolă prevede ca orice condamnare sub doi ani să nu fie executată. A primit, drept urmare, o amendă de 2 milioane de dolari, iar tatăl lui - care i-a fost antrenor încă de la 4 ani şi este agentul lui de câteva decenii bune - a fost şi el somat de statul spaniol să achite 1,5 milioane de dolari. Au plătit împreună 5 milioane, întreaga sumă datorată statului în primă instanţă. Iar acel episod nefericit a fost trecut cu vederea de mulţi. Acum de-abia a început un nou capitol în viaţa sportivului, la Paris. Va trebui să-şi găsească oaza lui de seninătate prin suburbiile capitalei franceze, unde să trăiască în linişte şi pace cu mult iubita lui Antonella şi cei trei fii ai lor, Thiago (8), Mateo (5) şi Ciro (3), care sunt deja criticii lui cei mai aspri, dar şi posibilii lui urmaşi pe teren, mijlociul uimind deja cu loviturile lui puternice şi tehnica sa precisă. Superstarul argentinian mai trebuie să şteargă numărul 10 de pe coada avionului privat cu care se deplasează de colo-colo (şi care semnifică numărul de pe tricoul purtat la FC Barcelona) şi să-l înlocuiască cu 30, noua lui cifră norocoasă. Şi, că tot vorbim despre noroc, Messi a bifat deja un nou record la echipa din Parc des Princes, fără ca măcar să fi pus piciorul pe teren. Odată cu semnarea noului său contract cu PSG, a devenit primul fotbalist din istorie plătit cu criptomonede. O parte – nu prea mare, ce-i drept – din cele 40 de milioane de dolari, care reprezintă bonusul lui de instalare, a constat în bani virtuali. Încă o dovadă că, la 34 de ani, Leo Messi este viitorul fotbalului mondial, nicidecum un star sportiv în decădere! Pe 29 august, joacă primul lui meci ca atacant la Paris Saint Germaine şi întreaga planetă e cu ochii pe el să-i urmărească evoluţia în acest sezon de-abia început şi restul carierei lui la fel de spectaculoasă ca până acum, cu siguranţă.

  



Recente pe Ok! Magazine

Alexandru Ciucu, naș de botez pentru Alma și Irina   Instagram (2) jpg
Ben Affleck suferă după despărțirea de J Lo, Profimedia (2) jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
Maria Natură, soția lui Vlad Miriță, la concertul lui Placido Domingo de la București 2024   Instagram (3) jpg
Mane Voicu și Ioana State Asia Express DSC02929 (2) jpg
Jennifer Lopez, Profimedia (22) jpg
Ileana Badiu și fiul ei Sasha foto: OK Magazine
Sophia Loren, deschidere restaurant jpg
Margareta Pâslaru jpg
Rita Muresan 2024   Instagram jpg
Melania Trump  foto   GettyImages jpg
Dolly Parton  sursa foto   Shutterstock jpg
vedete clinică de frumusețe jpg
Oana Paraschiv și Mihai Găinușă foto Facebook jpg
Părinți Donald Trump Foto Profimedia (2) jpg
Victoria Beckham si fiica sa, Harper Beckham, la gala premiilor Harpers Bazaar   Instagram (1) jpg
Tand Brotnei Găinușă jpg
paula chirila