Lili Sandu avea o şansă la 100 să rămână însărcinată. "Cum tocmai la Silviu, care are 28 de ani, să fie problema?"

Actualizat:
1 lili sandu si silviu tolu parinti fertilitate jpg jpeg

Însărcinată în 13 săptămâni, vedeta a făcut câteva dezvăluiri despre relaţia sa cu tatăl copilului său, căruia medicii nu-i dădeau un scor de fertilitate prea mare.

După incredibila veste dată vineri, de Ziua Îndrăgostiţilor, că va deveni mamă la 40 de ani, Lili Sandu s-a simţit datoare să-şi spună povestea, poate şi pentru că a păstrat secretul sarcinii sale timp de două luni, dar şi pentru că această sarcină reprezintă un miracol.

Astfel, într-un emoţionant text publicat pe blogul personal, vedeta îşi deschide sufletul, relatând începuturile relaţiei sale cu modelul Silviu Ţolu, dar şi provocările care au apărut pe parcus.

"L-am întâlnit pe Silviu la Istanbul în vara lui 2015. (...) Pentru primele secunde când ne-am întâlnit privirile am simţit că totul se oprise, că parcă nimic nu mai existase până atunci, până la el… Ciudat, eu nu eram aşa, nu eram o pradă; mă lăsasem descoperită chiar şi pentru câteva secunde.  (...) Iată-ne acum după 4 ani şi jumătate împreună, logodiţi şi fericiţi că ne-am lăsat duşi de val şi că am fost mai presus de orice prejudecăţi sau reguli. Împreună în faţa unui mare obstacol, acela de a avea un copil…", notează Lili Sandu pe blogul personal.

Bucuria şi liniştea de azi vin, însă, după îndelungi aşteptări, cauzate de o problemă de fertilitate... a lui.

"Analize peste analize, lacrimi şi nedumerire … Cum tocmai la Silviu, care are 28 de ani, să fie problema? Am trecut printr-un amalgam de stări şi sentimente de la întrebările de genul: ‘- Posibil să fie nevoie de un donator, aţi fi pregătiţi?’, ‘ – Cuuum? Cum naiba să mă întrebi aşa ceva, cum să fim pregătiţi să creştem un copil care are o informaţie genetică a altui bărbat?? Cum oare ar putea Silviu trăi cu acest lucru?’"

Totuşi, acea şansă la o sută despre care vorbeau medicii s-a transformat în acel miracol mult aşteptat.

"Eram dărâmată şi cu toate astea undeva în sufletul meu nu-mi pierdusem speranţa şi încrederea în Dumnezeu. (...) Următoarele analize erau îmbucurătoare şi deja trecusem la planificarea unei fertilizari in vitro, care ne doream să aibă loc undeva prin februarie-martie şi nu era nevoie de un donator. (...) Ştiţi proverbul ‘Viaţa bate filmul‘? În dimineaţa zilei de 15 decembrie, cu un test de sarcină în mână plângeam de fericire, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru acest miracol pe care eu şi Silviu îl primisem în dar. Fără a mai fi nevoie să trecem prin procesul FIV, am rămas însărcinată în mod natural.", a mai scris Lili Sandu pe lilisandu.ro.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg