Lora, suferinţă cruntă după vaccinare: “M-am ţinut de pereţi”

Actualizat:
1 lora9 jpg jpeg

Lora s-a confruntat cu o serie de reacţii adverse după vaccinare. Febra şi durerea de cap au împiedicat-o pe artistă să mai ajungă la emisiunea pe care o prezintă cu Cove.

“Marţi am avut rapelul. Am ajuns acasă şi prima dată m-a luat somnul, dar nu ştiam, dacă este de la frică. M-am trezit a doua zi de dimineaţă, miercuri, cu o energie super bună. În timpul emisiunii m-a luat aşa o chestie. Aveam o stare de leşin, eram ameţită şi nu puteam să păstrez imaginea. Am ajuns acasă, m-am descălţat şi am adormit pe canapea. M-am trezit seara pe la ora 10 cu migrene, febră 38, dar eu simţeam că ard mai tare.

Mă ustura carnea şi nu puteam să mă ridic. Dacă mă ridicam, simţeam că îmi cade capul, eu care nu am niciodată dureri de cap. Pentru mine durerea de cap a fost anormală. Am avut aceste simptome după rapel, le-am considerat normale, însă am rămas acasă. M-am trezit a doua zi crezând că sunt bine. Eram puţin transpirată. Când m-am ridicat să mă duc la baie… eram beată, fără să fiu beată. M-am ţinut de pereţi şi am confirmat echipei că nu pot să ajung la emisiune",  a povestit Lora pe reţelele de socializare.

Acum pericolul pare că a trecut: “Sunt foarte bine, a durat mai puţin de 24 de ore nebunia, dar mi s-a recomandat să stau acasă”, a dezvăluit Lora.



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg