Gabriel Cotabiţă şi Alina sărbătoresc 10 ani de iubire. El are 64 de ani, iar ea 37

27 iulie, 2020
gabriel cotabita si sotia alina jpeg

Iubirea nu cunoaşte vârste, nu cunoaşte etnii, nu ţine cont de culoarea pielii! Gabriel Cotabiţă şi Alina trăiesc o frumoasă poveste de iubire de aproximativ 10 ani de zile. Sunt mai fericiţi pe zi ce trece, mai îndrăgostiţi, dar cum a început povestea lor de iubire? 

Nu mulţi l-ar fi văzut pe Gabriel Cotabiţă din nou în postura de mire. Dar iată că s-a întâmplat în 2016, atunci cei doi au spus marele DA, au devenit soţ şi soţie. Este vorba despre celebrul cântăreţ Gabriel Cotabiţă şi Alina Gabriela Munteanu. Este o diferenţă de 27 de ani între ei, el face parte din lumea artistică, ea nu are legătură deloc cu viaţa mondenă, cum s-au cunoscut aşadar cei doi? 

EXCLUSIV pentru OK! Magazine, Alina Cotabiţă ne-a povestit despre fiorii dragostei, despre cum s-au văzut pentru prima dată în 2010. Atunci a început totul: "Ne-am cunoscut în 2010. După un spectacol al lui, la care am fost şi care mi-a plăcut mult. După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook, ca un fan obişnuit. Dar nu înrăit...Am rămas surprinsă că mi-a răspuns el, şi nu PR-ul, şi chiar repede, la vreo două ore după concert. Apoi, de Sfântul Mihail şi Gavril, i-am urat „La mulţi ani!“. Mi-a urat şi el mie, dar mi-a scris şi ceva de genul „Să-ţi păs­trezi zâmbetul fermecător“. Am mai vorbit de câteva ori pe chat privat. Până la urmă, m-a invitat la o cafea, iar eu am acceptat. Şi uite aşa, de la o cafea şi-un film şi altă cafea, şi alt film... au trecut ani de zile.", a declarat ea. 

Gabriel Cotabiţă şi-a luat inima în dinţi şi şi-a cerut soţia în căsătorie după problemele de sănătate prin care a trecut, a fost în comă în 2015. În acea perioada, Alina a avut mare grijă de el, a stat zile întregi în spital, s-a preocupat de starea lui minut de minut. Când şi-a revenit, după ceva vreme, el i-a pus întrebarea. Nici măcar nu locuiau împreună, dar aveau planuri serioase de viitor: "Ne-am mutat împreună numai după ce m-am întors eu din… întâmplările mele. Dar aveam intenţii serioase şi înainte, doar îi spusesem să nu mă părăsească. Am în­trebat-o, într-o seară, dacă nu vrea să ne că­sătorim, iar ea a zis: „Tu ţi-ai revenit suficient încât să ştii ce spui?“ Şi m-am bucurat că a zis „Da!“", a spus Gabriel Cotabiţă.

5 gabriel cotabita si sotia tinerica 2 jpg jpeg

Gabriel Cotabiţă îşi laudă soţia tinerică: "E extrem de deşteaptă şi capabilă de multe"

Artistul şi-a dat seama de iubirea Alinei în cele mai grele clipe ale sale. Ea nu l-a părăsit nici măcar o secundă în momentele dificile. O laudă, ştie cât de mult bine i-a făcut de când a intrat în viaţa lui. "Contează felul în care s-a comportat ea după comă... A fost o dovadă de dragoste total dezinteresată. Şi satisfacţia mea e că am folosit-o pe ea foarte mult şi o folosesc în continuare. E extrem de deşteaptă şi capabilă de multe, iar eu sunt foarte comod. Ea a venit cu o vigoare care mi-a făcut mie bine. Am fost egoist."

Cântăreţul şi Alina au vorbit la un moment dat despre copii. Ea şi-ar dori la un moment dat un moştenitor: "Poarta e deschisă şi vedem cum dă Dumne­zeu. Dacă e să luăm în calcul ultimii doi ani şi perioada din prezent, clar nu. Trebuie să ajun­gem la o stabilitate, după aceea mai vedem", spunea Alina în 2018. El a făcut declaraţii neaşteptate: "Ea poate să facă ce vrea. E o femeie liberă din toate punctele de vedere. (...) Aş vrea să o văd mamă, dar nu din altă viaţă, adică după ce plec eu."

Cum se înţelege Alina cu cele trei fiice ale lui Gabriel Cotabiţă din prima căsnicie

Gabriel Cotabiţă a mai fost însurat cu Ioana, au avut un mariaj de 19 ani, ea fiind cea care i-a dăruit trei fiice artistului, pe Eliza, Aela şi Milena. Cei doi s-au despărţit în 1997. Se ştie că fiicele artistului sunt din aceeaşi generaţie cu soţia lui, au aproape aceeaşi vârstă. Artistul are în prezent două fete de 35 de ani şi una de 38. 

Alina spunea în 2018 că se înţelege bine cu toate trei: "Cu Eliza m-am văzut constant pentru că ea locuia cu Gabi când l-am cunoscut eu. Pe Milena am văzut-o ceva mai rar, pentru că a stat în Italia o vreme. Iar cu fiica cea mare ne vedem tot rar, pentru că are doi copii şi stă în Ştefăneşti. Dar facem toate sărbătorile împreună.", declara ea pentru OK! Magazine. 

În prezent, Gabriel Cotabiţă şi Alina sunt fericiţi, el e artistul mereu în lumina reflectoarelor, ea IT-istul din faţa laptopului. Sunt de 10 ani împreună şi parcă iubirea lor creşte pe zi ce trece. 

FOTO: OK! Magazine



Recente pe Ok! Magazine

Mircea Diaconu   Facebook (6) jpg
Iuliana Tudor (2) jpg
Nicole Kidman întinerită, GettyImages (1) jpg
Nicu Sârghea, toboșarul trupei VUNK Foto   Vunk   Facebook jpg
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
Dan Grecu a murit   COSR 2 Marius Urzică jpg
Jennifer Garner si Ben Affleck profimedia 0880706932 jpg
Cosmina Păsărin, Alin Gălățescu, Magda Coman, Camelia Șucu la Voices of Disability   PR jpg
White Brunch jpg
Cindy Crawford în Mexic, Profimedia (2) jpg
Ana Bodea JPG
FotoJet Ben (1) jpg
banner cristina cioran png
Donald Trump Jr  și Kimberly Guilfoyle, GettyImages (3) jpg
Iulia Vântur în roșu jpg
Salma Hayek și François Henri Pinault,  GettyImages (4) jpg
Roxana Ciuhulescu jpg
Blue Ivy Carter, fiica lui Beyonce si a lui Jay Z   profimedia 0944940833 jpg