Iubirea uitată a Barbrei Streisand cu tatăl lui Justin Trudeau, premierul Canadei. "Mă simţeam ca Jackie Kennedy!"

Actualizat:
1 profimedia 0305165148 jpg jpeg

Din 1998, este soţia iubitoare a actorului James Brolin.

Dar diva Barbra Streisand, ajunsă la venerabila vârstă de 78 de ani, a avut partea ei de iubiri memorabile până să se aşeze la casa ei alături de bărbatul visurilor. Richard Gere, Clint Eastwood şi chiar jucătorul de tenis Andre Agassi s-au numărat printre cuceririle cu ştaif ale celebrei actriţe şi cântăreţe.

Dar una dintre aceste poveşti de dragoste din trecut care continuă să suscite interes este cea cu prestigiosul premier canadian Pierre Trudeau, tatăl actualului prim-ministru Justin Trudeau. Toată lumea a fost şocată, în anul 1970, când Barbra a apărut la braţul politicianului canadian, o aventură romantică care o incita pe artistă, făcând-o să se simtă ca o nouă Jackie Kennedy.

2 barbra jpg jpeg

Cei doi s-au întâlnit cu un an mai devreme, iar Barbrei, aflată în plin divorţ de primul ei soţ, i se părea că premierul canadian este un tip sexy şi interesant. În plus, atât Trudeau senior, cât şi Streisand se aflau pe culmile carierelor, astfel încât cuplul format de ei a fost chiar unul puternic. S-au iubit şi intens, dacă este să ne luăm după gura lumii, iar opinia publică era îndrăgostită de cuplul care ar fi putut fi, deşi relaţia lor n-a durat decât doi ani, iubindu-se în 1969 şi 1970.

4 sotia lui justin trudeau coronavirus 2 jpg jpeg

Şi se pare că Barbra este cea care a pus punct relaţiei cu tatăl lui Justin Trudeau, refuzând cererea în căsătorie a acestuia. Un an mai târziu, popularul premier se căsătorea cu Margaret Sinclair, mama lui Justin, de care avea să se despartă, însă, în 1977. Să-i fi rămas gândul tot la fermecătoarea Barbra?

Foto. Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg