Jamie Lee Curtis & Christopher Guest: cum au ajuns să formeze un cuplu

Actualizat:
1 curtis jpg jpeg

Poveştile cu dragoste la prima vedere par posibile doar în filme, iar scepticii nu cred că cineva poate trăi aşa ceva în realitate. Cu atât mai mult nişte staruri de la Hollywood, atât de obişnuite cu clişeele din peliculele romantice.

Fiica legendarului bad-boy Tony Cur­tis a ştiut că se va căsători cu cel ca­re-i este partener de 36 de ani din prima clipă în care l-a văzut. Ajunsă azi la 61 de ani, actriţa Jamie Lee Curtis a trăit un „love at first sight“ mai degrabă unic.

O Jamie de 25 de ani l-a remarcat pe ac­torul şi comediantul Christopher Guest (72) în anul 1984, într-o ediţie a revistei Rolling Stone: „L-am văzut pe acest bărbat îmbră­cat într-o cămaşă de tartan, afişând un rân­jet mucalit. Nu-l mai văzusem până atunci. Pentru o lungă perioadă de timp, nici eu nu mi-am afişat zâmbetul larg în public. Ştiam că am nişte dinţi urâţi, cu o formă ciudată. Preferam, în schimb, un fel de rânjet, iar când l-am văzut şi pe Chris cu aceeaşi expresie, în acea poză, mi s-a părut că mă văd pe mine. Am văzut un spirit asemănător“.

Din fericire, în Cetatea Filmului toată lumea cunoaşte pe toată lumea, iar o ami­că producător a lui Jamie îl ştia pe agentul actorului admirat de Curtis în acea revistă. Jamie Lee n-a stat pe gânduri şi, chiar a doua zi, l-a sunat pe impresarul lui Guest şi i-a lă­sat numărul ei de telefon, în caz că cel pe care pusese ochii vrea s-o cunoască, la rândul lui. Cel care deţine un titlul nobil de baron, moştenit de la tatăl lui englez, Peter Haden-Guest, n-a fost interesat.

Destinul şi-a vârât, însă, coa­da, iar cei doi s-au întâlnit în­tâmplător, peste ceva timp, la un restaurant. Jamie lua cina cu un grup de prieteni. La fel şi Chris.

„M-a salutat ca şi cum ar fi vrut să zică «Eu sunt tipul pe care l-ai sunat». I-am răspuns la salut, confirmându-i că eu sunt femeia care l-a sunat. A doua zi, pe 28 iunie, a sunat telefonul. Pe 2 iulie 1984, eu şi Chris aveam prima întâlnire la restaurantul Chianti din Melrose. Până pe 8 august, când el a mers să înregistreze pentru show-ul Saturday Night Live în New York, eram deja îndrăgostiţi“, îşi aminteşte actriţa din filmul True Lies. Distanţa, el lucrând în New York, ea, în Los Angeles, i-a făcut să-şi dea seama că nu pot trăi unul fără altul, iar Chris a cerut-o pe actriţă de nevastă la telefon.

Ei bine, la doar şase luni de la episodul cu fotografia din revistă, când Jamie Lee i-a spus amicei sale „El este viitorul meu soţ!“, premoniţia a devenit realitate. Pe 18 decem­brie 1984, Jamie şi Chris se căsătoreau, iar acea fotografie care le-a legat vieţile există şi astăzi, înrămată, în domiciliul lor conju­gal. Timp de doi ani după ce au devenit soţ şi soţie, actorii au încercat fără succes să devi­nă şi părinţi pe cale naturală, luptându-se în zadar cu infertilitatea.

Cu toate acestea, cei doi au fost cât se poate de hotărâţi să-şi măreas­că familia, măcar pe calea adopţiei. În 1986, Jamie şi Chris au înfiat o fiică, Annie, iar zece ani mai târziu, în 1996, au adus în căminul lor şi un băiat, pe Thomas. Faptul că vedeta n-a putut avea pro­priii ei copii şi, colac peste pupăză, că nu­mele ei este destul de masculin au dus la apariţia unor zvonuri cum că Jamie s-ar fi născut hermafrodită, dar a ales, mai târziu, sexul feminin, recurgând la operaţie. Zvon care a rămas la statutul de zvon într-un Hol­lywood în care circulă multe astfel de poveşti picante.

În ciuda acestor bârfe, Jamie spune că secretul unui mariaj de succes, chiar şi la Hollywood, este să nu te grăbeşti să divorţezi şi să ai încredere că lucrurile se vor aranja, în timp şi cu răbdare. După ce a crescut într-un cămin faimos, dar nefericit, în care părinţii ei, Tony Curtis şi Janet Leight, ajunseseră să se urască, Jamie este recunoscătoare că sorţii au fost mult mai binevoitori cu povestea ei de dragoste. Asta în ciuda faptului că actriţa însăşi i-a pus beţe în roate, prin dependenţa ei de alcool, analgezice şi cocaină, ultima moştenită de la excentricul ei tată.

„Crezi că ai o săptămână proastă, dar chiar şi aşa, rămâi în acel autobuz (n.r. metaforă pentru căsnicie)! Într-o zi, te vei uita pe fe­reastră şi vei vedea un peisaj mult mai fru­mos. Nu sunt o romantică incurabilă. Sunt doar realistă şi îl respect. Şi nu îl părăsesc“, rezumă actriţa lecţia ei despre un mariaj lon­geviv.



Recente pe Ok! Magazine

Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg
hub cultural  JPG
Eva Peron  foto   profimedia 0569918749 jpg
Ben Affleck Jennifer Garner și mama lui Chris profimedia 0880711729 jpg
Cori Gramescu, sursa foto Instagram jpg
Mihaela Rădulescu s a întors în Italia, unde a murit Felix Baumgartner  FOTO captură Instagrama jpg