Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu, vacanţă în Grecia

Actualizat:
2 relatie3 jpg jpeg

Participarea Cristinei Şişcanu la Survivor a reprezentat o încercare pentru întreaga familie.  Cristina a ieşit însă rapid din competiţie, iar trările ei de acolo au fost amplu contestate. Mădălin Ionescu, soţul ei, a susţinut-o în toată această perioada, iar la întoarcere cuplu a plecat într-o vacanţă în Grecia.

Ce mai încolo şi în coace, Mădălin Ionescu ştie cum să îşi răsfeţe soţia. Fostul prezentator i-a oferit soţie sale o vacanţă departe de ţară, tocmai pentru a o îndepărta de stresul care a încercat-o în timpul competiţiei. "Altă zi, aceeaşi iubire! La “Turnul Alb” din Salonic, fostă închisoare otomană, azi un reper al oraşului", a fost mesajul postat de Mădălin  pe un site de socializare.

84263040 2799045373488287 6646735029005189120 n jpg jpeg

Cei doi au avut o relaţie greu încercată de-a lungul timpului, dar au ştiut să îşi rămână alături. Şarmantul brunet i-a fost alături Cristinei şi când a fost diagnosticată cu depresie.

„Cea mai dificilă etapă pe care am trăit-o a fost depresia. A fost o perioadă foarte grea pentru mine, a durat aproape doi ani de zile. Totodată, mă bucur că am trăit-o, pentru că am învăţat foarte multe lucruri şi m-am schimbat eu ca persoană, în sensul bun, ca să pot să îmi trăiesc viaţa altfel.  În momentul când a venit, eu eram o persoană care ardea din orice, mă consumam extrem de mult şi eram foarte pasională în orice lucru pe care îl faceam. După ce am trăit acel episod, am învăţat că poţi să faci cu aceeaşi pasiune lucrurile, mă refer la partea profesională, că la mine din zona asta a apărut depresia”, mărturisea Cristina Şişcanu pentru OK!



Recente pe Ok! Magazine

Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg