Mezina Gabrielei Cristea şi a lui Tavi Clonda va avea un botez în nuanţe violet. Iată detaliile

Actualizat:
1 gabriela cristea botez in nuante de violet 2 jpg jpeg

Micuţa Thea Iris Selena va fi creştinată mâine şi va avea parte de o petrecere în grădină. 

Peste numai o zi, Gabriela Cristea şi Tavi Clonda vor avea parte de unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţă, botezul mezinei lor, Thea Iris Selena.

Locaţia spectaculoasă cu grădina generoasă şi piscină, meniul ales astfel încât să-i satisfacă şi pe cei mai pretenţioşi invitaţi, ţinutele pe care familia le va purta la eveniment au fost alese din vreme.

10 aperitiv jubile jpg jpeg

Cu numai o zi înainte de botez, cei doi părinţi mai au de stabilit doar detaliile legate de decoraţiunile din locaţie, care vor fi dominate de nuanţe de violet, culoare aleasă datorită numelui micuţei. Mai mult, întreg evenimentul va fi construit în jurul unui concept floral, de la preparatele sofisticate ce vor avea flori comestibile violet, la panourile foto din flori de iris, la luminile arhitecturale şi până la tortul spectaculos în nuanţe de violet.

15 somon cu crevete si garnitura de legumele sweet cu sos lemon butter jpg jpeg

„Astăzi am venit la Jubile Concept special pentru a stabili cum vor fi aşezate decoraţiunile speciale alese pentru botezul lui Iris. Oamenii de aici ne-au consiliat în cele mai mici detalii pentru ca evenimentul nostru să fie perfect, iar noi să ne bucurăm cu adevărat de emoţia creştinării fetiţei noastre. Împreună am pus la punct şi amplasarea elementelor de decor, pentru a avea cele mai frumoase fotografii alături de invitaţi. Am optat, desigur, pentru irişi, iar salonul va fi luminat şi el in nuanţe de mov”, a declarat Gabriela Cristea.

2 gabriela cristea botez in nuante de violet 1 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg