Mihaela Cãlin revine pe sticlă. O altă ştiristă a Antenei 1 este însărcinată

Actualizat:
1 mihaela calin credit photo adi popa jpg jpeg

A născut un băieţel, iar după patru luni de pauză revine pe sticlă. Mihaela Cãlin se reîntoarce de luni la Observator. “Îmi este foarte dor de munca mea, de colegi, de desfãşurãtoare şi de public! În aceste patru luni am simţit cã oamenii mi-au fost mereu alãturi şi mi-au transmis gândurile lor bune, aşa cã abia aştept sã mã întorc iar la ştiri pentru ei!”, a declarat Mihaela Cãlin.

 În perioada cât a lipsit de pe sticlã, Mihaela şi-a îndreptat toatã atenţia cãtre Petru: “În aceste aproape 4 luni de când s-a născut, noi doi am fost nedespărţiţi. Mi-am dorit sã fiu lângã el non-stop, sã îl vãd cum creşte, cum începe să înţeleagă lumea, să ne recunoască. Sunt fascinată de el!”, a povestit Mihaela Cãlin.

ionela lucan 2 jpg jpeg

Tot cãtre un bebeluş îşi va îndrepta atenţia şi actuala prezentatoare a Observatorului 16 de la Antena 1, Ionela Lucan. “Dupã ediţia de astãzi a ştirilor şi dupã atâţia ani în mijlocul evenimentelor,  iau o mica pauzã de… bebeluş! J O sã fiu mamã pentru prima datã în mai puţin de douã luni şi abia aştept sã experimentez şi acest sentiment, dupã mixul de trãiri de care am avut parte în tot acest timp, ca jurnalist. A fost o onoare sã întru în casele telespectatorilor în fiecare zi şi sã le aduc cele mai importante ştiri ale zilei. Le mulţumesc tuturor pentru cã m-au urmãrit şi au fost alãturi de mine, mai ales în ultima jumãtate de an! Promit sã ne revedem curând, cu ştiri bune!”, a mărturisit ştirista.



Recente pe Ok! Magazine

actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp