Mihai Mitoşeru: "Am jucat la două capete". În ce relaţie este prezentatorul TV cu fosta soţie

11 septembrie, 2020
2 mihai jpg jpeg

A divorţat, după o perioadă a început să iasă cu altcineva, dar, mânată de gelozie, Noemi, femeia care i-a stat aproape timp de 13 ani, a încercat să revină rapid în viaţa lui. Acum, Mihai Mitoşeru a rămas şi fără actuala iubită, dar şi fosta soţie, dar nu disperă, îşi aşteaptă marea dragoste.

”Un an de zile am fost singur, am divortat fără motiv, ne plafonasem. Eu am crezut că dacă divorţăm, ea se trezeşte, nu s-a trezit. Dar după 6 luni mi-am dat seama că am greşit, dar ea nu şi-a mai revenit. Murise tatăl şi bunica ei, noi nu ne mai căsătorisem, plus job-ul care o stresa foarte mult. Astfel că un an de zile noi nu am mai vorbit. Şi după un an de zile am ieşit şi eu cu o fată, am ieşit vreo 3 luni de zile şi ea a aflat că noi suntem într-un club şi ea a venit acolo. Mi s-a părut foarte tare, dar nu am ştiut ce să fac. Aşa că am scos-o afară să vorbim. Şi ea mi-a zis că m-a lăsat un an de zile să sufăr ca să mă trezesc la realitate.După asta a plecat acasă şi noi am început să vorbim iar. Dar nici faţă de fata cealaltă nu m-am purtat urât, deşi a spus că nu se simţea bine când a văzut că nu o lăsam de izbelişte pe Noemi, pentru că era într-o perioadă mai grea. Fata aceea a pus punct pentru că nu îi mai plăcea situaţia, iar Noemi nu poate să iasă din starea asta sau nu vrea şi eu nu o pot lua cu forţa”, a mai spu vedeta ”, a spus Mihai Mitoşeru în cadrul unei emisiuni TV.

Prezentatorul mărturiseşte că a ajuns să joace la două capete din cauza situaţiei în care se afla. “Eu nu sunt golan, am jucat la două capete pentru că aşa a fost situaţia. Am fost într-o situaţie urâtă, aşa că am încheiat-o cu amândouă, nu din vina mea. Acum sunt singur, dar am ieşit cu o fată de două ori. Nu ştiu ce va fi, nu-mi propun nimic, dar vreau o relaţie cu o fată ok”.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Aniston și Angelina Jolie Getty Images jpg
Oana Ioniță și fiica sa Isabel foto OK Magazine (4) jpg
Andreea Esca, mesaj emoționant despre părinții săi   FOTO Facebook jpg
Robbie Williams  foto   profimedia 1056803212 jpg
Katy Perry Orlando Bloom Justin Trudeau colaj jpg
Amalia Năstase   FOTO Sorin Stana, OK România (2) jpg
roșu de Crăciun colaj getty profimedia jpg
Melania Trump  foto   Profimedia jpg
Nick și Rob Reiner, profimedia 1059741921 jpg
Apple Martin, Gwyneth Paltrow și Moses Martin la premiera filmului „Marty Supreme” 16 decembrie 2025, profimedia 1059812170 jpg
Jennifer Garner ia micul dejun cu Ben Affleck, Profimedia (5) jpg
Valentina Pelinel la podcatul Mom by Nicoleta Luciu   captură de ecran (10) png
Philippine Leroy Beaulieu, Lily Collins și Ashley Park, GettyImages (1) jpg
Shakira, profimedia 1057787583 jpg
Irinel botez png
Andreea Marin, urare emoționantă pentru fiica ei, Ana Violeta Bănică   FOTO captură de ecran  (1) jpg
Rob Reiner, Meg Ryan și Billy Crystal GettyImages 1136375984 jpg
FotoJet Ben (1) jpg