Mihai Petre, mesaj de dragoste pentru Elwira: "Jumătate din întregul meu drum de până acum l-am parcurs alături de tine"

Actualizat:
6 elv1 jpg jpeg

Elwira Petre a împlinit, ieri, 40 de ani, iar Mihai, soţul ei a surprins-o cu un mesaj de dragoste, unul care vorbeşte despre iubirea lor şi despre drumul ce îl parcurg împreună.

4 elv3 jpg jpeg

Pe 30 Decembrie te-ai născut, şi tot într-o zi de 30 Decembrie ai spus că vei merge împreuna cu mine atunci când te-am întrebat . Jumătate din întregul meu drum de până acum l-am parcurs alături de tine, iar tot ce îmi doresc este sa fii sănătoasă şi să mergem în continuare, mult şi bine până atunci când, încă îmi doresc, egoist sau nu, să ajung măcar cu o zi înaintea ta. Şi atunci, ca şi acum, voi şti că am avut cel mai frumos drum posibil, cu toate anotimpurile, şi am fost şi print, şi cerşetor, iremediabil îndrăgostit. Şi mai ştiu că până la urmă, în toţi şi în toate, întotdeauna este vorba despre dragoste. Îţi multumesc pentru ea , şi pentru ele. La mulţi ani, Elwira Petre!

image


Recente pe Ok! Magazine

Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg