Milionarii care au murit fără să lase testament

Actualizat:
1 fotojet 1 jpg jpeg

;  

Dispariţia lor mai mult sau mai puţin aşteptată este cât se poate de regretabilă, cu atât mai mult cu cât nu au lăsat niciun document care să simplifice procesul de gestionare a averii substanţiale pe care au lăsat-o după decesul lor.

Aretha Franklin

Regina Muzicii Soul a trecut în nefiinţă pe 16 august 2018, la vârsta de 76 de ani, în urma unei lupte crunte cu cancerul. Legendara artistă nu şi-a conturat un testament înainte de a se prăpădi, iar averea ei, estimată la 80 de milioane de dolari, a fost pretinsă de cei patru fii ai ei. Legea din statul Michigan, unde îşi avea reşedinţa Aretha, susţine oricum că proprietăţile şi posesiunile persoanelor necăsătorite sunt împărţite în rândul copiilor acestora, după deces.  

Michael Jackson

Regele Pop a avut totuşi un testament, dar a fost considerat nul de câţiva dintre membrii familiei sale. Avocatul John Branca şi directorul muzical John McClain au fost numiţi executorii averii lui MJ, dar Janet Jackson şi alţi fraţi de-ai regretatului artist au contestat acest lucru.

“Ne dorim ca executorii să fie înlocuiţi şi ca averea să fie gestionată în cele mai bune interese ale copiilor lui Michael, aşa cum şi-a dorit şi el”, susţinea Janet, la începutul procesului, prin avocatul ei.

Prince

După dispariţia neaşteptată a genialului muzician, în 2016, fraţii lui au declarat că faimosul cântăreţ nu a avut niciun testament în momentul morţii lui. Lucrurile sunt încă neclare, având în vedere că realizatorul de documentare Ian Halperin susţine că există, de fapt, un testament valid de-ai lui Prince în Toronto.

Amy Winehouse

Cântăreaţa de 28 de ani era atât de concentrată pe autodistrugere, încât nu şi-a mai bătut capul cu întocmirea vreunui document legal care să simplifice gestionarea averii ei de 6,7 milioane de dolari. Totuşi familia vedetei britanice, în special părinţii ei, Mitch şi Janis, cărora le-a revenit suma de bani agonisită de Amy în timpul vieţii, s-au descurcat fără prea mari probleme să gestioneze averea regretatei lor fiice, care s-a stins din viaţă prematur, din cauza intoxicaţiei cu alcool.

Heath Ledger

Alt star care ne-a părăsit înainte de vreme şi, implicit, absolut regretabil a fost actorul hollywoodian care a rămas în memoria colectivă cu rolurile sale din filme precum The Dark Knight şi Brokeback Mountain. Spre deosebire de ceilalţi, Heath avea testament în momentul morţii lui neaşteptate, în 2008, însă nu mai fusese actualizat din 2003. Iar acest lucru însemna că fiica lui, Matilda, şi mama acesteia, Michelle Williams, nu erau trecute în testament.

Însă tatăl actorului a ieşit ulterior în presă şi a declarat public că Matilda şi Michelle vor avea partea lor din averea lui Ledger şi că nu vor suferi din punct de vedere financiar din cauza lipsei documentelor necesare.



Recente pe Ok! Magazine

Jennifer Lopez, GettyImages (3) jpg
Sydney Sweeney, noua Pamela Anderson, Foto Instagram (1) jpg
Anne Hathaway la premiera Verity, Profimedia (1) jpg
sharon stone sydney sweeney GettyImages (2) jpg
Senzuala Madalina Ghenea, Instagram (6) jpg
Daniela Nane   FOTO Mădălina Păun (2) jpg
Romy Schneider profimedia 0708609715 (3) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas, GettyImages (2) jpg
Dolores Del Rio  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg