Mioara Roman a fost externată din spital! Oana Roman, mesaj trist pentru fani: „E multă suferinţă“

Actualizat:
1 oana si mioara roman jpg jpeg

La începutul acestei săptămâni, Mioara Roman, mama Catincăi şi a Oanei Roman, a ajuns de urgenţă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, după ce i s-a făcut rău.

În vârstă de 79 de ani, Mioara Roman a mai fost internată în acest an, pentru o zi, iar anul trecut a stat trei zile în spital.

„În cursul dimineţii mama nu s-a simţit bine, a avut 2 episoade de pierdere a cunoştinţei, am solicitat la domiciliul ei o ambulanţă de la un spital privat care a sosit în cel mai scurt timp. În urma constatării stării mamei mele, s-a decis transportarea ei la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, deoarece la spitalul privat nu erau locuri libere la ATI, iar ea suferise un traumatism care necesita investigaţii de urgenţă şi/ sau o internare pe o secţie de ATI. În urma investigaţiilor s-a decis internarea ei pe secţia de cardiologie pentru investigaţii mai amănunţite, asta pentru ca din punct de vedere neurologic nu s-au identificat probleme in urma unui Computer Tomograf. În acest moment este stabilă, conştientă, coerentă şi cooperantă“, spunea Oana Roman luni.

3 oana roman si mioara roman 1 jpg jpeg

La patru zile după ce a fost internată, Mioara Roman a părăsit spitalul, iar Oana Roman a anunţat acest lucru pe reţelele de socializare: „Rugaţi-vă să nu aveţi nevoie să ajungeţi vreodată la spital! Azi o externez pe mama şi, deşi aici e curat şi totul nou şi civilizat, e multă suferinţă! Sănătoşi să fim, în rest le facem pe toate“.



Recente pe Ok! Magazine

Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg