Mircea Dinescu, afectat grav de pandemie: "Am renunţat la angajaţi. Băncile nu au răbdare"

Actualizat:
2 mircea dinescu se muta la prima tv 1 jpg jpeg

Pandemia l-a lăsat pe Mircea Dinescu fără cele două restaurante pe care le ţinea în Capitală, unul în Centrul Vechi, celălalt la Hala Traian.

”Am devenit pensionar la 70 de ani. Nu mă simt deloc pensionar, dar viaţa mi-a jucat festa asta cu pandemia şi am pierdut aproape tot ce câştigasem în ultimii ani, din afacerile mele. ”Cifra anuală de afaceri pentru cel dintâi restaurant, era de circa un milion de euro. Pe asta am avut-o în 2019. Anul trecut am renunţat la cei 40 de angajaţi ai acestui restaurant, dar şi la afacerea în sine. La mine, acolo, în Centrul Vechi, veneau foarte mulţi turişti, recunosc. Cei mai mulţi erau din Israel, care urmăreau pe Internet emisiunile mele culinare şi veneau fiindcă puneam în viaţă reţele româneşti vechi şi de un secol”, a spus poetul pentru Impact.

Probleme a avut Dinescu şi cu cel de al doilea restaurant. „Abia pornisem treaba. Acolo aveam mult mai puţin angajaţi. Dar a trebuit să fac ceva şi cu acesta, fiindcă băncile nu au răbdare. Mai ales în vremurile astea. Şi nici cu vinul meu, ”Vinul lui Dinescu”, nu a mai mers treaba, fiindcă cea mai mare parte a producţiei o vindeam prin propriile restaurante. Acum, o să-l beau singur sau cu prietenii mei cei mai buni!”



Recente pe Ok! Magazine

Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg
Bordel din perioada interbelică profimedia 0156469031 jpg
Sofía Vergara și Dan Reynolds, zvonuri legate de o posibila relație, GettyImages (2) jpg
Maya și Mirela Retegan   arhiva personală 2 jpg
Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg