20 de ani de ”Harry Potter”. Cum arată în prezent îndrăgiţii actori?

Actualizat:
9 jpeg

Acum 20 de ani, scriitoarea J.K. Rowling deschidea noi porţi ale fanteziei, publicând primul volum din seria ”Harry Potter”.

S-a confruntat cu refuzuri din partea editurilor, a adoptat un pseudonim şi a reuşit în cele din urmă să scoată pe piaţă ”Harry Potter şi piatra filosofală”. Ce a urmat, toată lumea ştie! Încă şase romane, opt filme, o piesă de teatru, crearea parcurilor tematice în SUA şi în Japonia, expoziţii permanente la studiourile Warner Bros şi apariţia a sute de produse de marketing.

Ei bine, noi ne-am gândit ca-n prag aniversar să-i aducem în atenţia voastră pe acei copii - actori care au dat naştere personajelor mult îndrăgite. Haideţi să-i vedem şi să le analizăm evoluţia!

Daniel Radcliffe aka Harry Potter (27)

image

A obţinut faima mondială cu acest rol pe când avea doar câţiva anişori. Nu i-a fost uşor cu celebritatea, el preferând să se ţină departe de reţelele de socializare şi alte medii care i-ar putea distrage atenţia de la cariera sa de actor. Daniel are o carieră prolifică în teatru şi cinematografie şi sperăm să-l vedem şi-n alte roluri de succes. Cele mai recente proiecte cinematografice: ”Beast of Burden”, ”Jungle” – ambele în postproducţie.

Emma Watson aka Hermione Granger (27)

image

Tânără, frumoasă, inteligentă şi o actriţă foarte talentată! Este activistă şi ambasador UN, ocupând locul 26 în topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume. Cele mai recente filme: ”Beauty andthe beast” / ”The Circle”.

Rupert Grint aka Ronald Weasley (28)

image

Trio-ul fantastic n-ar fi complet fără roşcovanul Ron, jucat magestral de actorul Rupert Grint. Cele mai recente proiecte: ”Sick Note”, ”Snatch”.

Bonnie Wright aka Ginny Weasley (26)

image

Surioara mai mică a lui Ron, Ginny, a fost jucată de actriţa Bonnie Wright, acum în vârstă de 26 de ani. Pelicule de succes: ”After the Dark” / ”Before I Sleep”.

Tom Felton aka Draco Malfoy (29)

image

Personajul lui a fost deopotrivă şi iubit şi detestat de fanii filmului ”Harry Potter”. În prezent, Tom este activ pe Youtube, unde postează des video-uri în care îşi arată talentele muzicale.

Evanna Lynch aka Luna Lovegood (25)

image

În prezent, Evanna este implicată în foarte mult organizaţii non-profit, sprijină cauza persoanelor de acelaşi sex şi susţine iubirea de sine.

Alfred Enoch / Dean Thomas (28)

image

Cel mai recent l-am văzut în rolul lui Wes Gibbins, în serialul TV ”How to get away with murder”.

Stanislav Ianevski aka Victor Krum (32)

image

Mai chipeş de atât nu se poate! Enigmaticul Victor s-a transformat într-unul dintre cei mai sexy actori!

Matthew Lewis aka Neville Longbottom (28)

image

Apropo de transformări! Imediat după ce filmările la HP s-au încheiat, Matthew a devenit model şi personalitate TV.

Josh Herman aka Gregory Goyle

image

Din actor în luptător MMA!



Recente pe Ok! Magazine

Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg