4 moduri prin care poţi avea un zâmbet de vedetă

7 februarie, 2022
1 zambet unsplash jpg jpeg

Cum obţin vedetele zâmbetul alb şi strălucitor? Aceasta este întrebarea pe care o adresăm în nenumărate rânduri medicilor stomatologi atunci când mergem în cabinetele lor.

În ziua de astăzi, o dantură impecabilă, cu dinţi aliniaţi armonios, se obţine foarte simplu cu ajutorul tratamentelor stomatologice. Toate persoanele publice, de la actori, cântăreţi, vedete din televiziune şi până la celebrităţile de la Hollywood, apelează cu încredere la cele mai moderne tratamente şi la ajutorul specialiştilor în medicină dentară. Chiar şi tu poţi opta fără ezitare pentru un astfel de zâmbet fermecător.

Tratamentul cu coroane dentare

Unul dintre tratamentele alese de multe vedete este cel cu coroane dentare. Acestea sunt lucrări protetice care se aplică pe dinţii cu anumite probleme dentare, precum fisuri, ciobiri ori fracturi. De asemenea, o coroană dentară este recomandată şi în cazul unui dinte care a fost tratat pe canal, dar şi în cazul unui implant dentar. Un astfel de tratament redă din nou funcţionalitatea corectă a danturii, dar şi un aspect plăcut al zâmbetului. Preţul coroanelor dentare variază în funcţie de materialul din care sunt realizate, însă tratamentul este 100% sigur şi rezistenţa lucrărilor este de lungă durată. Iată aici costurile unui tratament cu coroane şi află mai multe informaţii despre cum se realizează acesta în zilele noastre.

Tratamentul cu faţete dentare

La mare căutare sunt şi faţetele dentare, aşa-zisele piese protetice sub forma peliculelor fine. Pe lângă faptul că-i redă zâmbetului un aspect perfect şi de invidiat, faţetele ajută şi la corectarea anumitor imperfecţiuni de la nivelul dinţilor. Prin urmare, dacă dantura s-a îngălbenit sau dacă un dinte din faţă s-a ciobit din cauza unui aliment prea dur, atunci află că tratamentul cu faţete dentare este ideal în aceste cazuri. De asemenea, vedetele cu strungăreaţă, adică având un spaţiu inestetic al dinţilor din faţă, apelează cu încredere pentru un astfel de tratament. În plus, este bine să mai ştii că procedura prin care se realizează este una rapidă şi nedureroasă, astfel că aplicarea faţetelor se face în scurt timp şi cu ajutorul echipamentelor de ultimă oră.

Tratamentul cu aparat dentar

Cu toţii ne dorim un zâmbet spectaculos şi o dantură sănătoasă şi aliniată corect, însă cum ajută un tratament ortodontic să obţinem aceste lucruri? Potrivit WebMD, tratamentul cu aparat dentar este recomandat de către medicul specialist ortodont atunci când dinţii sunt strâmbi, înghesuiţi sau când nu sunt aliniaţi corect. Totodată, acesta mai este indicat şi în cazul în care muşcătura este incorectă. Astfel că şi celebrităţile aleg purtarea aparatelor dentare fie vizibile, precum cele clasice cu brackeţi metalici şi elastice colorate, fie invizibile, cum sunt gutierele personalizate sau aparatele dentare care se aplică pe interiorul dinţilor.

În ultima perioadă, aparatele ortodontice sunt tot mai des o opţiune în ceea ce priveşte obţinerea zâmbetului perfect. Cum? Tocmai prin rezolvarea tuturor problemelor dentare, odată ce dantura capătă un aspect estetic plăcut, inevitabil şi poziţia dinţilor este corectată. Ce fac în plus celebrităţile după ce termină tratamentul ortodontic? Apelează imediat pentru albirea dentară profesională, deoarece le oferă o dantură complet albă şi un zâmbet impecabil, chiar din prima şedinţă.

Tratamentul albirii dentare

Albirea dentară profesională se realizează doar de către stomatolog, în cabinetul de medicină dentară. Este unul dintre cele mai solicitate tratamente pentru albirea dinţilor, care oferă rezultate excepţionale în doar 60 de minute. Tratamentul în sine este complet nedureros, nu afectează dinţii şi poate fi ales de toate persoanele care au dinţii îngălbeniţi sau prezintă diferite pete colorate pe aceştia.

Datorită noilor aparaturi moderne, albirea dentară se poate face fie cu laserul, fie cu un sistem profesional, denumit lampa Zoom. Indiferent de metoda aleasă, ambele proceduri sunt rapide, eficiente şi redau albul dinţilor cu până la 6 nuanţe mai deschis.

Ce trebuie să reţinem noi atunci când ne dorim un zâmbet frumos şi strălucitor este că înainte de a apela la orice metodă de tratament, trebuie să rezolvăm mai întâi toate problemele orale ce ţin de dinţi şi gingii, în aşa fel încât, după rezolvarea acestora, medicii stomatologi să completeze tratamentul cu serviciile potrivite pentru obţinerea zâmbetului dorit.

Sursă poză: unsplash



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet J Lo (1) jpg
Daciana Sarbu si fiica ei, Irina Ponta, la nunta lui Valeriu Gheorghiță cu Monica Bîrlădeanu   Instagram 2 jpg
Dallas profimedia 0425392000 (2) jpg
Monica Barladeanu in prima rochie de mireasa by M Marquise la nunta ei cu Valeriu Gheorghita   Instagram (9) jpg
Lora la nunta religioasa cu Ionut Ghenu   Instagram jpg
Monica B si Valeriu G (10) (1) jpg
Tom Cruise și Nicole Kidman (1) jpg
The Pussycat Dolls, Profimedia jpg
Angie, Angelina Jolie, Profimedia (1) jpg
Dr  Gabor Maté, Profimedia jpg
Transilvanian Ninja cu Alin Panc, Varul Sandel, Sandu Lungu, Diana Matei, Cornel Palade (3) JPG
alexia eram mario fresh jpg
Millie si Jake PNG
FotoJet Presedinti jpg
Angelina Jolie și Akala, Profimedia (2) jpg
Nicole Kidman si fiica sa Sunday Rose, Profimedia (6) jpg
George Soare și Andreea Esca jpg
Chef Joseph Hadad 2024   instagram (4) jpg