4 zodii de putere, calculate, știu să anticipeze. Un magnet pentru lucrurile bune ale Universului, atrag tot ce vor

Unele semne zodiacale nu se tem deloc să fie singure, dimpotrivă, se simt atât de bine cu ele însele! Iar acestea nu forțează nimic, ci doar au învățat să fie magnet pentru toate binecuvântările Universului.

Horoscop, Pixabay jpg

Ele știu ce valoroase sunt! Cât de mult pot îmbogăți viața celorlalți. Aceste semne zodiacale nu se mulțumesc cu ce apare, ci sunt convinse că merită ce-i mai bun și nu se consolează cu mici premii nesemnificative.

Sunt mai mult decât dispuse să aștepte pe cineva al lor special, nu se mulțumesc cu mai puțin decât merită sau își doresc.

E vorba de patru semne zodiacale pe care n-o să le vezi niciodată să alerge după cineva. Ele doar strălucesc și atrag în viața lor ceea ce-și doresc. Nu se agită, nu forțează, nu presează. Sunt un magnet pentru lucrurile bune. Și totul în ritm propriu, în pas divin, până când vine vremea natural să-și întâlnească sufletul pereche. O poezie!

Iată care sunt cele 4 zodii atât de stăpâne pe ele, potrivit astrologilor

Fecioara

În dragoste, Fecioara nu cerșește respect, admirație, recunoaștere. Acest semn de Pământ este din cale afară de independent. Este strategic în ceea ce privește mișcările lor prin viață, inclusiv deciziile romantice. Deși le place să ajute pe cei care au nevoie, aleg mereu cu înțelepciune când vine vorba de un partener de viață. Cu standarde înalte și valori puternice, acest zodie nu va fi interesată de cineva care nu le recunoaște valoarea. Îi va respinge catalogându-l imatur, nepregătit sau indisponibil emoțional pentru măreția pe care ei și-au setat-o ca obiectiv.

Capricorn profimedia 0220131982 jpg

Capricornul

Capricornul are o atitudine relativ simplă cu privire la calitatea cercului lor de apropiați. Dacă te lasă să intri, ei prevăd posibilitatea de a construi împreună. Prin urmare, nu veți vedea rigurosul zodiacului urmărind persoane, el crede cu tărie că cele speciale vor veni singure. Capricornul apreciază dragostea pe termen lung, construită pe obiective, valori și respect reciproc. Dacă nu pari gata să ții pasul cu obiectivele lor ambițioase, ei nu au nicio problemă să te lase deoparte, pentru a atrage un partener mai potrivit.

Mai multe pentru tine...

Berbec

Fiind primul din zodiac, Berbecul știe să se concentreze pe numărul unu: pe ei înșiși. Acest semn de foc iubește distracția și pasiunea, având o poftă de viață ieșită din comun. Sunt prezenți pe o perioadă extinsă, dacă prevăd că premisele sunt bune. Acest semn de foc nu se va mulțumi cu puțin și nu va cerși atenție. Berbecul este un pionier, întâlnește constant fețe noi, explorează oportunități și caută ceea ce le-ar putea oferi lumea. Nu sunt lipsiți de încredere și, dacă nu pari la fel de dornici ca ei, vor trece rapid la opțiuni mai interesante și captivante.

Săgetător

Săgetătorul nu este genul care să se mulțumească cu ce pică. Va considera că e dreptul său să se aștepte la ce-i mai bun. Așa că nu-l vei vedea la vânătoare, pe urmele cuiva. La început, poate că vor alerga după o pasiune pentru distracție. Dar, de îndată ce lucrurile devin obositoare, plictisitoare sau previzibile, acest semn stelar aventuros va trece mai departe. Ei caută pe cineva la fel de entuziasmat să exploreze viața. Plini de încredere și carismă, nu-i deranjează să navigheze prin lume singuri sau cu prieteni buni până când întâlnesc pe cineva special.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg