7 curiozităţi despre Natalie Portman

Actualizat:

Antrenamentele pentru rolul prim-balerinei din Lebăda neagră au durat şase zile pe săptămână, a câte cinci-opt ore zilnic. Dar a meritat, rolul aducându-i, în 2011, un Oscar şi un Glob de Aur pentru cea mai bună

Am fost curioşi să aflăm numerele misterioase care i-au ghidat viaţa frumoasei Lebede negre.

6 zile

Antrenamentele pentru rolul prim-balerinei din Lebăda neagră au durat şase zile pe săptămână, a câte cinci-opt ore zilnic. Dar a meritat, rolul aducându-i, în 2011, un Oscar şi un Glob de Aur pentru cea mai bună actriţă. Dar şi marea iubire, soţul ei, Benjamin Millepied, coregraful filmului.

IQ 140

Natalie are un coeficient de inteligenţă de 140, aproape de cel al unui geniu, şi a absolvit Facultatea de Psihologie Harvard. „Nu-mi pasă dacă-mi distrug cariera, prefer să fiu deşteaptă decât un star de cinema“, a spus ea în 2002, ajungând să fie coautor şi pentru două lucrări de cercetare publicate în jurnale ştiinţifice. În plus, este şi plurilingvă: poate comunica în ebraică, engleză, franceză, germană, japoneză şi spaniolă.

40 de prieteni

În 2003, a dat o petrecere împreună cu Britney Spears pentru a sărbători Revelionul, la Hotelul Hudson din New York, la care au participat doar câţiva prieteni de-ai lor.

54 milioane dolari

Actriţa de numai 33 de ani se bucură de o carieră foarte frumoasă, care i-a adus, împreună cu contractul de ambasador al celebrei case Dior, o avere solidă.

3 cărţi favorite

Frumoasa israeliancă ar reciti cu drag „Great House“, de Nicole Krauss, „Freedom“, de Jonathan Franzen, şi „Just Kids“, de Patti Smith.

8 ani

Încă de la această vârstă este vegetariană, după ce a fost martora unei operaţii cu laserul asupra unei găini, la o conferinţă de-a tatălui ei. Activistă devotată, Natalie a ales să devină vegană (abţinerea de la consumul de produse animale), mâncărurile ei preferate fiind tofu şi fasolea neagră.

Anul 2011

La scurt timp după logodnă, mare ne-a fost mirarea să aflăm că aşteaptă un copil! Cel mai frumos moment din viaţa ei rămâne naşterea fiului lor, Aleph Portman-Millepied, în iunie 2011, urmat de nunta cu coregraful, pe 4 august 2012.

Sursă foto: Rex Features



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg