A apărut dovada că Rihanna şi Leo DiCaprio sunt împreună!

Actualizat:

Nu că Leonardo DiCaprio, în starea lui bărboasă şi cu ceva kilograme în plus, ni s-ar mai părea o partidă zilele acestea, dar trebuie să recunoaştem că ne-a surprins un pic asocierea lui cu „infama“ Rihanna. Încă de la Revelion

Nu că Leonardo DiCaprio, în starea lui bărboasă şi cu ceva kilograme în plus, ni s-ar mai părea o partidă zilele acestea, dar trebuie să recunoaştem că ne-a surprins un pic asocierea lui cu „infama“ Rihanna.

Încă de la Revelion tot auzim că Leo, 40 de ani, şi Riri, de 27, ar fi împreună, fiind văzuţi de unii şi de alţii în tandreţuri, cu diferite ocazii.

Nimeni n-a prea crezut în această relaţie până ieri, când au apărut primele poze cu aceste două vedete surprinse împreună la ziua de naştere a Rihannei, pe 20 februarie, în Los Angeles.

În nişte fotografii destul de neclare, făcute cu telefonul, îi putem vedea pe Leo şi pe Rihanna unul lângă altul, însă surse citate de revista Us Weeklysusţin că aceştia s-a sărutat fără menajamente în timpul petrecerii.

"S-au sărutat şi au dansat împreună", a declarat un martor ocular, pentru publicaţia amintită mai sus.

La petrecerea dată de diva de culoare au mai participat vedete cu ştaif precum Beyonce, Jay Z, Robert Pattinson, Jim Carrey, Bill Murray sau Mick Jagger.

Vezi aici fotografii de la petrecere!



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg