A confirmat! Elena Udrea este însărcinată cu gemeni! AUDIO

Actualizat:
Elena Udrea insarcinata cu gemeni jpeg

În sfârşit, fosta "blondă de la Cotroceni" va deveni mămică. Şi bucuria este cu atât mai mare cu cât aşteaptă gemeni.

image

Zvonurile că Elena Udrea ar fi însărcinată au apărut încă de la sfârşitul lunii ianuarie, după ce a fost văzută ieşind dintr-o clinică medicală, specializată în probleme ginecologice, însă la acea vreme Elena Udrea a negat cu vehemenţă.

Deunăzi, fosta politiciană a recunoscut că va deveni mamă la 44 de ani, într-un interviu acordat la Antena 3.

”Sarcina evoluează bine, este vorba despre o sarcină gemelară, sper să fie doi băieţi”, a spus Elena Udrea, aflată în Costa Rica.

“Costa Rica este o ţară frumoasă şi prietenoasă, însă pentru cei care trăiesc aici mi se pare o ţară foarte scumpă. Eu am venit, mi-am vizitat nişte prieteni foarte buni. Am găsit nişte vechi cunoştinţe care ne-au arătat locuri foarte frumoase. Am văzut Capitala. De obicei nu dau socoteală de ce plec din ţară, dar când lucrurile par ascunse dau naştere la tot felul de scenarii. Eu sunt între două proceduri medicale, pe care le fac la Atena. După ce am făcut-o pe prima, am venit aici. Apoi, săptămâna viitoare o voi face pe cea de a doua. Dacă toate lucrurile decurg bine, mă întorc acasă. Voi avea doi băieţi dacă mă ajută Dumnezeu. Am gemeni, sarcina evoluează bine. Am un psihic puternic. Am prieteni aici, voi mai sta în Costa Rica”, a declarat Elena Udrea pentru Antena 3 (începând cu minutul 1:40).

Elena Udrea şi iubitul ei, Adrian Alexandrov, formează un cuplu de mai bine de un an şi jumătate şi sunt deja logodiţi.



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg