A fost acuzat că a violat o cameristă şi că a participat la orgii: fostul şef FMI a stârnit un scandal monstru, dar soţia l-a susţinut. Ce spune ea acum?

Actualizat:
1 dsk profimedia 0094375131 jpg jpeg

Scandalul DSK a zguduit din temelii Franţa, astfel că acum, cu ocazia publicării cărţii sale, Anne Sinclair, fosta soţie a şefului FMI, a reuşit să magnetizeze toată atenţia presei - este pe coperta Paris Match, dar şi în alte publicaţii care îi diseacă mărturisirile

Numele fostului şef al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn era cândva şi pe buzele tuturor politicienilor români. Era considerat printre cei mai puternici oameni din lume. Cu atât mai mare a fost şocul, în mai 2011, când a fost văzut în cătuşe: puternicul Strauss-Kahn era acuzat de către o cameristă că o violase. Şocul a cuprins întreaga Franţă şi apoi toată lumea politică - scandalul scoţând la iveală detalii din viaţa lui intimă, una condimentată de serviciile agenţiilor de escorte la care apela des. De la economia şi politica făcută la vârf, DSK ajunsese un personaj în altă zonă - cea în care se dezbătea intens comportamentul lui de predator sexual, ceea ce explica atacul lui asupra cameristei. Nafissatou Diallo, cameristă la hotelul de lux Sofitel din New york, a susţinut că DSK a violat-o. Dar după acest scandal, a fost eliberat. Procurorii au concluzionat că declaraţia acuzatoarei nu era credibilă. A urmat o înţelegere în afara curţii de justiţie şi DSK s-a întors triumfător în Franţa - dar tot în ţara natală a urmat o nouă lovitură. O tânără jurnalistă l-a acuzat că a molestat-o în timpul unui interviu din 2002. Dar şi la aceste acuzaţii s-a renunţat, procurorii francezi aducând în discuţie lipsa de probe. Cu această ocazie au ieşit la iveală şi alte informaţii despre orgiile la care participa DSK - dar în iunie 2015 a fost achitat.

2 dsk 2 jpg jpeg

Dincolo de cariera lui terfelită de toate aceste dezvăluiri care au stârnit stupoare - un lucru le-a sărit tuturor în ochi: soţia lui, Anne Sinclair, de asemenea jurnalistă, l-a susţinut în scandalul cameristei violate. Acum, la zece ani de la scandal, Anne şi-a lansat cartea mult aşteptată, Passé composé,  în care mărturiseşte pentru prima dată cum a trecut prin toată acea experienţă. "Am încercat de trei ori să plec de lângă el, dar nu am putut", a spus ea. "Am reprodus schema de dependenţă pe care o aveam în legătură cu mama mea. A fost vorba de supunere şi acceptare. Dar vreau să vă asigur că nu am ştiut nimic despre ce făcuse sau făcea soţul meu. Nu cunoşteam această faţă a lui", a spus Anne Sinclair, care s-a separat de DSK în 2012, divorţul lor fiind pronunţat în 2013. Patru ani mai târziu, DSK, şi-a văzut de viaţă, căsătorindu-se din nou... "Nu părăseşti un om care este la pământ", a mai spus Anne, cu eleganţa care o caracterizează. "În mijlocul unei bătălii, fie te retragi învins, fie faci faţă. Eu am ales atunci să rămân", spune ea, recunoscând că anul 2011 a bulversat-o şi a debusolat-o. "Asta înseamnă negare - când refuzi să vezi adevărul. Şi eu asta am făcut. Asta m-ar putea face idioată în ochii unora, dar acesta e adevărul meu. Iar tot ce spun în carte e adevărat." Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Kelly Osbourne, Profimedia (1) jpg
Tanya Roberts, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd 1980 profimedia 0018832672 jpg
Camelia Șucu la Festivalul de Film de la Veneția   Instagram (1) jpg
FotoJet (84) jpg
FotoJet (85) jpg
FotoJet (84) jpg
Alessandra Ambrosio, Stella Maxwell, Faretta Radic, Alana Lucio, Emi Renata Sakamoto la Veneția   profimedia 1130464066 jpg
Sydney Sweeney și Scooter Braun   FOTO Profimedia jpg
Warren Beatty  profimedia 0379021527 jpg
George Clooney și Amal Clooney la Festivalul de Film de la Veneția 2026   GettyImages 2293216311 jpg
Nicole Kidman în Versace, Profimedia (2) jpg
Tiphaine Auzière, fiica lui Brigitte Macron (10) jpg
Sandra Mutu, prezentatoare la Antena Stars
Theodora Brody, Vlad Ivanov și Chris Simion în proiectul Întâlniri cu Oameni‑Păsări – esențe de zbor  Facebook jpg
image jpeg
Ninon de Lenclos, Profimedia (2) jpg
Adela Popescu și Ada Condeescu la botezul Ninei, mezina Laurei Cosoi   Facebook jpg
FotoJet (82) jpg