A plouat cu copii în showbiz. Iată cele mai sexy vedete gravide din 2017!
A fost un an productiv la Hollywood şi nu numai, căci o mulţime de copii au venit pe lume în 2017 şi alţii se vor naşte în 2018. Fie că vorbim de cântăreţe, actriţe, soţiile unor staruri internaţionale, sau chiar prinţese, vestea că vor deveni mame le-a adus multă fericire în familie. Iar dacă câteva dintre ele şi-au ţinut sarcina ascunsă timp de mai multe luni, altele au fost protagonistele unor şedinţe foto incendiare cu burtică de gravidă la vedere, sau au documentat evoluţia copilului pe reţelele de socializare.
Desigur, au fost şi cazuri în care mamele au vrut să păstreze cât de cât discreţia, singurele fotografii cu ele gravide fiind cele surprinse de paparazzi pe stradă, sau la vreun eveniment de covorul roşu de la care nu puteau lipsi. De la Ducesa de Cambridge, însărcinată pentru a treia oară, la mamele de gemeni, Amal Clooney şi Beyonce, iată cele mai tari fotografii de gravidă din 2017!
Hilaria Baldwin
Soţia actorului Alec Baldwin este gravidă cu cel de-al patrulea copil al cuplului şi deja a trecut de primul trimestru de sarcină. Se pare că a fost un an productiv din această privinţă pentru familia lor, căci la numai un an de la naşterea celui mai mic dintre copiii cuplului, Leonardo Ángel, scriitoarea anunţa că aşteaptă încă un copil, care se va naşte în 2018.
Chrissy Teigen
Soţia lui John Legend anunţa cu doar o lună în urmă că este însărcinată cu cel de-al doilea copil al cuplului, după ce cu un an şi jumătate în urmă o aducea pe lume pe prima sa fiică, Luna. Iar sarcina vedetei pare destul de avansată, căci burtica este din ce în ce mai proeminentă. Această fotografie din bucătărie cu Chrissy îmbrăcată în costum de baie este adorabilă.
Beyonce
Vestea sarcinii divei Beyonce a venit pe neaşteptate pentru fanii săi care au avut ocazia să o vadă performând, cu burtica proeminentă, la Premiile Grammy, acesta fiind un tribut pentru gemenii Rumi şi Sir care au venit pe lume în luna iunie.
Ciara
La sfârşitul lunii aprilie Ciara a născut cel de-al doilea copil al său, o fetiţă minunată pe care ea şi soţul său Russel Wilson au numit-o Sienna Princess, iar cântăreaţa nu a putut trece peste această etapă importantă din viaţa sa, graviditatea, fără a imortaliza totul într-o serie de fotografii superbe în care îşi etalează burtica.
Serena Williams
Tenismena a născut pe 1 septembrie o fetiţă superbe pe care ea şi soţul său Alexis Ohanian au numit-o Alexis Olympia. Desigur, până la venirea pe lume a primului său copil, Serena şi-a încântat prietenii virtuali cu o serie de fotografii cu burtica tot mai rotundă, iar această şedinţă foto nud este de-a dreptul spectaculoasă.
Natalie Portman
Şi ea a devenit mamă pentru a doua oară anul acesta, aducând-o pe lume pe micuţa Amalia în luna februarie, acesta fiind şi motivul absenţei sale însemnate de la Premiile Oscar. Iar Natalie Portman a ţinut să realizeze o şedinţă foto spectaculoasă pe parcursul sarcinii, ca o amintire asupra perioadei maternităţii.
Rosie Huntington-Whiteley
Frumoasa logodnică a lui Jason Statham a devenit mâmică anul acesta în luna iunie, aducând pe lume un băieţel pe care l-a numit Jack Oscar, un copil care a fost ţinut departe de ochii curioşilor până acum. Desigur, fotografia cu care Rosie îşi anunţa sarcina pe Instagram, cu ea în costum de baie, mângâindu-şi burtica, a fost una dintre cele mai populare imagini ale anului.
Julia Stiles
Actriţa din ”10 things I hate about you” a devenit, de curând, mămică de băieţel şi, ca orice femeie entuziasmată de sarcina ei, i-a ţinut la curent pe prietenii virtuali cu fotografii.
Khloe Kardashian
Şi ea a împărtăşit de curând cu prietenii virtuali vestea că va deveni mamă, printr-o fotografie în care îşi arăta burtica de gravidă mângâiată de iubitul său, Tristan Thompson, bărbatul care a ajutat-o să depăşească divorţul de Lamar Odom.
Candice Swanepoel
Fotomodelul în vârstă de 29 de ani a fost vedetă în defilarea Victoria's Secret din Shanghai, iar de curând şi-a uimit fanii cu faptul că este gravidă pentru a doua oară. Se recuperase rapid după prima sarcină, modelul aducându-l pe lume pe primul său copil, Anacan, în 2016, iar acum ne-a prezentat noua sa burtică care prinde contur.
Soţia lui Kevin Hart, Eniko Parrish
Soţia lui Kevin Hart
Pe 21 noiembrie ea îl făcea pe comediantul Kevin Hart tată, fiind primul copil al cuplului, un băieţel sănătos şi frumos pe nume Kenzo Kash. Eniko Parrish a făcut fitness până în ultima săptămână de sarcină şi şi-a documentat antrenamentele şi evoluţia burticii pe Instagram, iar forma fizică în care se afla cu doar câteva zile înainte de naştere este incredibilă.
Jessica Alba
A fost un an bun şi pentru actriţa Jessica Alba care va deveni în curând mămică pentru a treia oară, aşteptând cu nerăbdare venirea pe lume a primului său băiat. De când şi-a anunţat sarcina, Jessica a apărut la tot felul de evenimente de covorul roşu, iar burtica sa a fost vedetă în bliţurile fotografilor, îmbrăcată în rochii spectaculoase.
Amal Clooney
Încă o pereche de gemeni au venit la Hollywood anul acesta, fiind primii copii ai actorului George Clooney şi ai soţiei lui, Amal. Iar dacă vorbim despre frumoasa avocată originară din Liban, ei bine, prima sa apariţie cu burtica de gravidă pe covorul roşu de la Gala Cesar din Paris a creat isterie pe Internet.
Kate Middleton
Ultima, dar nu cea din urmă este Kate Middleton, Ducesa de Cambridge, care a anunţat că este încărcinată cu cel de-al treilea copil, moştenitor care va veni pe lume în 2018, în luna aprilie. Aşa că apariţiile publice ale soţiei Prinţului William au fost şi mai interesante de când burtica de gravidă a început să prindă contur. Iat-o într-o rochie superbă, bleu, la un bal la care a radiat de frumuseţe!
Foto: Instagram, Arhiva OK!