A trecut un an şi jumătate de când Florin Busuioc a făcut infarct: "Nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat atunci"

Actualizat:
1 florin busuioc infarct jpg jpeg

În urmă cu un an de zile, Florin Busuioc trecea prin momente delicate. Suferea un infarct şi imediat a fost transportat la spital. Actorul nici nu îşi mai aminteşte acum de acele clipe!

La 57 de ani, Florin Busuioc poate spune că nu mai e acelaşi om. A fost cu un pas dincolo... S-a întors şi a renăscut. Infarctul suferit în luna noiembrie 2018 de prezentatorul rubricii Meteo de la ProTV a fost mai puternic decât o furtună. Atunci, lumea n-a mai fost interesată de starea vremii, ci de starea lui de sănătate. Unii au crezut atunci că, şi dacă se va reface, nu va mai reveni pe micul ecran. Iată că acum îl revedem din nou la meteo, din nou pe scenă, la un an şi jumătate de când a suferit infarctul.

„Episodul a trecut. Eu nici nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat atunci. Ziua aceea mi s-a şters din memorie. Nu ştiu dacă am învăţat ceva. M-am lăsat de fumat şi a fost o decizie foarte bună, benefică pentru sănătate. Înainte de pandemie, obişnuiam să mai fac plimbări, dar nu pot spune că m-am apucat să-mi schimb viaţa complet. Am fost la medic, totul este în regulă, nu am probleme. Lucrurile merg bine. Merg în continuare în deplasare, dar am lăsat-o mai uşor”, a declarat Florin Busuioc pentru Libertatea.

Acesta s-a schimbat, nu mai fumează deloc. Exclusiv pentru OK!, actorul declara în urmă cu ceva timp cum a deprins acest viciu: "La 17 ani. Şi nu m-am oprit niciodată. Erau trei pachete pe zi. Asta în perioadele când nu aveam de scris! Când aveam de scris pentru Pro, cum ar fi Imnul Pro-ului sau alte proiecte, fumam cinci pachete. Îngrozitor de mult! Se pare că viciile, dependenţele părinţilor se transmit copiilor, sub o formă sau alta. Tata fuma îngrozitor de mult. Şi a murit de inimă. Bunicul fuma îngrozitor de mult. Şi a murit de inimă. Am un istoric în familie, cu atacuri cerebrale, tata a paralizat, a stat opt ani în pat fără să se mişte... Dar la el a fost şi pe fondul alcoolului. După moartea mamei, s-a apucat de băut. Eu nu beau, asta e bine pentru mine."

Ar renunţa vreodată Florin Busuioc la rubrica Meteo de la Pro TV?

"Nu. Pentru că nu am de ce. E o rubrică pe care o fac cu drag, mă înţeleg bine cu toţi colegii mei. Nu am de ce renunţa la o rubrică ce mi-a adus titlul de Cel mai bun prezentator meteo din Europa al anului 2010. Pentru ce aş renunţa la ceva care-mi conferă un asemenea titlu? Mi se pare stupid să vreau mai mult.

M-au mai întrebat unii: „Dom’le, dar nu vrei o emisiune în care să se întâmple mai mult decât Meteo?“. De ce? Să mă întâlnesc cu nişte proşti care să-mi spună nişte tâmpenii?! Nu e genul meu. Singura provocare care mi s-a părut interesantă a fost România, jos pălăria!. Însă proiectul ăsta l-am făcut în 2017 cu condiţia să fac în continuare Meteo.", ne-a mai spus el în urmă cu ceva vreme. 



Recente pe Ok! Magazine

Brad Pitt, Ines de Ramon profimedia 1137712196 jpg
Prințul Albert al II lea de Monaco și Prințesa Charlene cu Richard Gere, Profimedia (1) jpg
Arnaud Denis png
Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
cindy crawford tiktok png
Kaia Jordan Gerber, Cindy Crawford, Presley Walker Gerber, GettyImages jpg
cindy crawford kaia presley rande gerber gettyimages 500011336 jpg jpeg
Jane Fonda  foto   profimedia 0164806885 jpg
Sophia Loren, deosebit de senzuală, în anii '50, Profimedia (2) jpg
Keely Shaye Smith și Pierce Brosnan  la premiera „MobLand” din New York, Profimedia (5) jpg
Phoebe Bridgers, GettyImages (1) jpg
Emmys jpg
Cele mai frumoase femei ale secolului 20: Marilyn Monroe jpeg
Mihai Morar vs  Daniel Buzdugan   Facebook 2 jpg
FotoJet (84) jpg
Mihaela Cernea și Leia Craioveanu foto exclusiv OK! Magazine jpeg
Pamela Anderson, Profimedia (11) jpg
Pierce Brosnan și fiul său, Paris Brosnan, la premiera sezonului doi Mobland, Profimedia (1) jpg