Accesoriul de mii de euro cu care Brigitte Macron i-a dat clasă Melaniei Trump

Actualizat:
US First Lady Melania Trump On Official Visit In Paris : Day One jpeg

Joi, Brigitte Macron şi Melania Trump s-au întâlnit la Paris, fiind prima vizită oficială a acesteia din urmă în Ţara Galilor. Cele două soţii de preşedinţi au fost la poli opuşi din punct de vedere vestimentar, purtând ţinute contrastante - una foarte elegantă, cealaltă extrem de sexy.

A plusat cu un accesoriu de mii de euro.

Melania şi Brigitte au fost îndelung comparate, fiind două dintre cele mai importante Prime Doamne din lume, chiar dacă una are 64 de ani, iar cealaltă 47. Melania a fost seducătoare în costumul rafinat de un roşu aprins, însă nu a avaut nicio şansă în faţa omoloagei sale franceze, cu 17 ani mai în vârstă. Brigitte a dat ce e mai bun pentru această întâlnire memorabilă şi a compensat vârsta cu o rochie mini, punându-şi picioarele subţiri în evidenţă. A purtat Louis Vuitton, o creaţie de un alb imaculat cu fermoare şi un croi modern, completată de pantofi stiletto de un albastru electic, însă accesoriul cu care i-a dat clasă Melaniei Trump a fost o geantă de mii de euro de la designerul său preferat.

A făcut o pasiune pentru genţile de la Louis Vuitton.

Melania nu a purtat geantă, dar Brigitte s-a afişat cu o poşetă impresionantă de la Louis Vuitton. De altfel, este modelul de geantă pentru care Prima Doamnă a Franţei a optat şi în ziua învestirii, bineînţeles că într-o altă nuanţă. Soţia lui Emmanuel Macron a făcut o pasiune pentru genţile de la acest brand, care costă nici mai mult, nici mai puţin de  3.500 de Euro. Nu este prima dată când o vedem accesorizată cu o astfel de poşetă, ci are o mulţime de modele, în nuanţe diferite - nude, negru şi bleumarin. A purtat acest accesoriu de nenumărate ori, fie cu bareta pe umăr, fie ţinând poşeta de toartă.

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg