Această celebră actriţă a redevenit domnişoară la 91 de ani!

Actualizat:
1 gina tanara jpg jpeg

„Am redevenit domnişoară şi mă simt foarte bine aşa”, a declarat faimoasa actriţă italiană de film, care a fost unul dintre cele mai admirate sex simboluri internaţionale din anii '60 şi care a jucat alături de Humphrey Bogart, Yul Brynner ori Sean Connery

După ani de bătălie legală, diva Gina Lollobrigida este, în sfârşit liniştită. Şi n-a fost deloc uşor pentru doamna cinematografiei spaniole să treacă la 90 de ani prin emoţiile unui proces cu spaniolul Francisco Javier Rigau. El a susţinut că se însurase cu ea în 2010, iar ea că fusese păcălită de spaniolul cu 34 de ani mai tânăr să semneze actele de căsătorie doar pentru ca el să pună mâna pe averea ei de peste 40 de milioane de euro. Iar acum, în sfârşit, Francisco a cedat şi a semnat documentele care anulează mariajul lor. Povestea, însă, pare de film… La ceremonia din 2010, Francisco (foto jos), în graba acestei căsătorii-afacere, a făcut pasul având la braţ o prietenă de-ale lui în vârstă de 72 de ani.

gina si francisco jpg jpeg

Ulterior, când s-a ajuns la proces, spaniolul a explicat că Lollobrigida ar fi fost de acord să fie altă femeie în locul ei, pentru a evita publicitatea. Şi, cu toate că au fost şi logodiţi înainte, Gina a declarat în faţa curţii că ea şi Francisco nu au dormit niciodată împreună – şi că el a păcălit-o să semneze un act despre care ea credea că are legătură cu un caz de defăimare, dar care, de fapt, era chiar actul de căsătorie. “Francisco plănuia să aştepte până la moartea ei, pentru ca atunci să scoată acel act şi să pretindă toată averea ei”, spune avocatul actriţei, Fabrizio Siggia. Totuşi, e limpede că Gina şi-a dorit această relaţie cu el, dar a descoperit pe parcurs că e un vânător de avere… Altfel, de c ear fi anunţat cu tam tam, în 2006, în revista spaniolă Hola, că se logodise cu spaniolul de 45 de ani?!

gina acum gettyimages 77319150 jpg jpeg

“Ce bine că sunt din nou singură. În sfârşit, adevărul a triumfat, eu nu m-am măritat niciodată cu acel bărbat”, a mai spus Lollobrigida. Dar a fost căsătorită cu fizicianul sloven Milko Škofič încă de la 22 de ani. Împreună au avut un fiu, pe Andrea, venit pe lume în 1957. Iar Škofič chiar a renunţat la cariera lui pentru a-i deveni manager, dar tot au divorţat în 1971. “Fiul meu mă adoră. Dar e ceva care se întâmplă cu mulţi copii de celebrităţi. Nu manageriază bine popularitatea părinţilor. Eu am avut un character puternic, dar el a fost mai slab şi s-a înconjurat de persoanele greşite”, spune Lollobrigida… Deşi ea însăşi a căzut în această capcană când s-a logodit cu spaniolul Francisco. Despre toate acestea vom afla mai multe în documentarul autobiografic la care diva lucrează chiar acum, Tha Last Diva, care va fi disponibil şi pe Netflix.

gina acum 2 gettyimages 2339702 jpg jpeg

Foto: Getty, arhivă



Recente pe Ok! Magazine

Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg