Aceste sex simboluri n-au avut un orgasm prea mare în prima lor noapte de amor. Cum şi-au pierdut virginitatea divele din showbiz?

Actualizat:
1 angelina jolie james white photoshoot for premiere october 2004 5 jpg jpeg

Acum au o imagine super SEXY şi întreaga populaţie masculină la picioarele lor, însă atitudinea îndrăzneaţă le-a lipsit cu desăvârşire vedetelor în prima lor noapte de amor, care, surprinzător sau nu, n-a fost una memorabilă.

Angelina Jolie

Conform celor declarate, la un moment dat, ediţiei americane a revistei OK!, Angie şi-a pierdut virginitatea la 14 ani, o vârstă destul de fragedă până şi pentru ea, având în vedere că faimoasa actriţă s-a plâns că între ea şi iubitul ei de-atunci n-a prea existat o legătură puternică. Şi tocmai pentru că îşi dorea încă de pe atunci senzaţii tari, şi-a dorit intensificarea momentelor de pasiune dintre ei tăindu-şi iubitul cu un cuţit chiar în timpul actului sexual.

gettyimages 2409748 jpg jpeg

Drept răspuns, acesta a luat şi el cuţitul şi a tăiat-o şi el pe ea, pentru ca întreaga experienţă să-i apropie cât mai mult. “Am făcut acest schimb şi eram amândoi acoperiţi de sânge, iar inima îmi bătea nebuneşte. Iar după toată chestia asta, de fiecare dată când mă simţeam încorsetată în vreun fel, mă tăiam”, a mărturisit Jolie.

gettyimages 1321981 jpg jpeg

Jessica Simpson

sergfv jpg jpeg

Blondina şi-a păstrat virginitatea până în noaptea nunţii cu Nick Lachey. Nu ştiu dacă a fost sau nu o idee grozavă, având în vedere că mariajul lor n-a ţinut tocmai pentru că nu se potriveau în aşternut, dar Jess a insistat, în mod public, să spună că nu regretă sacrificiul ei.

Momentul în care i s-a dăruit complet lui Nick s-a petrecut la 22 de ani, iar ani buni mai târziu vedeta cunoscută deja pentru apetitul ei impresionant pentru sex a făcut nişte mărturisiri care nu l-au pus pe primul ei soţ într-o lumină prea bună.

nnnnnnnnnnnn jpg jpeg

Simpson s-a declarat plictisită până peste cap de ceea ce se petrecea în dormitor între ea şi Lachey şi îl blama chiar pe acesta că este deţinătorul unui “echipament” de mici dimensiuni, motiv pentru care a şi intentat divorţ şi a căutat apoi satisfacţia sexuală oriunde a putut s-o găsească.  

Katy Perry

ggggggg jpg jpeg

Pentru prima experienţă sexuală a cântăreţei n-au existat petale de trandafiri şi şampanie la discreţie, dimpotrivă, totul s-a petrecut între ea şi prietenul ei de-atunci destul de rapid şi de lipsit de romantism.

Katy a declarat pentru revista GQ că prima ei partidă de sex “a avut loc pe scaunul din faţă al unui Volvo Sedan, iar muzica pe care o ascultam amândoi în acela moment era albumul Grace a lui Jeff Buckley”. Cu siguranţă că au existat în viaţa ei momente mai pasionale decât atât!

Kim Kardashian

Vedeta de reality show nu ezită niciodată să ofere detalii picante din viaţa ei intimă, însă n-a fost prea generoasă cu informaţiile privind prima ei experienţă sexuală. Cea care a devenit faimoasă doar pentru că a făcut publică o casetă XXX cu ea şi iubitul ei de-atunci, Ray J, nu spune cu exactitate ce s-a întâmplat atunci când şi-a pierdut virginitatea.

kim jpg jpeg

Tot ce ne lasă să credem e că s-a întâmplat, cel mai probabil, la 14 ani, iar cel cu care a experimentat sexul pentru prima dată ar fi fost nepotul lui Michael Jackson, TJ. Se pare că atunci o bătea pe ea gândul să-şi înceapă viaţa sexuală şi, drept urmare, s-a dus la mama ei să afle mai multe despre acest subiect delicat.

cvvv jpg jpeg

Kris Jenner a sfătuit-o să înceapă să ia anticoncepţionale, ceea ce Kim a şi făcut la acea vreme. Cea mai cunoscută membră a familiei Kardashian i-a mulţumit ulterior mamei ei pentru sinceritate şi pentru faptul că a fost deschisă în ceea ce privea acel moment important din viaţa oricărui adolescent.

foto - Getty Images, Instagram, revista Premiere



Recente pe Ok! Magazine

Sabrina Carpenter  foto   profimedia 1036749425 jpg
FotoJet (66) jpg
Cannes 2 jpg
Alexandra Căpitănescu   FOTO Dana Marin mare1 jpg
iepurași Playboy  foto   Profimedia jpg
George și Amal Clooney, invitații Regelui,  Profimedia (1) jpg
Andreea Gherasim, Bianca Brad, Sabina Iosub invitate la garden party la Palatul Elisabeta (1) jpg
andreea sandel balan  jpg
faraon  foto   profimedia 0418508554 jpg
FotoJet (66) jpg
Otniela Sandu   FOTO Radu Enache (3) jpg
Îngerii lui Charlie atunci și acum foto getty images jpg
Ioan Isaiu (1) jpg
Gravidă Pixabay jpg
Angelina Jolie  Profimedia jpg
Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Marile doamne de la Gala Gopo 2026  Camelia Șucu, Adriana Trandafir, Irina Margareta Nistor jpg
Angelina Jolie la avanvremiera, Coutures, Profimedia (2) jpg