Adele este însărcinată

Actualizat:
mesaj adele jpeg

La nici o jumătate de an de când şi-a refăcut viaţa sentimentală, starul britanic a anunţat pe site-ul său oficial că aşteaptă un copil.

La nici o jumătate de an de când şi-a refăcut viaţa sentimentală, starul britanic a anunţat pe site-ul său oficial că aşteaptă un copil.

Bucurie mare în familia cântăreţei Adele, care tocmai a aflat că va deveni mamă. Tatăl copilului este actualul ei partener de viaţă, Simon Konecki, cu care britanica formează un cuplu din luna ianuarie, a acestui an.

„Sunt încântată să anunţ că eu şi Simon aşteptăm primul nostru copil. Voiam să auziţi ştirea direct de la mine. Evident că suntem în al nouălea cer şi foarte emoţionaţi, dar vă rog să ne respectaţi viaţa privată în aceste momente preţioase“, a scris Adele pe site-ul ei.

image

În vârstă de 37 de ani, Simon Konecki, director al unei fundaţii de caritate, a mai fost căsătorit şi are deja un copil.

Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg
Scarlett Johansson, Profimedia (4) jpg
Aurelian Temișan, Monica Davidescu și Anca Țurcașiu la Dare 2 Shine   Sorin Stana (1) jpg
RFW jpg
Ivanka Trump GettyImages 2235307872 jpg
Vatican, călugăriță  foto   Pixabay, GettyImages jpg
Ben Affleck, Ana de Armas, profimedia (1) jpg
Christa Pike, profimedia 1140030884 jpg
Marilyn Monroe și scandalul calendarului cu poze nud   Profimedia (2) jpg
Catherine Zeta Jones și Michael Douglas 2003, GettyImages (2) jpg
Michael Douglas Kathleen Turner, Profimedia (1) jpg
victoria principal dallas jpg
Cătălin Ștefan Ion alias Cheloo la Asia Express   Antena 1 (2) jpg