Adolescenţii problematici de la Hollywood

Actualizat:
2003 Deauville Film Festival   "The United States of Leland" Photocall jpeg

Ani de liceu cu emoţii... că te prinde poliţia! Aşa şi-au petrecut staruri precum Robert Pattinson şi Katy Perry adolescenţa (sau chiar copilăria) marcată de exmatriculări, comportament public obscen sau uz ilegal – şi periculos! – de arme mortale

Robert Pattinson

Tineri şi complet neliniştiţi! Aşa erau câţiva dintre cei mai mari entertai­neri ai zilelor noastre, în vre­murile lor scăpate de sub ori­ce control. Ştiţi voi, adică prin adolescenţă, când plictiseala era mare şi teribilismul şi mai şi. Unde mai pui că aceşti mini-rebeli erau bine-mer­si adăpostiţi de anonimat şi puteau să se dea în stam­bă fără să atragă asupra lor oprobriul public. Cine sunt, mai exact, inculpaţii VIP?

Primul din lista celor care au comis-o epocal este Ro­bert Pattinson. Nu fiţi păcăliţi de mutriţa lui aparent inocentă, individul era capabil de ilegalităţi greu de imaginat. Dacă nu le recunoştea chiar el, ai fi zis că sunt scornelile tabloidelor de peste Ocean. Însă, starul din Twi­light chiar avea, în adolescenţă, un business prosper şi cât se poate de ilegal. Actorul fura re­viste porno din magazine şi le vindea colegilor lui. Ghinionul lui că a fost prins şi exmatriculat din şcoala elitistă pe care o urma în Londra! „La început, luam una, două reviste de pe raft şi le bă­gam în geantă. Operam finuţ! Eram în uniforma de la şcoală şi nimeni nu mă bănuia de nimic… Dar am prins curaj şi ajunsesem să curăţ întregul raft de reviste porno, pe care le vindeam apoi pe bani grei“, ne ia prin surprindere Pattinson. Întocmai ca-n filmele hollywoodiene, lăcomia i-a venit de hac. L-a văzut vânzătorul şi l-a dat pe mâna poliţiei, în ciuda rugăminţilor fierbinţi ale hoţului de a-l ierta. Părinţii au aflat şi ei stupefiaţi ce activităţi desfăşura fiul lor în timpul liber, iar directo­rul şcolii nu şi-a mai dorit aseme­nea element perturbator în incin­ta instituţiei sale respectabile de învăţământ. Mai bine! Altfel, cine ştie?!, rata Robert ditamai cariera hollywoodiană de care se bucură în prezent!

Katy Perry

Alt elev debusolat a fost Katy Perry. Cea care a sărutat o fată şi i-a plăcut nu s-a aflat la prima ei abatere de la comportamentul pur creştinesc, cu care crescuse şi care îi interzicea ferm câte-n lună şi în stele. În calitate de fiică de pastor, Kate cânta numai im­nuri bisericeşti, îşi făcea cruce de fiecare dată când vedea vreun co­leg vopsit sau cu cercel în ureche şi se ruga cu cerul şi cu pămân­tul să nu cadă şi ea pradă ispitei. Asta până-ntr-o zi, când latura ei zvăpăiată a ieşit la iveală. Şi-atunci să te ţii! Perry şi-a dat frâu pornirilor sexuale chiar în tim­pul repetiţiilor pentru o piesă de teatru la şcoală. Ea cataloghează experienţa ca una dintre cele mai jenante amintiri din adolescenţa timpurie. Noi o considerăm prima licărire a adevăratei Katy Perry. „În clasa a şasea, am fost exmatri­culată pentru că am simulat sexul cu un copac“, explică extrovertita artistă. „Eram Afrodita şi parte­nerul meu lipsea, aşa că am folo­sit un trunchi de copac pe post de iubit.“ Vă imaginaţi oroarea care a urmat gestului obscen făcut de Katy într-o şcoală condusă de măicuţe, da?

Ryan Gosling

Crescut de părinţi mormoni, Ryan Gosling răbufnea şi el ra­reori, însă memorabil. La numai şase ani, era să comită… moarte de om. Actorul se credea Rambo – după ce văzuse filmul cu Sly Stal­lone – şi, imitând personajul pre­ferat, a dus nişte cuţite la şcoală, ca să arunce în colegi. Bine măcar că a ratat ţinta!



Recente pe Ok! Magazine

Colaj Kennedy Profimedia jpg
Cristina Ciobanasu jpg
Ileana Badiu, Ana Bitu și Mirela Oprișor la Lets Talk About Menopause   PR (1) jpeg
Christina Applegate jpeg
Rita Moreno  Profimedia jpg
Susan Dell colaj jpg
Shirley MacLaine  foto   Profimedia jpg
Cary Grant și Sophia Loren, Profimedia (1) jpg
Nadine   PR jpeg
Presley Gerber Cindy Crawford 120325 ede8865162b6422f851d1c18fea922f2 webp
Angela Similea   arhiva personală jpeg
Andreea Esca   Stirile PRO TV (5) mod jpg
Sharon Stone Michael Douglas și Jeanne Tripplehorn GettyImages 1255666977 jpg
Charlize Theron GettyImages (1) jpg
FotoJet (86) jpg
Andrea Sunshine, Instagram (7) jpg
Hilary Swank GETTYIMAGES jpg
Nuntă Dani Oțil foto PR jpeg