Adriana Bahmuţeanu, la un pas de logodnă cu iubitul grec

Actualizat:
1 bahmu8 jpg jpeg

Adriana Bahmuţeanu şi-a găsit fericirea. Vedeta Tv se iubeşte cu artistul grec Nikolaos Papadopoulos.

Cei doi s-au cunoscut în urmă cu trei ani, dar au preferat să îşi ţină relaţia ascunsă. Legătura dintre ei a devenit tot mai strânsă în decursul anilor, iar viitorul se anunţă promiţător.

“Ne ştim de vreo trei ani, dintr-un cerc de prieteni. Mai precis, ne-am cunoscut la ziua de naştere a cântăreţei Minodora. Am devenit iubiţi. Nu am mediatizat, pentru că nu am vrut să mă mai expun. Eram în perioada când aveam vreo 50 de procese cu Prigoană şi inclusiv avocata mi-a recomandat să fiu discretă. A înţeles şi el, l-am rugat frumos să înţeleagă că, până nu avem o relaţie consolidată, să nu ne afişăm, iar el s-a dovedit a fi o persoană foarte înţelegătoare, s-a dovedit a fi un om cu suflet mare, un prieten foarte bun. Anul trecut, când am stat şase ore în operaţie, a stat după mine prin spital. Se gândea să nu păţesc ceva. Mama îl cunoaşte, râd de amândoi că nu se înţeleg, ea nu ştie engleză. Îi place cum cântă. Cu copiii mei se comportă foarte frumos. Îi lua de la şcoală, îi ducea. Toată Şcoala 150 îl iubeşte pe Nikos, el e foarte prietenos, mai ales cu copilaşii. Are şi el un fiu de aproape 20 de ani, îl cunoaştem, totul e bine până acum”, a declarat Adriana Bahmuţeanu pentru Click!



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg