Aflat în carantină, Walter Zenga a trimis un mesaj emoţionant copiilor lui: „Nu pot nici să îi aduc, nici să mă duc la ei”

Actualizat:
2 img 8828 jpg jpeg

Virusul COVID-19 continuă să facă victime în lume, dar mai ales în Italia, unde se află şi tehnicianul Walter Zenga izolat, departe de soţia, Raluca şi de cei doi copii, Walter Jr. şi Samira. 

Deoarece fusese la Milano la începutul lunii martie, noul antrenor al echipei italiene Cagliari a fost obligat să intre în carantină timp de 14 zile la centrul sportiv din Assemini, alături de o parte din staff-ul lui. Un ordin oficial emis în regiunea Sardinia îi interzice sportivului orice contact social. În această perioadă dificilă şi aflat la mii de kilometri distanţă, celebrul portar a simţit nevoia să le transmită public, prin intermediul reţelelor sociale, un mesaj copiilor lui, care se află cu soţia sa, Raluca, în Dubai. Ca în multe zone din lume, Walter Jr. şi Samira studiază acasă şi comunică doar virtual cu tatăl lor. Iată ce mesaj plin de optimism a scris acesta pe Instagram, aflat în carantină într-o ţară în care totul pare apocaliptic:

84670285 537438856906014 5813948519647543296 n jpg jpeg

“#totulvafibine îmi lipsiţi atât de mult... copiii nu au limite... creează momente speciale... Walter Jr. mă aşteapta să jucăm fotbal, Samira îşi împarte inima cu mine... totul va fi mai bine ca înainte... ei sunt departe, şi eu, ca mulţi dintre voi, nu pot nici să îi aduc, nici să mă duc la ei, dar va sosi şi ziua aceea. Vă cer să #statiacasa #eustauacasa pentru că maine va fi mai bine dacă toţi facem ceea ce trebuie”.

Sursa foto: Sorin Stana pentru OK! Magazine, Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg