Agresoarea Cristinei Joia a fost scoasă din arest la domiciliu. Ce e obligată să facă în următoarele 60 de zile

Actualizat:
4 cristina joia operata la nas 2 jpg jpeg

Cristina Joia a fost operată de două ori la nas după ce a fost bătută într-un magazin din Bucureşti. Agresoarea designerului de la "Visuri la cheie" a fost în închisoare, apoi în arest la domiciliu, iar acum este liberă. Iată ce obligaţii are aceasta în următoarele 60 de zile. 

La începutul acestui an, agresoarea a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile. La sfârşitul anului trecut, Ştefania A. fusese plasată în arest la domiciliu de magistraţii Judecătoriei Sectorului 4. Însă, femeia care a agresat-o pe Cristina Joia, designer de interioare la Visuri la cheie, a contestat decizia la Tribunalul Bucureşti. La 7 ianuarie 2021, ea a obţinut o decizie favorabilă. Aceeaşi instanţă dispusese anterior arestarea preventivă a femeii, scrie protv.ro.

„Admite contestaţia formulată de inculpata A.N.Ş. împotriva încheierii din data de 30.12.2020 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Desfiinţează în parte încheierea contestată şi rejudecând în fond: În baza art. 348 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 207 alin. 6 C.p.p. şi art. 242 alin. 2 C.p.p. referire la art. 211 şi urm. C.p.p. înlocuieşte măsura arestului la domiciliu faţă de inculpata A.N.Ş. cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, de la data de 07.01.2021 la 07.03.2021, inclusiv”, se arată în decizia definitivă a tribunalului.

Cristina Joia, operată de două ori la nas

 „Operaţia nu a fost uşoară, a durat în jur de 5 ore, pentru că a trebuit, ca într-un puzzle, să repună în poziţie oase mici, cartilaje care rămăseseră nesudate (aici domnul doctor ar şti să ne spună mai multe). Ideea e că pe fişa mea scrie reconstrucţie nazală, nu rinoplastie. În schimb, sunt foarte liniştită şi încrezătoare că, deşi acum fizic nu sunt în cea mai bună formă, pe viitor voi fi bine”.

2 cristina joia operata la nas jpg jpeg

Foto: Facebook, Pro TV



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg