Alain Delon a fost internat în spital din cauza unor stări de rău acuzate. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu actorul de 83 de ani?

Actualizat:
1 alain delon jpg jpeg

Monstrul sacru al cinematografiei franceze îşi anunţa retragerea din viaţa publică luna trecută, în timpul Festivalului de la Cannes. Acum, auzim că actorul de 83 de ani a fost internat în spital de urgenţă.

Potrivit presei franceze, internarea lui a fost pe fondul unor dureri de cap şi stări de ameţeală acuzate. Alain Delon a fost supus imediat analizelor de control în cadrul spitalului Neuilly-sur-Seine (Hauts-de-Seine), iar, la câteva ore după analize, a fost eliberat.

Pesemne, totul ar fi fost pe fondul aritmiei cardiace, boală cu care se confruntă de mai mulţi ani. Cei din apropierea lui, încearcă să minimalizeze incidentul, spunând că starea de sănătate a actorului este stabilă şi că, în genere, se simte bine. ”Totul e bine, şi-a făcut nişte analize de control. Nimic mai mult”, a fost explicaţia dată de asistenta actorului.

alain delon2 jpg jpeg

Alain Delon, la Cannes 2019: ”Sunt la sfârşitul vieţii!”

Amintim că-n urmă cu câteva săptămâni actorul a fost în centrul atenţiei cu declaraţia şocantă făcută în timpul festivalului de film de la Cannes, în cadrul căreia a fost răsplătit cu trofeul onorific Palm d`Or. ”Este un omagiu postum adus în timpul vieţii mele. Vă cer iertare, dar sunt nu numai la sfârşitul carierei mele ci şi al vieţii.(…) Dacă sunt mândru de ceva în această viaţă, este cariera mea. Cel mai dur în meseria aceasta este să durezi şi eu am rezistat 62 de ani. Mai ştiu că cel mai greu este să pleci şi voi pleca. Am făcut o meserie în care am lucrat cu cei mai mari şi se pare că sunt un star. Asta o datorez publicului. Nu filmele, nu regizorii te fac star, ci publicul. Vă mulţumesc şi vă spun la revedere”., spunea pe atunci Alain Delon.



Recente pe Ok! Magazine

Doamna cu umbrela Cimitirul Bellu foto Click ro jpg
Janet Jackson, 2026 Latin Grammy Awards, Profimedia (2) jpg
Joan Crawford  Profimedia jpg
Adela Zaharia  jpg
Liv Tyler, GettyImages (6) jpg
Shirley MacLaine  Profimedia jpg
Christina Applegate, profimedia 1137217322 jpg
Joan Crawford  profimedia 0897967318 jpg
Marlon Brando  profimedia 0138162878 jpg
FotoJet (81) jpg
zodii, Pixabay jpg
Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg