Alec Baldwin aşteaptă al şaselea copil!

Actualizat:
1 alec baldwin 1 jpg jpeg

Soţia lui, Hilaria, este din nou însărcinată, la doar câteva luni după ce a pierdut o sarcină

Hilaria Baldwin a anunţat fericită că este din nou însărcinată, postând pe contul său de Instagram un video în care i se vede burtica de gravidă, auzindu-se bătăile inimii fătului. "Îl voi lăsa pe cel mic să spună ce e de spus, pentru că eu nu-mi găsesc cuvintele să exprim cum mă face să mă simt sunetul bătăilor inimii lui", a scris Hilaria. "Tocmai am primit vestea că totul este în regulă cu sarcina. Şi am vrut să împărtăşesc asta cu voi. O luăm de la capăt."

Pentru cuplul Hilaria - Alec Baldwin, acesta va fi al cincilea copil. Cei doi îi mai au pe: Carmen (6). Rafael Thomas (4), Leonardo (3) şi Romeo (2). Iar Alex o mai are pe Ireland, în vârstă de 24 de ani, din căsnicia cu Kim Basinger.

Această veste vine la doar câteva luni după ce Hilaria a pierdut pentru a doua oară o sarcină. În luna noiembrie a anului 2019, soţia lui Alec anunţa că a pierdut sarcina în luna a patra. "Fiica noastră, Carmen, m-a întrebat când va veni bebe", a scris ea atunci. "I-am spus că acest bebe nu va mai veni, dar că ne vom strădui să-i dăruim o surioară cu altă ocazie. Mă simt devastată.Nu mă aşteptam la asta. Nu ştiu ce altceva să mai spun. Sunt şocată. Vă rog, nu trimiteţi paparazzi la casa noastră. Asta este tot ce vă cer", a fost mesajul ei din noiembrie. Aşadar, acum emoţiile sunt mari pentru celebrul cuplu, care se roagă ca, de data asta, sarcina să poată fi dusă cu succes până la capăt.

alec baldwin 2 jpg jpeg

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Cristina Bâtlan la nunta ei cu Traian   Făuritorii de amintiri, Instagram 5 jpg
Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg