Alex Dima, confesiune înduioşătoare despre moartea soţiei. ”Ştiam că ea s-a dus la Dumnezeu şi aş putea să-i stric ei ploile acolo sus, fiind eu supărat aici jos”

Actualizat:
1 dima jpg jpeg

Alex Dima şi-a deschis încă o dată sufletul în legătură cu un subiect sensibil, despre care mult timp i-a fost greu să vorbească.

Simpaticul prezentator de la PRO TV a fost invitat la colegul Măruţă pentru a vorbi despre felul în care a făcut faţă pierderii soţiei sale în faţa cancerului. După doar doi ani de la nuntă, a venit pe lume Sara, dar bucuria n-a ţinut mult, întrucât Roxana a fost diagnosticată cu cancer şi s-a stins în jumătate de an. Doar colegii de la Pro şi fiica l-au menţinut pe linia de plutire.

Alex Dima are o profundă conexiune cu Dumnezeu, lucrul acesta reflectându-se în stilul său de viaţă, interviurile deosebite realizate la muntele Athos sau implicarea activă şi continuă în acţiuni de caritate.

Acum, norii s-au risipit şi Alex şi-a găsit liniştea în braţele altei femei, pe care a întâlnit-o în aeroport.

Roxana, soţia sa, este însă femeia care i-a dăruit-o pe micuţa Sara, pentru care a fost mult timp şi tată, şi mamă.

Sara a fost cea care l-a făcut să poată depăşi momentul teribil din viaţa sa: ”E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai ştiaţi nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta. Pe locul ăsta pentru că a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o aşa cum trebuie. I-a dat nişte creme. Te duci la doctor şi ţi se spune că eşti bine, ai chestia asta, nu ai nimic, du-te acasă şi vezi-ţi de viaţă şi acolo era o boală care s-a dezvoltat fără să ştim. Boala asta se dezvoltă fără să ştii.

Când am aflat a fost prea târziu, mult prea târziu. Cu siguranţă, dacă mergeam în altă parte… Foarte multă vreme eu mi-am reproşat, pentru că eu am dus-o la medicul acesta şi eu am insistat să meargă la doctorul acesta, pe care l -am dat apoi în judecată şi colegiul medicilor l-au oprit să mai fie doctor”, a explicat Alex Dima drama prin care a trecut şi într-un interviu pe care i l-a acordat Andreei Esca, la Europa FM. „Am fost un pic supărat pe Dumnezeu, dar nu am vrut să fiu foarte supărat pentru că ştiam că ea s-a dus acolo la El şi aş putea să-i stric ei ploile acolo sus, fiind eu supărat aici jos”, a mai adaugat prezentatorul tv.

Lui Cătălin Măruţă i-a povestit detalii din viaţa lui de familie: după mulţi ani, a cunoscut-o pe Georgiana. “Am văzut-o în aeroport, la Timişoara, unde eram la un eveniment, s-a băgat în faţa mea la check-in. Am râs, apoi am privit-o, după filtru am văzut-o iar, priviri în sala de aşteptare, priviri în avion. Trei luni mai târziu, am fost invitat într-o bancă să vorbesc despre copiii din MagicCamp. Şi acolo era ea, s-a ocupat de povestea asta! Şi de atunci e bine. Suntem de aproape 6 ani împreună. Mi-au atras atenţia ochii, zâmbetul şi tupeul”, i-a mai mărturisit Alex Dima lui Măruţă.



Recente pe Ok! Magazine

Nicole Kidman cu noul ei iubit în Italia profimedia 1118449016 jpg
Alina Pușcău Instagram png
Mihaela Rădulescu și Felix Baumgartner, Foto Instagram  (2) png
imagine generata cu AI png
Georgina Rodriguez (1) jpg
Victor Hugo (1802 1885), scriitor francez, fotografie portret de tip Woodbury de Cliché Bertall, 1860 1869, profimedia 0652818418 jpg
Mihaela Radulescu a implinit 57 de ani png
Alina Puscau FOTO Instagram
Jennifer Lopez și copiii, vacanță 2026 în Italia, Foto Instagram (2) jpg
Alina Puscau la nunta Printesei Martha Louise cu Durek Verret   Instagram 2 jpg
vedetă  foto   Instagram jpg
Matt Damon și Charlize Theron Odiseea, profimedia 1118121525 jpg
cosoi jpg
Cezar Ouatu   FOTO Sorin Stana, revista OK jpg
Iuliana Tudor   Sorin Stana, OK Magazine (2) jpg
Donna Mills în 1975, profimedia 0681390580 jpg
Heidi Klum  foto   profimedia 1118270099 jpg
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii   FOTO Antena 1 jpg