Alexandru Arşinel a ajuns din nou la spital. Coronavirusul i-a afectat serios imunitatea, chiar dacă s-a vaccinat

Actualizat:
2 alexandru arsinel jpg jpeg

Alexandru Arşinel a fost din internat la Institutul Clinic „Matei Balş”, la doar câteva zile după ce a fost externat.

Actorul se vaccinase anti-COVID, însă istoricul său de sănătate îl grupează în categoria de risc în cazul infecţiei cu SARS-CoV-2.

În 2013, Alexandru Arşinel a trecut printr-un transplant rinichi şi, patru ani mai târziu, a suferit o intervenţie chirurgicală ca urmare a unui infarct.

Deşi a fost tratat şi externat, actorul a revenit la spital, după numai două zile.

Iată ce a declarat dr. Adrian Marinescu la Realitatea Plus, în legătură cu starea de sănătate a lui Alexandru Arşinel.

"Nu este vorba despre o reinternare, ci este vorba despre aceeaşi internare. Lucrurile trebuie privite în felul următor: în primul rând, o persoană vulnerabilă, adică acel care are o anumită vârstă şi are şi afecţiuni cronice, trebuie să luăm în calcul că eficienţa vaccinului poate fi mai redusă, faţă de cei care sunt cu o imunitate normală. Acesta este primul aspect. În momentul în care mă vaccinez sigur că probabilitatea de a mă infecta este mai mică, dar nu înseamnă că nu există, şi acest lucru este demonstrat de studii.

Ce este mai important este ca atunci când sunt vaccinat şi mă infectez totuşi, să fie o formă mai uşoară faţă de ceea ce s-ar întâmpla dacă m-aş infecta fără vaccinare. Gândiţi-vă că persoanele care au probleme de sănătate asociate, au din păcate un risc mare de a face o formă critică, să ajungă la ATI. De aici aş pleca şi aş nuanţa lucrurile în acest fel.", a declarat Adrian Marinescu la RealitateaPlus.



Recente pe Ok! Magazine

Ioana Maria Moldovan și fiul ei, Andrei jpg
FotoJet Monica jpg
Jane Fonda  foto   profimedia 0145113212 jpg
Brad Pitt, GettyImages (4) jpg
vedete  profimedia jpg
Dana Sota, Eli Lăslean și Dana Săvuică la evenimentul Dare 2 Shine de la Timișoara   Facebook jpg
Frank Sinatra  profimedia 0051142392 jpg
Michael Douglas în Instinct primar  foto   Profimedia jpg
Clint Eastwood  Profimedia jpg
Laura Abla Profimedia (1) jpg
Vedete cu părul alb foto getty images profimedia jpg
Gene Tierney și Kennedy Getty Images jpg
elizabeth taylor profimedia 0098223840 jpg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Glenn Close, profimedia 1147448579 jpg
Julia Roberts Pretty Woman profimedia  jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Donald Trump Epstein Files, Profimedia (1) jpg